Neokominternistii lui Tismaneanu, demascati de Victor Frunza

Ultima carte a regretatului opozant anticomunist, jurnalist si scriitor Victor Frunza, aparuta la editura sa, denunta falsul anticomunism al "neokominternistilor care imbraca, pentru a-si atinge scopurile, orice haina".
Lansata la Bookfest, "Istoria comunismului in Romania" (editia a IV-a ilustrata) isi propune sa prezinte adevarul nemistificat cu privire la acest subiect, atat de politizat in ultima vreme. "Comunistii si ziua H", "Trei conditii preliminare pentru stalinizarea Romaniei. Trei clasici ai stalinizarii" sunt doar cateva dintre capitolele acestui volum, a carui prima editie a aparut sub titlul "Istoria Partidului Comunist Roman", in 1984, la o editura din Danemarca, dupa un manuscris transferat clandestin in Occident. Publicam in continuare cateva extrase din capitolul intitulat "Revolutia impuscata sau PCR dupa 22 decembrie 1989", subliniate special pentru ZIUA de regretatul anticomunist, inainte de moartea sa, survenita pe 27 iulie anul acesta. (Anne Marie LUPASCU, Luciana POP )
GDS, un PCR in ilegalitate
In interesul puterii sale, PCR putea si poate sa imbrace orice haina, sa-si ia drept travesti orice chip, chiar si acela al advesarilor sai.
Intre operatiile publice efectuate de Silviu Brucan in zilele Revolutiei din decembrie 1989 a fost infiintarea unei organizatii de intelectuali, simpatizanti ai miscarilor disidente din estul Europei, cu caracter antitotalitar (chiar si anticomunist), careia i s-a aflat si o denumire cat se poate de potrivita: Grupul de Dialog Social (GDS).
Grupul, ai carui membri, persoane extrem de onorabile, capata prin mediile din presa si de televiziune un binemeritat prestigiu, se pare ca este conditionat de existenta unui cerc inchis de membri, dar mai ales de menirea de a influenta opinia publica intotdeauna intr-o directie pozitiva. Dupa ce, o scurta perioada, Silviu Brucan s-a convins personal de binefacerile pe care organizatia infiintata de el le aduce la progresul societatii romanesti, si de faptul ca ea isi face treaba asa cum a fost gandita, s-a retras discret. Dar a lasat in locul sau, pentru a monitoriza justetea liniei, un alt fost ilegalist PCR, un distins intelectual, pe nume Pavel Campeanu, de a carui si mai discreta prezenta si activitate in GDS, revista "22" (cu care Brucan a dotat organizatia) nu a fost prea darnica in informatii. Dezbaterile initiate de grup, ca si continutul de un bun nivel publicistic al revistei, sunt orientate spre a influenta publicul neconformist intelectual, mai ales segmentul anticomunist al societatii actuale, in directia dorita.
Cand GDS-ul lui Brucan il sprijinea pe Iliescu
Din cand in cand, "Grupul" - sau separat numai revista "22" - dadea si cate un test de eficienta. De pilda, se remarca momentul impresionant si caldura cu care s-a recomandat electoratului Romaniei sa fie votat Ion Iliescu pentru functia de presedinte, intr-un Apel pe care l-au semnat numerosi intelectuali de marca, admiratori ai GDS-ului. Revista este eficienta si prin ceea ce cenzureaza. De pilda, exista o seama de disidenti anticomunisti interzisi in paginile ei. Il avem in vedere, de pilda, pe Dorin Tudoran, cu care doamna redactor-sef de odinioara a avut o altercatie juridica. Din aceasta revista reproducem interviul entuziast pe care revista "22" l-a luat in momentul in care Traian Basescu l-a numit pe fiul activistului de la Komintern, Tismanitki, ulterior devenit Tismaneanu, sa patroneze Comisia prezidentiala pentru nominalizarea crimelor regimului comunist. Din fericire, ceea ce strica presa de scandal, dar libera, cum este ziarul ZIUA, drege presa legala. Ca la Cuza. Numai ca putin invers: unde scuipa opinia publica, pupa "22"! (...)
Falsitatea "Intelighentiei"
Ideea dupa care salvarea natiunii ar veni de la "intelighentie" cunoaste acum scandeta si se verifica in toate tarile estice. Cel putin la noi, cred ca zarva facuta in legatura cu rolul mesianic al acesteia nu a primit justificarea in nici un mod. Disidentii au rasarit mai putin dintre intelectuali si, cati au fost, au facut parte din toate paturile sociale.
Aceasta pentru ca nu trebuia sa fii intelectual ca sa ai simtul dreptatii: el este ca un organ cu care te nasti, precum urechea muzicala, de pilda. Dar aceasta nefiind de-ajuns, o noua "selectie naturala" s-a efectuat in momentul in care s-a pus problema optiunii propriu-zise.
De cele mai multe ori cei care prin locul pe care-l ocupau in viata sociala, prin functia lor in cultura, in viata bisericeasca, in activitatea politica, puteau contribui cu ceva spre a urni istoria din loc, in locul datoriei, dimpotriva, faceau un pact cu diavolul. Trebuia intr-adevar sa ai vocatia jertfirii de sine, care presupune nu numai acceptarea voita a tuturor riscurilor legate de momentul protestului, ci si un act de curaj cu mult deasupra nivelului comun.
Inainte de toate, insa, mai este ceva care in cuvinte se rezuma la iubire, sentiment de care prea si-au batut joc demagogii: trebuie probabil sa iubesti intr-un mod de care sufletele comune si egocentrice sunt incapabile.
Este o nedreptate ce se face tuturor categoriilor sociale, cand se acorda un loc privilegiat "intelighentiei", adica intelectualitatii avansate, care ar fi si la noi purtatoarea mesianismului in modificarea mersului istoriei, cand in realitate, majoritatea reprezentantilor ei sufera de narcisism si de o nelimitata vanitate.
Istoria comunismului romanesc confirma teza contrarie: toate categoriile sociale au dat in diverse perioade contestatari. Cei mai multi au aparut spontan.
Sub impulsul teoriei valabile pentru rusi - a caror traditie din secolul al XIX-lea a fost dusa mai departe in modul cel mai spectaculos de intelectuali de toate profesiile, de la scriitori la savanti atomisti, de unde si termenul care ne-a fost impus, via Franta, fara sa se potriveasca caracterului intelectualitatii "contestatare" - chiar la revolutie s-au organizat grupuri, anume dupa acest criteriu (Grupul de Dialog Social), care pentru a ilustra dogmatic "rolul intelighentiei", s-a inchis in elitism si va sfarsi prin izolare, spre satisfactia extremei stangi.
Cum spre diferenta de rusi, intelectualitatea noastra nu prea a dat disidenti, dar dogma era dogma, trebuie musai adusi intelectuali pe scena politica, pe care se afirmasera numai oameni din chemare proprie, adica "nechemati". Astfel a aparut "Legenda tacerii", tacerea insemnand adica rezistenta sau opozitie. Comparativ cu fripturismul multora, tacerea sau autoizolarea aveau in acel timp o anumita valoare. Comparate insa cu critica articulata public si privite din perspectiva pe care ne-a oferit-o depasirea acelei triste epoci, astazi apar ca derizorii.
Daca tot a fost acceptata sintagma rusa despre "intelighentie", cel putin sa fi existat rigorile lipsei de compromis din randurile acesteia.
La noi, dimpotriva, s-a cultivat ambiguitatea: partidul platea gras nu numai pentru ode de proslavire, ci si pentru tacere, respectiv pe cei care, avand o oarecare onorabilitate, puteau sa se "supere" pe el si sa carteasca.

---

Despre autor: