Tocmai ati incheiat de citit prima parte a acestui articol, in care a fost vorba, pe larg, despre convingerile europene ale politicienilor nostri. Partea a doua se ocupa de fapte, de acele fapte care dau directia, fara sa fi fost admise deschis vreodata.

Nici la Bruxelles, nici la Bucuresti. Dar mai intii o propunere: de ce n-am imbina doua incordari? Vastul nostru efort european si patima nationala a Loteriei? Numele candidatilor la alegerile europene ar putea fi recoltate la intimplare si extrase din urna, dupa un algoritm ghervasiucian. In acest fel, PSD ar fi scutit de selectia regionala in baza unor concursuri locale de frumusete si cultura generala. PNL ar repurta o victorie decisiva asupra refuznicului M.R. Ungureanu si i-ar plati Nadiei Comaneci doar onorariul pentru tumbele de la ceremonia de extragere. In sfirsit, C.V. Tudor, Tribunul nostru terestru, ar putea continua exercitiile demagogice la sol, fara spaima de calatoria cu avionul, pe directia Bruxelles.

Acum, faptele. Alegerile europene sint, in genere, un pretext de fuga. Electoratele europene se plaseaza la o distanta sigura de urne. Stau acasa. Nici politicienii de mare calibru nu se inghesuie pe liste. Europarlamentarele sint, cam peste tot, un exercitiu regulat si lipsit de priza populara. Bunul-simt indaratnic al electoratelor nu se poate inflacara la perspectiva alegerilor pentru un Parlament aproape extraterestru, lipsit de puteri, in care sute de euronavetisti temeinic subventionati aduna mile aeriene si pun in miscare hirtii. Asta e perceptia generala a unui public obisnuit cu caracterul mult mai direct al politicii in parlamentele nationale. Ce scapa acestei caricaturi in mare parte fondate e esenta politicii de lobby si culise, prin care grupurile politice europene reusesc sa promoveze sau sa blocheze tendinte si atitudini care se intorc, apoi, sub forma unei ploi de decizii mai mici sau mai mari, asupra legislatiilor nationale. Parlamentul european sufera, o data cu celelalte institutii UE, de asa-numitul „deficit democratic", nu de lipsa de influenta.

Cazul Romaniei, care a intimpinat primele alegeri europene cu o suita de aminari penibile si continua cu un val de retrageri politice sub o scuza sau alta, nu are nimic de-a face cu scepticismul principial. Centaurii din prima linie, de la Diaconescu si Vadim la Ponta (gata sa ofere o procura sotiei, Daciana) si Orban

(gata sa ofere o procura holografa lui Dan Bittman), s-au aruncat deja la pamint, asteptind sa treaca „alegerile astea". Asa a fost stabilit un record foarte neromanesc: locuri de munca in strainatate, fara risc de julituri printre capsuni, refuzate de autohtoni. Si motivele sint foarte romanesti: acasa urmeaza anul reimpartirii puterii. Cine nu e de fata pierde. La intoarcere, dupa doar un an, si acela platit mult sub ce poate da un SIF, un consiliu de administratie sau o mediere de contract, fostii europarlamentari vor gasi jocurile facute: si in partid, si la virful statului. In plus, filosofia de baza a clasei politice a dat, de la bun inceput, Europei valoarea unui obiect de unica folosinta. Importanta cu adevarat a fost admiterea. Ce se intimpla dupa e complet neinteresant. Europa? A se slabi. Ne-am facut treaba cu ea.