Intr-una din discutiile care se leaga in tramvai, cand afara e arsita si inauntru iad, o femeie din popor spune, cu aerul ca da o replica nimicitoare unui calator coborat cu doua statii mai devreme: "Da, dar romanii sunt mai inteligenti".


Ca si "romanul s-a nascut poet", ideea aceasta de larg consum, privitoare la indicele de inteligenta ridicat al romanului, ne obliga la o intrebare: e oare istetimea o virtute mai importanta decat disciplina? Fiindca multe putem zice despre noi, dar nu si ca am fi o natie, ca nemtii, in cultul disciplinei. Cand insisti cu astfel de intrebari apare riscul de a afla niste raspunsuri care-ti pot da peste cap un intreg mod de a vedea viata. Cat de insurubata in constiinta noastra e ideea ca muncitorul trebuie sa fie si inteligent vedem doar cand ne judeca felul de a fi altii. Strainii, care investesc la noi, observa ca nu muncim organizat, ca suntem toti isteti, cand mai folositor ar fi sa fim disciplinati, sa ne tinem de un plan.


Cand l-am intrebat, in Canada, pe un director de fabrica despre creativitatea muncitorilor sai, acesta a parut sa nu inteleaga intrebarea. Punandu-i-o a doua oara, mai dezvoltat, cu amintirea ideii colectiviste din industria noastra de dinainte de 1989, ca produsele trebuie sa dovedeasca si creativitatea clasei muncitoare, directorul mi-a zis ca pe muncitorul care are pareri de orice fel despre obiectul pe care il fabrica il da imediat afara. Secretul productivitatii, mi-a spus directorul, e in conduita angajatului. Muncitorul trebuie sa-si faca treaba numai o data si numai in felul in care s-a convenit. De asta are grija supraveghetorul. Prin urmare, nu maistrul, nu un inginer, nu seful de sectie sau patronul, ci supraveghetorul. El e atent ca treaba sa se faca numai o data si cum e stabilit. Pe supraveghetor nu trebuia sa-l dea desteptaciunea afara din casa.


Nici despre disciplina liber consimtita, care ar trebui sa fie marca inteligentului, n-am aflat lucruri de lauda. Canadianul mi-a explicat, cu lipsa de umor ce-i caracterizeaza pe oamenii foarte ordonati, ca munca la banda rulanta e obligatoriu sa nu-i lase angajatului nici un incotro. Inteligentii, mi-a zis el, istetii, descurcaretii au alte locuri de munca. In proiectare, in birourile unde inovatia tine de definitia profesiei. Sau, cel mai bine, la altii. Mie imi trebuie muncitori care sa aiba pareri numai pe banii lor.


In timp ce-mi spunea toate astea, patronul ma plimba printre liniile de fabricatie, urmat la doi metri in spate de supraveghetorul de banda. Ceva era diferit de ce stiam eu ca e munca la banda rulanta, dar pe moment nu-mi dadeam seama ce. In clipa in care un muncitor ne-a aruncat o privire scurta si apoi si-a vazut de treaba, ca si cum n-am fi existat, am realizat deosebirea: nimeni nu intorcea capul sa caste ochii la vizitatori. Ce rost aveau sa fie curiosi, cand tot pe supraveghetor il vedeau?