Fostul presedinte Ion Iliescu acuza linsajul mediatic la care este supus in Dosarul mineriadei, afirmand ca este rezultatul unui complot al procurorilor militari si opozantilor Revolutiei, sprijiniti politic de Traian Basescu, dornic de razbunare.     Ion Iliescu a dat publicitatii o scrisoare deschisa in care face o serie de precizari legate de aprecierile din Rechizitoriul intocmit de Parchetul Militar de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie privind victimele actiunilor din seara zilei de 13 iunie 1990 si preluate de mass-media. Fostul sef al statului respinge modul in care sunt redate aceste aprecieri, afirmand ca este vorba despre o campanie de "minciuni si de manipulare a realitatii". Dar, in opinia sa, ceea ce este si mai grav este ca la aceasta campanie de denigrare a sa, atat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, cat si cu acelea de la 13-15 iunie 1990, participa si "persoane din Parchetele Militare". De altfel, pe parcursul scrisorii deschise, Ion Iliescu aduce o serie de acuzatii procurorilor din Parchetul Militar care au instrumentat dosarul evenimentelor de la 13-15 iunie 1990: "Parchetul Militar, care a instrumentat acest caz, ignorand faptele si probele de care dispunea, a deplasat raspunderea pentru evenimentele de la 13 iunie 1990 de la vinovatii de provocarea actelor de vandalism, de violenta extrema, la institutiile statului, care au facut obiectul unor agresiuni inacceptabile intr-un stat de drept, institutii care au menirea sa impuna respectarea legii si care se straduiau sa restabileasca ordinea publica, grav amenintata in acel moment".   TRIUNGHIUL COMPLICILOR. Mai mult, Ion Iliescu vorbeste despre un adevarat complot in a gasi alti vinovati pentru incidentele din iunie 1990. "De 17 ani, aceia care au refuzat atunci, si refuza si acum, sa recunoasca atat faptul ca schimbarea radicala de sistem din decembrie 1989 a fost, prin efectele sale, o Revolutie, cat si faptul ca la 20 mai 1990 populatia Romaniei a ales liber un Parlament cu functie de Adunare Constituanta si un Presedinte pentru a conduce procesul de tranzitie si de democratizare a tarii, de deschidere catre Occident, se straduiesc sa isi ascunda implicarea in planificarea si in desfasurarea violentelor din primele luni ale anului 1990, violente ce au culminat cu dezlantuirea de anarhie de la 13 iunie, proferand minciuni la adresa mea si a celor care au condus atunci tara. Acum, cu complicitatea unor procurori din Parchetul Militar, acestia sunt pe cale sa rescrie istoria si sa deplaseze atentia de la cauza la efect, profitand de sprijinul politic pe care li-l ofera actualul sef al statului, care doreste sa se razbune pe toti cei care, exercitand un drept legal si constitutional, au votat in Parlament pentru suspendarea sa", afirma fostul sef al statului. In opinia sa, "rechizitoriul Parchetului Militar nu este un act juridic, ci unul profund politic", iar prin incercarea de a-l incrimina, atribuindu-i calitatea de invinuit la cererea celor care sunt implicati in violentele de la 13 iunie 1990, "Parchetul Militar face ca orice act firesc al statului de a impune respectarea legii sa fie contestat si considerat ilegitim si neavenit". Ion Iliescu nu se opreste aici si afirma ca incriminarea sa se face "pe baza unor invinuiri fanteziste, care sunt, de fapt, aprecieri subiective ale reclamantilor si declaratii politice, ca atare nu au cum sa fie sustinute de probele aflate la dosar". "Cu toate astea, surprinzator si aberant, ele au fost acceptate de organul de ancheta penala care, mai mult, le preia, fara sa schimbe o virgula, in Rechizitoriu, prezentandu-le drept propriile sale motivatii. Un astfel de demers nu poate fi calificat si pune la indoiala probitatea morala si profesionalismul celor care au anchetat acest caz", puncteaza fostul sef al statului.   PUNCT CU PUNCT. Pe parcursul scrisorii, Ion Iliescu contrazice o serie de afirmatii cuprinse in Rechizitoriul intocmit de Parchetul Militar. El se refera si la momentul ocuparii prin forta a Pietei Universitatii in ziua de 22 aprilie 1990, la inceputul campaniei electorale, unde "a fost pregatita psihologic, dar si ideologic, revarsarea de ura si de violenta de la 13 iunie 1990". "Cei care au declansat si conduc aceasta campanie de linsaj mediatic din ultima vreme, inclusiv Parchetul General, in comunicatul sau de la 8 august 2007, incearca sa acrediteze ideea ca in ziua de 13 iunie 1990 manifestatia din Piata Universitatii ar fi fost «reprimata salbatec» de puterea de atunci. Este o minciuna ordinara, descalificanta pentru o institutie a statului de drept. (...) In cadrul campaniei de denigrare a celor care au condus statul roman in acea perioada s-au vehiculat o serie de minciuni si de fabulatii, retinute, din pacate, si in Rechizitoriul intocmit de procurorii militari. Se doreste prezentarea unui act legitim al statului, de impunere a respectarii legii, ca pe o conspiratie, cu intalniri secrete in Bucuresti si la Scrovistea, care urmarea reprimarea violenta a manifestatiei pasnice din Piata Universitatii", acuza Iliescu.   ANALIZA. Pe de alta parte, fostul sef al statului nu se limiteaza doar in a prezenta filmul actiunii de eliberare a Pietei Universitatii si a respinge afirmatiile din Rechizitoriu privind acest moment, ci face si o analiza a limbajului folosit. "De fapt, lucru vizibil si in Rechizitoriu, cuvantul-cheie in aceasta fabulatie este «reprimare», autorii acestei manipulari vrand sa acrediteze astfel ideea caracterului represiv al puterii de atunci, care ar fi legitimat incercarile, inclusiv pe cele violente, de contestare, de negare a rezultatelor alegerilor libere si pluraliste de la 20 mai 1990. Dintr-un anume punct de vedere, avem de-a face cu prezentarea unei incercari de schimbare prin forta a ordinii de stat, recte violentele de la 13 iunie, ca pe un act legitim, indreptat impotriva unui regim represiv, ceea ce este un act incalificabil, cu atat mai mult cu cat vine din partea unor oameni ai legii. Prin folosirea termenului de «represiune» se doreste a se face plauzibila o alta minciuna mediatica: aceea ca, de fapt, sub pretextul eliberarii Pietei Universitatii, puterea de atunci ar fi pus la cale o actiune de reprimare a opozantilor politici!", acuza Iliescu. El respinge totodata, catalogand-o drept un grav neadevar, incercarea de a fi incriminat pentru cele patru victime, impuscate in zona Ministerului de Interne, in seara zilei de 13 iunie, pentru ca ar fi dat ordin sa se traga. "Eu nu am facut, in calitatea pe care o aveam, decat apel la Armata, ca institutie a statului, sa intervina, cu mijloace proprii si in conditiile legii, pentru stoparea anarhiei si restabilirea ordinii. Nu mi-am permis niciodata, in exercitarea functiei de sef al statului si cu atat mai mult in cursul anului 1990, sa dau dispozitii concrete, intr-un domeniu in care nu aveam nici calificarea, nici abilitatile si atributiile necesare. Asa ceva nu rezulta din nici un document sau relatare", afirma Iliescu. Mai mult, el dezvaluie ca se incearca rastalmacirea unor texte din Jurnalul activitatilor desfasurate de unitatile militare in garnizoana Bucuresti in zilele de 13-15 iunie 1990 prin atribuirea unor fraze care nu-i apartin. Acest jurnal este invocat drept proba, iar Ion Iliescu spune ca din acest document nu rezulta ca ar fi dat ordine directe Armatei.   "Cele patru cazuri, care formeaza obiectul cercetarii, au constituit o exceptie regretabila, accidentala. Doi au fost atinsi de gloante ricosate intamplator, in urma unor focuri de avertisment, trase de lucratorii de politie asediati in cladirea Ministerului de Interne. Alti doi, impuscati in cursul noptii in zona Casei Armatei, dupa depresurarea cladirii Ministerului de Interne, au constituit tot cazuri accidentale. Tinand seama de imprejurarile in care au avut loc aceste incidente, este nedrept sa fie acuzate cadrele militare care isi faceau datoria", spune fostul sef al statului.   Despre venirea minerilor Ion Iliescu se refera in scrisoarea sa si la venirea minerilor "din 5 bazine carbonifere, nu doar din Valea Jiului, ca si a altor categorii de cetateni din judete apropiate Capitalei", care a fost provocata de incidentele din Bucuresti din dupa-amiaza si seara zilei de 13 iunie. El dezaproba actele de violenta savarsite de unii dintre mineri in zilele de 14 si 15 iunie, considerandu-le la fel de inacceptabile ca si pe acelea din ziua precedenta, dar subliniaza ca nu se poate ignora faptul ca venirea acestora in Capitala a fost urmarea actelor de la 13 iunie. "Daca nu existau actele anarhice, violente, de la 13 iunie, nu existau nici victimele din aceeasi zi, nici venirea minerilor si a altor cetateni din diferite judete, inclusiv a ploiesteanului care a fost ucis prin injunghiere de cei care devastau Televiziunea in seara zilei de 13 iunie", e de parere fostul sef al statului. Scrisoarea deschisa a domnului Ion Iliescu in legatura cu campania de denigrare promovata in unele medii  de informare


In legatura cu evenimentele din 13-15 iunie 1990 si cu relatarile din presa scrisa si din alte mijloace de informare in masa, care reiau aprecieri cuprinse in Rechizitoriul intocmit de Parchetul Militar de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind victimele actiunilor din seara zilei de 13 iunie 1990, doresc sa fac urmatoarele precizari  si comentarii:


1.Resping cu fermitate campania de linsaj mediatic, de minciuni si de manipulare a realitatii, la care participa unele publicatii si televiziuni, realizatori si jurnalisti, dar, ceea ce este si mai grav, persoane din Parchetele Militare, campanie care are drept obiectiv denigrarea mea atat in legatura cu evenimentele din decembrie 1989, cat si cu acelea din 13-15 iunie 1990. Este de ne-acceptat un astfel de demers, care nu are nimic de-aface cu valorile democratiei, cu imperativul aflarii adevarului si cu acela al unei justitii impartiale si libere de orice forma de presiune politica si mediatica.
Parchetul Militar, care a instrumentat acest caz, ignorand faptele si probele de care dispunea, a deplasat raspunderea pentru evenimentele din 13 iunie 1990 de la vinovatii  de provocarea actelor de vandalism, de violenta extrema, la institutiile statului, care au facut obiectul unor agresiuni inacceptabile intr-un stat de drept, institutii care au menirea sa impuna respectarea legii si care se straduiau sa restabileasca ordinea publica, grav amenintata in acel moment.


2. De 17 ani aceia care au refuzat atunci, si refuza si acum sa recunoasca atat faptul ca schimbarea radicala de sistem din decembrie 1989 a fost, prin efectele sale, o Revolutie, cat si faptul ca la 20 mai 1990 populatia Romaniei a ales liber un Parlament cu functie de Adunare Constituanta si un Presedinte pentru a conduce procesul de tranzitie si de democratizare a tarii, de deschidere catre occident, se straduiesc sa isi ascunda implicarea in planificarea si in desfasurarea violentelor din primele luni ale anului 1990, violente care au culminat cu dezlantuirea de anarhie din 13 iunie, proferand minciuni la adresa mea si a celor care au condus atunci tara. Acum, cu complicitatea unor procurori din  Parchetul Militar, acestia sunt pe cale sa re-scrie istoria si sa deplaseze atentia de la cauza la efect, profitand de sprijinul politic pe care li-l ofera actualul sef al statului, care doreste sa se razbune pe toti cei care, exercitand un drept legal si constitutional, au votat in Parlament pentru suspendarea sa.

Rechizitoriul Parchetului Militar nu este un act juridic, ci unul profund politic. Prin incercarea de a ma incrimina, atribuindu-mi calitatea de invinuit la cererea celor care sunt implicati in violentele din 13 iunie 1990, care au atacat institutiile statului, care au incercat schimbarea prin violenta a rezultatelor alegerilor din 20 mai 1990, Parchetul Militar face ca orice act firesc al statului de a impune respectarea legii sa fie contestat si considerat ilegitim si neavenit. In acele momente am actionat in calitate de sef ales al statului, in cadrul strict al legii, indeplinindu-mi obligatiile care imi reveneau.

Incriminarea mea se face pe baza unor invinuiri fanteziste, care sunt, de fapt, aprecieri subiective ale reclamantilor si declaratii politice, ca atare nu au cum sa fie sustinute de probele aflate la dosar. Cu toate astea, surprinzator si aberant, ele au fost acceptate de organul de ancheta penala care, mai mult, le preia, fara sa schimbe o virgula, in Rechizitoriu, prezentandu-le drept propriile sale motivatii. Un astfel de demers nu poate fi calificat, si pune la indoiala probitatea morala si profesionalismul celor care au anchetat acest caz.


3.Actele de violenta si de vandalism din 13 iunie 1990 nu sunt singulare, de fapt ele sunt o culminatie a unui sir de astfel de acte, inceput in ziua de 12 ianuarie 1990, cand comemorarea victimelor din decembrie 1989 s-a transformat intr-o manifestare cu accente violente, desfasurata in fata cladirii Guvernului si a CFSN.

In ziua de 28 ianuarie 1990, in urma unei manifestari cu caracter politic, s-a incercat luarea cu asalt a cladirii Guvernului, provocandu-se  un incendiu la parter, chiar in timpul consultarilor cu liderii unor partide politice. A fost clar o incercare de intimidare, introducand astfel violenta printre instrumentele luptei politice. Nici acum cei care au facut acest lucru nu-si asuma consecintele actelor lor.

Violenta a fost escaladata in 18 februarie 1990, cand cladirea Guvernului a fost devastata, iar un vice - prim ministru a fost amenintat cu moartea. In ciuda evidentei, autorii reclamatiei si ai Rechizitoriului, care sunt tot mai greu de deosebit, apreciaza actiunea violenta din 18 februarie drept a€žmanifestare pasnica".

Ocuparea prin forta a Pietei Universitatii, in ziua de 22 aprilie 1990, la inceputul campaniei electorale, a fost un act samavolnic, de incalcare  flagranta a legii, care a avut ca obiectiv transformarea zonei in tribuna electorala permanenta. De la aceasta tribuna s-a incitat la ura si la violenta impotriva puterii provizorii, sub deviza a€žsingura solutie, inca o revolutie" Aici a fost pregatita, psihologic, dar si ideologic, revarsarea de ura si de violenta din 13 iunie 1990.


4. Cei care au declansat si conduc aceasta campanie de linsaj mediatic din ultima vreme, inclusiv Parchetul General, in comunicatul sau din 8 august 2007, incearca sa acrediteze ideea ca in ziua de 13 iunie 1990 manifestatia din  Piata Universitatii ar fi fost a€žreprimata salbatec" de puterea de atunci. Este o minciuna ordinara, descalificanta pentru o institutie a statului de drept.
Cu toate ca ocuparea principalului nod central de circulatie al Capitalei a fost un act ilegal si un grav abuz, o incalcare a drepturilor cetatenilor Capitalei al libera circulatie, nu a existat, pe intreaga perioada de existenta a a€žfenomenului" Piata Universitatii, nici cel mai mic act de violenta din partea organelor de ordine. Grav este ca, din pricina slabiciunilor si a lipsei de autoritate ale Politiei si ale administratiei locale, s-a permis perpetuarea unui act ilegal, care a adus prejudicii grave riveranilor si cetatenilor Capitalei.
Este de notorietate faptul ca, in aceasta perioada, in ciuda deschiderii pentru dialog manifestata de puterea provizorie,  organizatorii mitingului electoral s-au situat pe pozitii rigide, maximaliste, intolerante, nu a fost posibila intrarea in legalitate.

Dupa alegerile din 20 mai 1990, precum bine se stie, participantii la manifestatie s-au retras, au renuntat la manifestatiile zilnice, PNT-CD si Liga Studentilor publicand comunicate oficiale in acest sens. Cu toate astea, Piata a continuat sa fie ocupata de asa-zisii a€žgrevisti ai foamei", sprijiniti de a€žAsociatia 21 Decembrie" si de a€žAlianta Poporului."

Pentru intrarea in legalitate si in vederea redarii in circulatie a zonei,  s-au facut mai multe incercari de a-i convinge pe grevistii din corturile de pe esplanada Teatrului National sa inceteze protestul si sa elibereze Piata.  Au participat la aceste incercari de mediere Primarul General al Capitalei, Secretarul General la Guvernului, ministrul Justitiei. In cele din urma, la sediul Guvernului a avut loc o intalnire, in cursul zilei de 11 iunie 1990,  intre vice - prim ministrul Anton Vatasescu si o delegatie a a€žgrevistilor foamei" la care s-a ajuns la o intelegere privind retragerea acestora din Piata. De altminteri, in toata aceasta perioada revendicarile a€žgrevistilor" au fost extrem de confuze, se schimbau permanent, ca in cele din urma sa se ceara doar infiintarea unui post a€žindependent" de televiziune.


5. In toata aceasta perioada autoritatile s-au confruntat permanent cu cererile tot mai insistente ale cetatenilor, care doreau deschiderea circulatiei in zona Pietei Universitatii. Cetatenii nu mai intelegeau motivele ocuparii zonei, mai ales dupa anuntarea rezultatelor alegerilor din 20 mai, cand manifestatia isi pierduse sensul.

Pe de alta parte, redeschiderea circulatiei se impunea si pentru ca pe 14 iunie 1990 urmau sa inceapa lucrarile Parlamentului ales la 20 mai. Am discutat, in acest scop, in ziua de 12 iunie, cu presedintii de varsta ai celor doua Camere,  senatorul liberal de Iasi prof. Cezar Buda si deputatul liberal de Mehedinti Rene Radu Policrat, alesi la 20 mai.


6. Pe baza intelegerii realizate de vice - prim ministrul  Anton Vatasescu la intalnirea cu reprezentantii celor care ocupau Piata Universitatii, prim ministrul Petre Roman a aprobat masurile propuse de Ministrul  de Interne privind eliberarea zonei in dimineata zilei de 13 iunie 1990.
In cadrul campaniei de denigrare a celor care au condus statul roman in acea perioada s-au vehiculat o serie de minciuni si de fabulatii, retinute, din pacate, si in Rechizitoriul intocmit de procurorii militari. Se doreste prezentarea unui act legitim al statului, de impunere a respectarii legii, ca pe o conspiratie, cu intalniri secrete in Bucuresti si la Scrovistea, care urmarea reprimarea violenta a manifestatiei pasnice  din Piata Universitatii. De fapt, lucru vizibil si in Rechizitoriu, cuvantul-cheie in aceasta fabulatie este a€žreprimare", autorii acestei manipulari vrand sa acrediteze astfel ideea caracterului represiv al puterii de atunci, care ar fi legitimat incercarile, inclusiv pe cele violente, de contestare, de negare a rezultatelor alegerilor libere si pluraliste din 20 mai 1990. Dintr-un anume punct de vedere, avem de-aface cu prezentarea unei incercari de schimbare prin forta a ordinii de stat, recte violentele din 13 iunie, ca pe un act legitim, indreptat impotriva unui regim represiv, ceea ce este un act incalificabil, cu atat mai mult cu cat vine din partea unor oameni ai legii.

Prin folosirea termenului de a€žrepresiune" se doreste a se face plauzibila o alta minciuna mediatica: aceea ca, de fapt, sub pretextul eliberarii Pietei Universitatii, puterea de atunci ar fi pus la cale o actiune de reprimarea opozantilor politici! Si asta cand? Dupa alegerile din 20 mai, care au avut ca rezultat un scor mai mult decat convingator in favoarea FSN (66%) si a candidatului sau la postul de presedinte (85%). In aceste conditii, este clar ca orice act de forta al puterii, indreptat impotriva opozitiei, ar fi dus la compromiterea ei si la pierderea credibilitatii.

Actele violente din 13 iunie, provocate si organizate de cei ce nu voiau sa accepte rezultatele alegerilor din 20 mai 1990, ne-au luat pe toti prin surprindere. Nu putem accepta justificarea,  cu scop propagandistic, a celor care se afla in spatele violentelor din 13 iunie, ca manifestarile de strada din acea zi reprezinta o  consecinta a votului din a€žDuminica Orbului", alt cliseu propagandistic vehiculat atunci. Ele au fost planificate si organizate cu un scop precis: acela de a crea  o stare de anarhie si dezordine, pentru a compromite puterea si a impiedica structurarea si organizarea noilor institutii ale statului de drept alese la 20 mai. Este acelasi scenariu folosit si in decembrie 1989, cand diversiunea a€žteroristilor" a urmarit sa impiedice constituirea si functionarea noilor structuri ale puterii provizorii, respectiv a  CFSN.


7. Din motive de acum cunoscute, la acea vreme politia, care trecea printr-un proces de reorganizare si se confrunta cu o criza de credibilitate, nu era capabila sa faca fata unor confruntari cu grupuri violente de manifestanti. In consecinta s-au produs multe stangacii si chiar erori cu prilejul actiunii de eliberare a Pietei, in dimineata zilei de 13 iunie , ca si in orele urmatoare. Dar acestea nu pot motiva violenta cu care s-au manifestat, in cursul dupa-amiezii, grupurile rebele, care au dovedit ca erau  organizate din timp, cu scopul de a agresa cordoanelor de politisti, de a ataca sediile unor institutii publice, precum Politia Capitalei, SRI, Ministerul de Interne, Televiziunea Publica. Unele dintre ele au si fost devastate, s-au furat arme si munitie, s-au distrus documente oficiale, etc.


8. In fata situatiei ingrijoratoare din seara zilei de 13 iunie si la apelul multor cetateni, inspaimantati de ceea ce vedeau, in calitate de sef ales al statului, m-am adresat cetatenilor, prin intermediul radioului si televiziunii, pentru a-i informa asupra celor petrecute si pentru a le solicita sprijinirea organelor de ordine in efortul lor de restabilire a unei situatii normale.

In aceeasi calitate, in conditiile disparitiei de facto a Politiei ca forta de mentinere a ordinii publice, m-am adresat Armatei, respectiv sefului Statului Major (ministrul fiind plecat din tara) facand un apel sa ajute la apararea institutiilor publice agresate, (in special Ministerul de Interne si Televiziunea) si la restabilirea ordinii.


9. Resping incercarea de a ma incrimina pentru cele 4 victime, impuscate in zona Ministerului de Interne, in seara zilei de 13 iunie, prin afirmatiile ca eu as fi dat ordin sa se traga, ceea ce constituie un grav neadevar.  Eu nu am facut, in calitatea pe care o aveam, decat apel la Armata, ca institutie a statului, sa intervina, cu mijloace proprii si in conditiile legii, pentru stoparea anarhiei si restabilirea ordinii. Nu mi-am permis niciodata, in exercitarea functii de sef al statului si cu atat mai mult in cursul anului 1990, sa dau dispozitii concrete, intr-un domeniu in care nu aveam nici calificarea, nici abilitatile si atributiile necesare. Asa ceva nu rezulta din nici un document sau relatare.

Din Jurnalul activitatilor desfasurate de unitatile militare in garnizoana Bucuresti, in zilele de 13-15 iunie 1990, Jurnal  invocat drept proba ca as fi dat ordine directe Armatei, nu rezulta asa ceva. Eu, de altfel, nu am avut vreo legatura  directa cu vreo unitate militara, ci doar cu seful Marelui Statului Major. Trupele trimise in sprijinul Politiei au actionat in conformitate cu regulamentele militare si au primit ordine strict pe lantul de comanda legal.
Desi se incearca rastalmacirea unor texte din a€žJurnal" atribuindu-mi mie fraze care nu-mi apartin, chiar si sublinierile facute de reprezentanti ai Armatei, relatate in textul Jurnalului mentioneaza, in mod repetat, prevederile regulamentare ca a€žnu se face uz de arma" sau in ce conditii de forta majora se poate actiona: "nu se trage decat asupra celui care trage", etc.
Si, in fapt, Armata, desi a intervenit cu intarziere si cu ezitari - motivate in special de implicarea unor cadre militare in cercetari si procese legate de reprimarea manifestantilor din decembrie 1989- a procedat cu multa prudenta si a respectat dispozitiile de a evita provocarea de victime. Cele 4 cazuri , care formeaza obiectul cercetarii, au constituit o exceptie regretabila, accidentala. Doi au fost atinsi de gloante ricosate intamplator, in urma unor focuri de avertisment, trase de lucratorii de politie asediati in cladirea Ministerului de Interne. Alti doi , impuscati in cursul noptii in zona Casei Armatei, dupa depresurarea cladirii Ministerului de Interne, au constituit tot cazuri accidentale. Tinand seama de imprejurarile in care au avut loc aceste incidente, este nedrept sa fie acuzate cadrele militare care isi faceau datoria.


10. Venirea minerilor din 5 bazine carbonifere, nu doar din Valea Jiului, ca si a altor categorii de cetateni din judete apropiate Capitalei, a fost provocata de actele de vandalism savarsite in Bucuresti , in dupa-amiaza si seara zilei de 13 iunie si de imaginile pe care oamenii le vedeau pe ecranele televizoarelor, dominate de  coloanele dense de fum care se ridicau din centrul Capitalei, de la masinile si cladirile incendiate. Intreruperea emisiunii, ca urmare a incercarii invadatorilor sediului Televiziunii de a patrunde in studioul de emisie, a accentuat starea de emotie si ingrijorarea cetatenilor.

Dezaproband in aceeasi masura actele de violenta savarsite de unii dintre mineri, in zilele de 14 si 15 iunie, si considerandu-le la fel de inacceptabile ca si pe acelea din ziua precedenta, nu se poate ignora  faptul ca venirea acestora in Capitala a fost urmarea actelor de mentionate din ziua de 13iunie. Daca nu existau actele anarhice, violente, din 13 iunie, nu existau nici victimele din aceeasi zi, nici venirea minerilor si a altor cetateni din diferite judete, inclusiv a ploiesteanului care a fost ucis prin injunghiere de cei ce devastau Televiziunea in seara zilei de 13 iunie .


11. Ar fi o mare si regretabila eroare ca raspunderea pentru cele intamplate in zilele de 13-15 iunie 1990 sa se deplaseze de la cei ce au incitat si participat la actele rebele, anarhice, violente din 13 iunie, de nimic justificate, sursa a  tuturor tulburarilor de atunci, la numai trei saptamani de la primele alegeri libere, din 20 mai, spre cei ce s-au straduit,chiar si cu ezitari si stangacii, sa apere si sa restabileasca ordinea publica.

Este regretabil ca textul rechizitoriului intocmit nu face decat sa preia tezele, aprecierile si chiar formularile specifice ale  reclamantilor, unii din ei participanti la actiuni rebele, violente din cursul anului 1990. Sub acoperirea unei cercetari judiciare si cu girul unei institutii a statului de drept se prezinta publicului  abordari arbitrare care, pe de o parte, isi propun deformarea adevarului  istoric, iar pe de alta parte, legitimarea unor actiuni de subminare a autoritatii statului si a institutiilor sale si delegitimarea actiunilor legale , legitime ale acestora, de aparare a ordinii constitutionale si a ordinii publice.
Acceptarea unor asemenea actiuni si tendinte poate fi un precedent periculos pentru statul de drept.

Cred ca fiecare dintre noi regreta sincer ca, date fiind conditiile in care a avut loc schimbarea de regim politic in 1989, revenirea la democratie a fost marcata si de acte violente. Cel mai dureros este ca, indiferent de ce parte a baricadei s-au situat victimele din 13-15 iunie, ei si-au pierdut viata pentru ca nu am reusit sa inlocuim confruntarea cu dialogul.
 
Daca atunci incrancenarea parea sa aiba o justificare, acum ea este total nejustificata. Cu toate astea, cei care s-au straduit sa faca imposibil dialogul politic si social in 1990 au revenit acum in prim-planul dezbaterii publice, ca vestitori ai urii si violentei ce va sa vina.