Capitala Culturala Europeana Sibiu si-a luat straie pioase, daca este sa privim multimea celor care se perinda pe strazile centrale ale orasului imbracati in negru si purtand insemnele bisericesti.

Cele cateva mii de pelerini sositi la cea de-a III-a Adunare Ecumenica Europeana (3AEE) au transformat zona istorica a orasului intr-un cartier general al celor mai puternice biserici crestine, reprezentate la cel mai inalt nivel. Organizata in comun de Conferinta Bisericilor Europene (KEK) si de Consiliul Conferintelor Episcopale Catolice din Europa (CCEE), 3AEE are ca tema de dezbatere "Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Speranta pentru reinnoire si unitate in Europa", accentul punandu-se pe Persoana Mantuitorului Iisus Hristos (Ioan 8,12), dar facandu-se referinta si la simbolul luminii.


INVITATI. Adunarea Ecumenica de la Sibiu, la care vor participa inalti prelati din toate tarile europene, se doreste a fi o sarbatoare si o marturie comuna la finalul carora se va adanci cunoasterea si se va consolida respectul fata de diferitele traditii religioase. Mai mult, se asteapta ca legaturile ecumenice intre bisericile crestine sa se intareasca si sa se extinda. Un subiect sensibil care va fi abordat in cadrul reuniunii de la Sibiu este reprezentat de marile provocari ale culturii europene marcate de secularizare, de pluralismul religios, dar si de procesul de unificare europeana. Pana ieri, la orele amiezii, si-au anuntat in mod oficial prezenta la Sibiu premierul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, comisarul european pentru Educatie, formare, cultura si tineret Jan Figel. Insa se asteapta ca aici sa soseasca si presedintele tarii, Traian Basescu. Astazi, reuniunea va fi deschisa cu o sesiune plenara in care subiectul central va fi reprezentat de "Lumina lui Hristos si de Biserica".


MASURI DE SECURITATE. Pentru buna desfasurare a evenimentului religios de la Sibiu, programat la nivel european, din 10 in 10 ani a fost dislocat un numar de 500 de reprezentanti ai politiei, jandarmeriei si pompierilor, au fost blocate toate spatiile de cazare in hotelurile si pensiunile din oras, iar serviciile de urgenta au misiunea de a raspunde cu prioritate la solicitarile venite din partea organizatorilor. Pentru asigurarea bunei comunicari a fost infiintat un centru de presa in care sunt acreditati peste 300 de jurnalisti din intreaga lume, care au la dispozitie toate facilitatile pentru
a-si derula activitatea.