Salam de vara traditional... cu sapte aditivi alimentari. Doi dintre acestia - E 621 si E 250 - sunt considerati a fi cancerigeni.     Alpinia este un salam de vara autointitulat "traditional", in a carui compoziti
Salam de vara traditional... cu sapte aditivi alimentari. Doi dintre acestia - E 621 si E 250 - sunt considerati a fi cancerigeni.     Alpinia este un salam de vara autointitulat "traditional", in a carui compozitie intra o serie de aditivi alimentari. Eticheta specifica urmatoarele ingrediente: "carne porc, emulsie de sorici, apa, slanina, proteina din soia, sare, condimente, stabilizatori (polifosfati - E 452), antioxidant (ascorbat de sodiu - E 301, acid ascorbic - E 300), potentiator de aroma (glutamat monosodic - E 621), acidifiant (glucono delta lactona - E 575), colorant natural (carmin - E 120), conservant (nitrit de sodiu - E 250)". Ingrediente. In 1966, cand s-a preparat pentru prima data acest salam, se foloseau urmatoarele ingrediente la 100 kg de mezel: "carne de vita calitatea I - 50 kg, carne de porc (pulpa fara os) - 17 kg, slanina tare sau gusa - 33 kg, condimente: piper - 100 g, zahar - 240 g si usturoi - 200 g, materii auxiliare: rotocoale de vita sau membrane artificiale cu diametrul de 55-60 mm, sfoara, clipsuri. Nici mai tarziu, in perioada 1982/1983-1992/1993, nu s-au mai adaugat alti aditivi alimentari in afara de polifosfat de sodiu - 330 g, conform lucrarii "Produse romanesti din carne. Conform cerintelor Uniunii Europene. Procesare. Control. Retete", a profesorilor Gheorghe Mencinicopschi, Ioan Cironeanu, Monica-Mariana Neagu, Aneta Marina, Eugenia-Livia Pana.   ANALIZA. Salamul Alpinia este un produs din carne fiert-afumat, a carui compozitie nu are nimic in comun cu produsul traditional din 1966. In primul rand lipseste carnea de vita, dar apare emulsia de sorici, care este in fapt o proteina colagenica cu valoare energetica foarte scazuta, ne explica profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Apa este al treilea ingredient, dupa care urmeaza slanina, continand grasimi saturate, periculoase pentru sanatate. De asemenea, apare un ingredient surpriza fata de reteta traditionala, o proteina nonanimala, din soia, care nu stim daca este sau nu modificata genetic. Daca in 1966 nu era folosita soia intr-un astfel de salam, ne intrebam ce cauta in 2007... Produsul contine surse de fosfor care dezechilibreaza balanta calciu-fosfor, impiedicand fixarea calciului in oase. De asemenea, are in compozitie trei surse ascunse de sodiu si sare (NaCl) - care este al patrulea ingredient cantitativ, contribuind la consumul in exces al acestuia, daunator sanatatii. Nitritul de sodiu este un conservant care poate pune in pericol sanatatea consumatorilor. Din punct de vedere nutritional, produsul are un profil dezechilibrat, cu un exces de grasimi si proteine colagenice fara valoare biologica. Desi produsul nu beneficiaza de eticheta nutritionala, din compozitie rezulta si o densitate energetica ridicata.    CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, adolescentilor, supraponderalilor si obezilor, cardiovascularilor, hepaticilor, renalilor, celor cu status proinflamator sistemic (poliatrite), suferinzilor de boli pulmonare, de afectiuni dermatologice, astmaticilor, suferinzilor de cancer, de maladii neurodegenerative, diabeticilor.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.