Amurgul constiintelor - iata semnul sub care s-a incheiat vara lui 2007.

Dan Pavel si-a anuntat (re)despartirea de Gigi Becali, dupa modelul dramoletelor cuplului Bahmuteanu-Prigoana. Criza de constiinta? Remuscatura duhului launtric? Nici pomeneala! Presedintele executiv al PNG s-a suparat pe patronul Stelei pentru ca ar fi plecat urechea la spusele „unor jigodii" din partid, pregatindu-i marginalizarea. Jigodii? In partidul lui Gigi? Ttt-ttt! Nici noua generatie nu mai e ce-a fost.

De vechea generatie, ce sa mai vorbim?! Tot saptamina trecuta am aflat detalii despre colaborarea cu Securitatea a lui Constantin Balaceanu-Stolnici. Detalii sordide, detalii jenante, detalii care sa ingroape, in propria rusine, orice om. Nu si pe distinsul academician care, cu o seninatate olimpiana, si-a vazut netulburat de activitatea publicistica, emitind panseuri moralizatoare despre toate problemele „mari" ale zilei, mai putin despre meschinariile propriului trecut. Zadarnic am asteptat citeva rinduri lamuritoare, o necesara penitenta si o retragere discreta din viata publica. N-a fost sa fie.

Oricum, nici retragerile astea nu mai sint ce-au fost. Au devenit un soi de concedii din care te intorci cu forte proaspete. Mona Musca, bunaoara, s-a saturat, dupa doar citeva luni, de recluziunea autoimpusa si-si doreste revenirea in politica pe usa din fata a votului uninominal. Am aflat, cu aceasta ocazie, ca printre binefacerile acestui sistem de vot se numara si inalbirea constiintelor. Cita vreme esti „confirmat" de popor, iti poti permite orice. Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Gigi. Pavel. Stolnici. Musca. PNG. PNL. PLD. Daca ar fi fost vorba despre niste politicieni oarecare, n-as fi catadcsit sa scriu aceste rinduri. Din nefericire, este vorba despre ceea ce s-ar fi cuvenit sa fie figurile exemplare ale politicii romanesti. Nimeni nu-i cere unei figuri exemplare sa fie fara de pacat. Dar toata lumea asteapta ca macar pacatul strigator la cer, odata dovedit, sa fie asumat cu exemplaritate. Pina acum, daca excelenta in virtute ne parea imposibila, ne mai consolam cu gindul excelentei in pocainta. Vara lui 2007 ne-a rapit pina si aceasta iluzie. De-acum ne-am facut „oameni mari". Nu ne-au mai ramas iluzii de pierdut. De-acum, politica fi-va la fel de trista precum o iarna fara de Mos Craciun.