Peste 70% dintre romani nu au plecat in vacanta in acest an si nici nu intentioneaza sa intre in concediu, avand un nivel redus al veniturilor, potrivit unui sondaj national realizat de Gallup Organization Romania pentru Agentia de Strategii Guvernam
Peste 70% dintre romani nu au plecat in vacanta in acest an si nici nu intentioneaza sa intre in concediu, avand un nivel redus al veniturilor, potrivit unui sondaj national realizat de Gallup Organization Romania pentru Agentia de Strategii Guvernamentale. Astfel, 72% dintre respondenti au declarat ca nu au fost plecati in vacanta in acest an si nici nu urmeaza sa intre in concediu, doar 8% aratand ca si-au luat cateva zile libere, iar alti 20% afirmand ca urmeaza sa plece in vacanta.   PREFERINTE. Dintre cei care au fost in concediu, 80% au ramas in tara, 10% au plecat in strainatate si 7% au optat atat pentru destinatii interne cat si pentru cele externe. Pentru turistii romani plecati in strainatate, Italia a fost destinatia preferata (23%), urmata de Grecia (14%), Germania (13%), Ungaria (10%), Spania, Bulgaria si Turcia (3%) si Austria (2%). 44% din cei care si-au facut concediul in tara au ales litoralul, 32% zona montana. O treime si-au petrecut vacanta la rude, intr-o alta localitate. Cheltuielile medii pentru vacanta s-au ridicat in acest an la 1.296 lei, in cazul persoanelor ramase in tara, si la 2.354 lei, pentru turisii plecati in strainatate.   CAZARE. Romanii au pareri diferite fata de conditiile de cazare din acest an: 36% apreciaza ca acestea au fost mai bune comparativ cu anii trecuti, in timp ce 34% considera ca au ramas la fel, iar 8% suntin ca sunt mai proaste. 11% dintre persoanele intervievate au declarat, insa, ca s-au bucurat de conditii mult mai bune fata de ultimii ani. Sondajul mai releva ca acelasi numar dintre romanii care nu au fost plecati in concediu sunt nemultumiti atat de propriile venituri, cat si de viata in ansamblu. Sondajul a fost efectuat in luna august, pe un esantion de 1.161 persoane de peste 17 ani, considerat reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, cu o eroare de +/-2,9%, la un nivel de incredere de 95%.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.