Radu Portocala a lansat, in urma cu 16 ani, scenariul "Iliescu, la Tescani", potrivit caruia, in august 1989, acolo, la Casa de creatie a UAP, directorul de atunci al Editurii Tehnice l-ar fi contactat pe Andrei Plesu, aflat acolo in domiciliu fortat
Radu Portocala a lansat, in urma cu 16 ani, scenariul "Iliescu, la Tescani", potrivit caruia, in august 1989, acolo, la Casa de creatie a UAP, directorul de atunci al Editurii Tehnice l-ar fi contactat pe Andrei Plesu, aflat acolo in domiciliu fortat, ca urmare a gesturilor sale de disidenta.
Pe 28 august 2007, Radu Portocala revine, in ZIUA, cu o precizare. Spune ca a aflat despre aceasta intalnire de la scriitorul Radu G. Teposu in mai 1990.
Imi aduc aminte bine acel mai 1990. Impreuna cu Radu G. Teposu, coordonam revista "Cuvintul", care a dezvaluit multe informatii despre complotistii pro-sovietici din jurul lui Ion Iliescu si despre planurile lor ante-1989.
In numele memoriei lui Radu G. Teposu si pentru acuratetea adevarului istoric trebuie sa fie aici cateva precizari.
Evenimentele imediat anterioare lui decembrie 1989 si cele imediat ulterioare au facut ca echipa noastra, Teposu si Buduca, sa devina una de frati aproape siamezi. Pornisem prin octombrie 1989 o actiune de protest anticeausist, cu care prietenul meu era la curent, dar neimplicandu-se, urmand sa o faca abia daca as fi patit ceva (anchete, domiciliu fortat etc.).
Prin ianuarie 1990 mi-a comunicat si mie ca se zvoneste ca, la Tescani, Iliescu s-ar fi vazut cu Plesu, in vara lui 1989. Am analizat impreuna acel zvon. Nu putea veni direct de la Iliescu. Se ferea ca dracu' de tamaie sa fie asociat cu un complot care i-ar fi transformat "revolutia" in lovitutie. Cu atat mai putin acest zvon ar fi putut veni de la Andrei Plesu, ziceam noi, ceea ce s-a si dovedit adevarat cand Plesu a negat povestea.
Ramanea ca zvonul a fost pus pe piata de cei interesati sa asigure diszidentei lui Ion Iliescu si o componenta de societate civila (care ii lipsea cu desavarsire, pana azi lui Iliescu lipsindu-i, de fapt, perceptia non etatista asupra societatii).
Radu Portocala se intareste in iluzia ca in mai 1990 Teposu i-ar fi comunicat o informatie, bucurandu-se sa afle, la 23 august 2007, ca si sotia lui Tudor Octavian a vazut niste personaje necunoscute pe la Tescani, in acel august 1989, personaje pe care, zice Tudor Octavian, le-a revazut, apoi, pe ecranul "revolutiei" noastre in direct: Iliescu, Magureanu...
Ce sa facem? Ii dam credit doamnei Octavian. Trebuie sa presupunem ca in august 1989 Iliescu si ai lui au iesit din barloguri si s-au intalnit la Tescani sub riscul ca Securitatea sa-i raporteze lui Ceausescu reactivarea acestui complot, care daduse deja "Scrisoarea celor sase". Ce inseamna asta? Nimic altceva decat ca au avut asigurari de la Moscova ca ceva rau nu li se mai poate intampla. De ce ar fi avut incredere acesti complotisti versati intr-o minte libera si o gura pe atunci fermecator de sparta ca a lui Andrei Plesu? Ipoteza mea este ca nu l-au contactat, dar au planificat intalnirea anume acolo, la Tescani, ca sa poata pretinde, dupa aceea, dupa perestroika lor, ca ei au avut contacte inclusiv cu liderii de prestigiu ai societatii civile. In toate celelalte tari ex-sovietice reformistii partidului unic avusesera relatii importante cu intelectualitatea din societatea civila, doar aici, in Romania, nu s-au putut alcatui astfel de relatii fara de care rasturnarile de regimuri din Est ar fi mirosit prea tare a lovituri regizate de la Moscova.
Daca, iata, nici dupa atatia ani, saisprezece, nu vom fi inteles logica strategico-politica a pseudo-revolutiilor, care de catifea, care de carne si sange, din 1989 ce sa mai pretindem de la mintile noastre blocate in fluxul zilnic al unor actualitati de tip thriller?
Acum nici macar nu ne mai vin in minte intrebari, ci direct comentarii. Se intreaba, oare, azi, cineva pe ce fel de interese globale sta KazMunaiGas: pe cele rusesti? pe cele americane?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.