Moartea Patriarhului Teoctist a ridicat orisicat sutana de pe trupul batranicios al Bisericii. Un trup uratit de vergeturi si impestritat de buboaie plesnind de coptura. Privita in goliciunea impartasita fortat, prima institutie depozitara a increderii populatiei, daca e sa luam in serios sondajele de opinie, nu pare deloc lucrarea Domnului. Functionarii clericali iviti pe micile ecrane sau in paginile ziarelor seamana mai degraba cu politicienii afurisiti in eparhiile electorale, si nu cu slujitorii divinitatii. Vorbesc intr-un limbaj ambiguu, lemnos, fatarnicia li se citeste pe obrajii rumeni, iar taina evlavioasa le este pretextul lipsei de transparenta. In vocea lor  se simte iritarea, ochii le scapara luciri dezsfintite, semn ca Biserica n-a invatat si rostul dialogului. Obisnuiti sa cadelniteze tamaind vremelnic ctitorii politici, preotii nostri, cu apucaturi atat de lumesti, se dedau monologului sec si tafnos. Si parelor impotriva celor ce "hulesc" cuviosenia  fetelor duhovnicesti, fete in vecinatatea carora am cam descalcit, in sfarsit, ororile Inchizitiei si nu numai. Indopati programatic cu dogma religioasa, insii acestia cu plete ninse, ortodocsi sau catolici, au poruncit casapirea si torturarea a milioane de suflete in adancul istoriei, si asta ma impiedica sa-i ingadui altfel decat de la distanta ghimpoasa. Cu suspiciune si infinita rezerva.


Mostra de inadecvare "onomastica" a unui insemn sinodal. Desi Scriptura fagaduieste "Imparatia Cerurilor" celor saraci cu duhul, leadership-ul  sobornicesc (ce barbarie lexicala!)  miluieste din... palat. Palatul Patriarhiei, asa scrie pe frontispiciul impozantei cladiri cocotate pe dealul mitropolitan. Parca nu se cade o asemenea denumire pentru lacasul pastorilor indumnezeiti, prin fisa postului, ai turmei nevoiase, e trufasa si opulenta. Si-un pic blasfemiatoare. Salasul Patriarhiei suna pios, ca o boare sfiicioasa, si e mai aproape de miezul Bisericii Ortodoxe: mantuirea prin credinta si saracie.


Ce sa pricep din "titlurile" clericale ale patriarhului, "Intai Statatorul" si "Intai Mergatorul", de vreme ce ele se bat cap in cap? Pai, ori sta, ori  merge? Ori una, ori alta!  Intr-adevar, intortocheate sunt caile Domnului! Si pe caile astea aflu, de pilda, ca niscaiva purtatori de patrafir sunt mai sfintiti decat altii. Caci sintagma "Prea Sfintitul" ma duce cu gandul ca nu toti colegii sai de anteriu sunt sfintiti indeajuns. Iar "Prea Fericitul" are o conotatie adipoasa, e o cacofonie a "masurii" propovaduite de grecii antici. Cat despre "Inalt Prea Sfintitul" nu mai inteleg nimic ...


Pozitia fruntasa a Bisericii in topurile increderii publice de la noi e lesne de explicat. O populatie neinstruita, pe deasupra si codasa la consumul de sapun si pasta de dinti, traieste cu iluzia vietii de apoi, iluzie intermediata si intretinuta si de Biserica noastra stramoseasca. Tranzactionar din fire, romanul s-a prins de smecherie si-si face din trecerea asta pamanteana prilej de negociere vulgara cu mijlocitorii "prea cucernici" ai celeilalte vieti. Chit ca e si de apoi. Daca "subiectii" ar fi intrebati cata bizuire au in popi, ma tem ca Biserica s-ar lua de brat cu Justitia si Parlamentul. Fiindca, se stie, Justitia nu e in stare sa le vanda sperante postume si nici parlamentul legi pentru impartirea in felii promitatoare a posteritatii...


Lupta pentru succesiunea bisericeasca nu se abate de la regulile  societatii nemonahale. Puterea arata la fel si in amvon si in piata  neaghesmuita. Complicitati nedezlegate, interese neezoterice, intrigi barboase, sforarii diavolesti, combinatii popesti, amenintari cu schisma, campanii mediatice invazive si restul blestematiilor omenesti (Spre deosebire de vizigoti, ostrogoti, copti si altii aidoma lor, veniti din zarile intunecate ale lumii, hoarde de eparhioti - plecate dinspre Rasarit, zic unii - uneltesc la scindarea Bisericii bastinase, dar invazia e  in fasa. Migratorii de rit nou n-au ajuns inca in vatra vechilor daci si, se zvoneste, cativa ii asteapta cu anafura). Mirenii, ca-n orice democratie levantina, participa si ei la cabala sinodala, cu-n milut, c-o frunza verde, dupa datina evanghelica. Din paraclisul dosnic se scot dosarele blagoslovite dinescian, iar rudele candidatilor sunt varate, cu hiclenie, in primele pagini ale ziarelor si-si  dau in vileag fratii cu fapte scandaloase, necrestine. "Inalti Prea Sfintitii" sunt coborati la conditia de muritori pacatosi de gloata cuprinsa, doar in sondaje, de fiorul religios. Ma mir ca nimeni n-a propus organizarea unui referendum pentru alegerea "Intai Mergatorului", ca tot ne-am deprins papilele gustative cu aromele plebiscitare. Asa insa, batalia se va rezuma la o tranzactie ascunsa a Sinodului, unsa prin vot, dijmuit si el indaratul peretilor palatului cu pricina.