Milioane de supusi ai reginei au comemorat zece ani de la moartea printesei Diana. Cu acest prilej, televiziunile planetei au oferit un spectacol unic de piosenie edulcorata, in care inimioarele rosii se amestecau in aerul tare al inaltimilor spirituale cu nostalgiile luptei impo-triva minelor antipersonal si cu emotiile pozitive ale stringerii de fonduri impotriva SIDA.

Regret ca piaristii de serviciu ai fostei printese a inimilor au ratat ocazia sa-i puna in agenda citeva participari ocazionale la salvarea citorva balene esuate pe plajele Marii Britanii si, de ce nu, o intinire cu Dalai Lama. Pacat! Asa, posteritatea ei e putin ciuntita. Sondajele efectuate cu ocazia acestui parastas de zece ani ai Dianei au aratat ca popularitatea monarhiei britanice a ajuns la cea mai scazuta cota din toate timpurile. Probabil ca moartea fostei printese a contribuit mult la asta. Pe nesimtite aproape, imaginea institutionala, distanta si demna a moharhiei, intruchipata de Elisabeta a II-a, a fost subminata de expunerea dramoletelor unei Barbie provinciale. Sa nu ne ascundem dupa deget, supusii democratiilor moderne se dau in vint dupa bovarismele aristocratiei. Vor sa vada slabiciune si omenesc acolo unde stramosii lor erau pusi sa vada puterea inmanusata a divinitatii. Pentru a spera cit de cit la simpatia supusilor, suveranii din ziua de azi ar trebui sa plinga la televizor, sa lupte pentru eradicarea SIDA, sa-si faca publice relatiile cu servitorii si sa dea niste bani celor de la Greenpeace.