Lecturi la tava - pentru o definitie a specificului...   In urma cu 15 ani, Iordan Chimet incepea la Editura Dacia acea admirabila serie in patru volume, Dreptul la memorie, antologand zeci de texte din filosofia, sociologia, etnologia, istoria si legislatia romaneasca, in incercarea de-a ne redefini specificul national, odata iesiti din subteranele comunismului.   Pacat ca volbura politica de atunci a vaduvit de ecourile meritate lucrarea pentru care autorul trudise si asteptase zadarnic doua decenii. Intre timp, am trecut la fel de viforos, dar si de inutil, si prin faza victimizarii autoflatante (suntem nu doar "cei mai viteji dintre thraci", dar si cei mai toleranti, ospitalieri si generosi pana la prostie, ultrabogati de la natura, dar nefericiti de la istorie, sublima sinteza de Orient si Occident, poarta crestinitatii, insula de latinitate in oceanul slav, melting pot alchimic de alogenie s.a.m.d.), si prin faza masochismului euforic si iresponsabil (suntem lenesi, pungasi, superficiali, nedisciplinati, xenofobi, inteligenti numai in improvizatie, dezbinati, tradatori, suflete de sluga, neguvernabili, mimetici la modul stupid, tranzactionali, ne alungam valorile si ne vindem pe nimic, tiganii Europei etc. etc.).   Ceea ce limbajul academic intelege prin formula "criza identitara" se numea odinioara "cautarea sufletului national", a fiintei locului sau "firea popoarelor", cum a preferat Daniel Barbu intr-o carte foarte instructiva, dupa ce Sorin Antohi ne familiarizase cu teoriile "stigmatului" etnic si Luca Pitu cu "sentimentul romanesc al urii de sine". In ciuda aparentelor (globalizante) si a prejudecatilor (transnationale), dosarul chestiunii e inca departe de a-si fi epuizat rostul, substanta, variantele si vigoarea exploziva.  In asteptarea reeditarii antologiei lui Iordan Chimet, cu alte dimensiuni de receptare, e de citit cu folos crestomatia realizata la Criterion publishing de Gabriel Stanescu (Pentru o definitie a specificului romanesc, note biobibliografice de Marin Diaconu), unde C. Radulescu-Motru, Iorga, Simion Mehedinti, Mihai Ralea, G. Calinescu, Lucian Blaga si Ion Petrovici se intalnesc, mai dulce sau mai acru, cu Cioran, Eliade, Noica si Mircea Vulcanescu, dar si cu Nichifor Crainic, Ernest Bernea, D. Staniloae, Dan Botta si Vasile Bancila. Ortodoxia ca scut, dar si ca frana. Rasaritul ca pitoresc si contemplatie, dar si Apusul ca miraj civilizator. Putem "domina" politiceste Balcanii sau ne lasam inconstient prada duplicitatii levantine de proasta reputatie? Cum putem sincroniza ruralismul reactionar ortodox cu civilizatia occidentala (liberalo-urbano-catolico-protestanta)? Cat ne-au salvat de-a lungul istoriei scepticismul, relativismul, laxismul si adaptabilitatea, dar si cat ne-au malformat fatalismul, autoderiziunea, zeflemeaua paguboasa, lehamitea coroziva. s.a.m.d.   Practic, nu e text care sa nu starneasca o mirare, o impotrivire, o revelatie. In ce ma priveste, lucrand eu insumi la ceva asemanator si visand (prosteste?) saptezeci de ani dupa cartea lui Cioran, la o "schimbare la suflet a Romaniei", am intalnit in antologia realizata de Gabriel Stanescu doua titluri de care nu auzisem pana acum. Este vorba de N. Porsenna, Regenerarea neamului romanesc, 1937, si Sufletul romanesc, de Ion. F. Buricescu, 1944, pentru a caror grabnica reeditare pledez neconditionat. Cei doi ne ofera de altfel si morala fabulei. "In prima tara din Europa, noi suntem ultimul popor din Europa", spunea Porsenna. Exagerare, desigur, exclama Buricescu, "dar o exagerare care urmareste a arata ca e necesar un sistem nou de educatie...". Ideal valabil si astazi.   ,,Miorita. Din aceasta pasivitate, din iertarea pe toata linia, au ramas in psihologia romaneasca pomana si gratuitatea. Pamant de pomana taranilor, iertare de datorii si nici o raspundere. Idealul rasei noastre a devenit castigul fara munca, superficialitatea, spoiala. Lipsa de efort." N. Porsenna, 1937