Pro-american declarat, intr-o tara condusa, pana la inceputul lunii iunie, de un presedinte care a fost unul dintre protagonistii racirii relatiilor intre Washington si Europa, pe fondul divergentelor de opinii in problema irakiana, Sarkozy a inceput sa curteze America inca din campania electorala si, dupa cum s-a vazut, electoratul nu l-a sanctionat. Si-a permis ca, imediat dupa anuntarea victoriei in finala prezidentiala, cand orice campion ar fi stat sa-si savureze victoria in mijlocul fanilor, sa plece intr-o mini-vacanta, in Malta, pe un iaht de lux al unui prieten multimilionar (in treacat fie spus, Sarkozy are foarte multi prieteni multimilionari), impasibil la comentariile opiniei publice si ale mass-media fata de aceasta escapada neasteptata si neobisnuita pentru un presedinte abia ales.
La nici doua luni dupa preluarea oficiala a puterii, Sarkozy a simtit nevoia unei noi vacante. Astfel incat a plecat cu intreaga familie in Statele Unite - fiind probabil, unicul presedinte din istoria celei de-a cincea Republici franceze care isi petrece concediul in America - avand grija sa sublinieze, cu fiecare ocazie, ca era vorba de o vizita privata, si nu de o incercare de a ajunge ochi in ochi cu seful Casei Albe. Cazat intr-o vila de lux (apartinand unui prieten), pe malul lacului Winnipesaukee, in New Hampshire, care, din pura coincidenta, era situata foarte aproape de una din resedintele familiei Bush, a avut prilejul (asa s-a nimerit) sa fie invitat la un dejun la fostul presedinte american, George W. Bush. Prilej cu care l-a intalnit si pe presedintele en-titre. George W. Bush a venit impreuna cu sotia sa, Laura. Contrar tuturor uzantelor, tuturor normelor de protocol, Sarkozy, desi invitat cu sotia, a sosit singur, Cecilia invocand o scuza destul de transparenta: o durere in gat. O scuza la care recurg, de obicei, copiii din clasele primare atunci cand vor sa chiuleasca de la scoala cu acordul parintilor. A fost cea mai mediatizata durere de gat, tinand cont ca a insotit-o pe Cecilia la shopping intreg weekend-ul, petrecut in compania unor prietene. Si asta, in conditiile in care, fie ca o recunoaste sau nu, orice Prima Doamna de pe aceasta planeta ar fi venit la dejun si cu 40 de grade febra, doar pentru a avea ocazia sa schimbe o reteta de dulceata si cateva mici dulceturi cu Laura Bush. Cecilia Sarkozy n-a simtit nici macar nevoia sa se disculpe, iar ecourile mediatice asupra acestei gafe a cuplului prezidential francez s-au stins destul de repede. Totusi, e putin probabil ca George W. Bush sa stearga chiar definitiv cu buretele un asemenea afront, iar Sarkozy va avea nevoie de mult tact pentru a redresa situatia.
Dincolo de un simplu incident, chiulul sotiei dezvaluie un punct vulnerabil al lui Sarkozy. In cazul presedintelui francez, calcaiul lui Ahile este Cecilia. Daca pentru propriile scapari - de genul episodului in care a "navalit" intr-o ambarcatiune a presei si a confiscat un aparat de fotografiat - Sarkozy plateste prin mici scandaluri de presa, si nu prin caderi de popularitate, Sarkozy se vede, in schimb, obligat sa plateasca tot mai mult pentru scaparile Ceciliei. Implicarea, intr-un mod prea putin diplomatic, in demersurile pentru eliberarea infirmierelor bulgare detinute in Libia a adus-o pe Cecilia Sarkozy la un pas de a fi anchetata de comisie parlamentara. Iar sotul sau si Franta, implicit, trebuie sa nege, cat mai convingator, o evidenta grava: legatura intre eliberarea infirmierelor si semnarea acordului franco-libian de cooperare militara.