Au fost citeva zile in care jurnalele de stiri au reflectat cu o intensitate deosebita aglomeratia de scoli estivale ale partidelor si puzderia de lideri trasi la tricou si pantaloni subtiri, iesiti la agatat electoratul pe faleze si prin restaurante. Ca de fiecare data, acest gen de manifestari este avantajos pentru ambele parti: televiziunile se pricopsesc cu ceva materie prima pentru jurnalele de seara si publicul beneficiaza de imagini cu politicieni fara costum si cravata. Pe de alta parte, politicienii isi ridica nivelul de popularitate prin aparitia in posturi nonconformiste, de vacanta, umane, lipsite de gravitatea gomoasa a prestatiei lor din extrasezon. Toate aceste situatii in care lideri de partide si marunti parlamentari isi scot la iveala chipul omenesc, mult prea omenesc, n-ar avea farmec fara acei alegatori care se aduna in preajma lor si se constituie spontan intr-un grup bun de fotografiat. De regula, un curajos il roaga pe politician sa-i permita sa se fotografieze cu el si dupa ce primeste acceptul isi aranjeaza mina pe dupa umarul vedetei si-si compune un zimbet colocvial. Apoi, gheata fiind sparta, se declanseaza o reactie in lant in care asupra liderului zimbitor se napustesc mamici care-i monteaza plodul in brate si il imbratiseaza tandru, pensionari care-i string mina ostentativ, cit sa intre in cadru, si adolescenti teribilisti. In citeva secunde, omul politic ajunge sa semene cu o blonda de la sampling, instalata in spatele unei tarabe cu mezeluri dintr-un hipermarket.