CIORNE
Luni dimineata. Lunea e cea mai nefericita zi a saptamanii. Muncitorii vin mahmuri la treaba, functionarii par blegi, soferii neatenti isi pupa in bot limuzinele in intersectii si se injura. Duminica se petrec nunti, botezuri, taieri de mot, reuniuni de familie. In satul meu, in niste foste mori prevazute cu becuri si sclipici, se tin discoteci zgomotoase. Zatul din ceasca tuturor acestor petreceri se varsa lunea in elanul cu care toti isi incep lucrul. Americanii, citeam undeva, nu cumpara masinile fabricate lunea. Sunt, zic ei, proaste, facute la carpeala. Luni s-a nimerit sa fie ziua in care pana la pranz scriu la Sangeru si expediez Jurnalului National articolul la care m-am angajat. Cu un asemenea cazier al zilei de luni mai am vreo nadejde sa iasa ceva?


Butonez televiziunile de stiri. M-a prins lunea fara un cap de ata de subiect. Cum stau aici in salbaticie poate a venit sfarsitul lumii si eu habar n-am. Dau de o emisiune in reluare a Marinei Almasan. Sunt si eu pe acolo asezat intre Geanina Corondan si Oana Zavoranu. Frumoase fete! Mut mai departe. Oricum emisiunea este vesela si nu pare a fi filmata lunea. La Antena 3, stiri. Guvernul n-a cazut si nu cade. Premierul n-a cazut si nu cade. Presedintele n-a cazut si nici prin cap nu-i trece sa cada. Ministrul de razboi si ministrii de pace sunt bine merci. Parlamentul se intoarce, dezmortindu-si, ca un urs uitat in hibernare, oasele, din concediu. Scolile sunt netencuite, nevaruite. Scolile de vara ale partidelor functioneaza insa din plin. Junimea spornica din PNL, PSD, PD isi face, intr-o petrecere nesfarsita, lectiile. Un accident pe DN... nu stiu care. Mai la urma, o stire care ma face sa tresar. Mica, neinsemnata, plasata la si altele. Ministrul agricol din Japonia, la numai o saptamana de la ungerea in functie, si-a dat demisia. Motivul? Este implicat intr-un scandal. Financiar. Haida-de. Nici n-a apucat bine sa iasa un taraboi de presa, nu s-a ratoit la el opozitia si gata cu demisia. Pe ce lume se trezeste asta?    


 La japonezi demisia este un fel de harachiri. Samuraiul din tine a fost dezonorat, a pierdut o batalie, s-a dovedit incapabil si bleg intr-o imprejurare, isi taie burta. Individul care a suportat dezonoarea nu-si poate redobandi demniatatea decat murind prin auto-spintecare. Intr-adevar ministrul afacerilor agricole este japonez. In tara lui gestul este explicabil. Nu suntem in Romania.


Cum ar fi intr-o imprejurare identica in tara noastra? Un demnitar e prins cu cioara vopsita, cu mana pana la cot in mierea averii publice, cu pantalonii in vine, in biserica. Presa se face ca urla, dar de fapt miauna, partidele adverse isi arata furioase muschii, organele se fac - nu? - ca lucreaza la luminarea cazului. Si uite asa trec trei ani, zece ani, cincisprezece ani, timp in care respectivul ajunge parlamentar, ambasador sau sef de stat. Suntem in tara in care de la presedinte, adancit pana in gat in afacerea "Flota", pana la ultimul grefier de judecatorie ar trebui sa-si faca seppuku. Macar asa de ochii lumii, cu cutite de plastilina.


Ce tara, Japonia! S-a nimerit sa umblu si eu cateva zile pe acolo, uimit ca ardeleanul care se uita o zi intreaga la gatul unei girafe in gradina zoologica si concluzioneaza doct: "Asa ceva nu exista". O lume care functioneaza ca un ceas elvetian. Acum niste ani, ministrul trenurilor din tara Soarelui Rasare a aparut la televizor spasit la sfarsitul anului si si-a cerut scuze poporului pentru intarzierea cu trei minute a trenurilor. Nu intarzierea cu trei minute a fiecarui tren. Intarzierea insumata a tuturor trenurilor din Japonia intr-un an. Dumnezeule mare! Am receptat informatia dupa o stationare de patru ore intr-un personal inghetat langa Piatra Olt fiindca se stricase locomotiva. A venit o alta locomotiva de la Craiova. Dupa operatiunile greoaie de schimbare a locomotivelor, cea de-a doua a tarat trenul, ca pe o rama impotmolita, dupa ea alti o suta de metri si a luat foc. Stirea cu scuzele ministrului japonez al trasporturilor era o insulta. O insulta este si stirea cu demisia agricultorului japonez sef care fiind implicat intr-un scandal, a considerat retragerea de onoare drept unica solutie omeneste valida. Cate crampe sufletesti muncesc la noi demnitarii implicati in scandaluri? Slava Domnului ca nu traim in tara solutiei harachiri. Ne-am rari rau de tot. Iar demografic, se stie, nu stam pe roze.