Istoria traieste prin monumente pe strazile Istanbulului, insa ceea ce e fascinant aici sunt oamenii. In ultima lui carte, "Istanbul: Memories and the City", Orhan Pamuk spune ca lui orasul in care traieste ii apare in alb si negru,
Istoria traieste prin monumente pe strazile Istanbulului, insa ceea ce e fascinant aici sunt oamenii. In ultima lui carte, "Istanbul: Memories and the City", Orhan Pamuk spune ca lui orasul in care traieste ii apare in alb si negru, incarcat de nostalgia vremurilor in care era capitala Imperiului Otoman. In cele cinci zile in care am stat in Istanbul, orasul mi s-a aratat in toate culorile, stralucind de dimineata pana noaptea tarziu in lumina reflectata de apele Cornului de Aur, ale Canalului Bosfor si ale Marii Marmara. M-a ademenit inca de cum am ajuns in centrul vechi cu usor parfum de cafea, cu faianta si ceramica, chilimuri, dar si cu arabescurile Moscheii Albastre. Am pasit, o data cu femei de toate natiile, purtand pe cap carpele albastre oferite la intrare, pe imensul covor al moscheii, moale ca o iarba incalzita de sute de picioare desculte, minunandu-ne in tacere. Am prins licarirea marii prin ferestrele moscheii. Am mers pe stradute inguste ce coboara spre Marea Marmara. O mare foarte populata de tot felul de vapoare, albita de siaje. O mare in care nu se poate face baie, pentru ca e prea poluata. In orasul asta, mereu vine cineva; mereu pleaca cineva de aici. Un avion la cinci minute, feriboturi; pe strada, trafic infernal. Masinile nu opresc la trecerea de pietoni, in schimb, daca te apuca trecutul strazii prin locuri nepermise, soferii te lasa sa treci si nu te injura. UNGHIURI. Am vizitat imensa Aya Sofia, devenita din catedrala crestina moschee, iar in vremea lui Atatürk - doar muzeu. Ca sa ajungi la etaj, nu o iei pe scari, pentru ca nu exista. E doar un drum pietruit, pe care imparateasa Teodora nu a pasit niciodata, pentru ca era mereu adusa pe brate de sclavi la slujba. Expozitia de la etaj, cu fotografii ale interiorului, mi-a aratat o alta Aya Sofia. Ce important e unghiul din care privesti lucrurile! Topcapi, fosta resedinta a sultanilor, e foarte mare, obositor, impresionant doar prin imbinarea diverselor cladiri, camere, salite, firide, coridoare, gemulete. Am vazut si sabia lui Stefan, modesta fata de sabiile, iataganele si flintele otomane. Am fugit de arsita amiezii in Bazilica Cisterna, un rezervor de apa sub pamant, construit pe vremea imparatului Justinian. Toate aceste atractii turistice care trebuie bifate de turist in Istanbul erau aglomerate. In schimb, muzeele si librariile: goale! Dupa un tur de monumente, daca obosesti, te poti aseza pe una dintre bancile dintre Moscheea Albastra si Aya Sofia, banci fara spatar, sa te poti intoarce sa privesti pe rand. Luna disparand dupa un minaret si reaparand in cateva minute in partea cealalta. Timpul! HELLO! In ghid scria sa incerci sa-i cunosti pe localnici, dar credeam ca n-o sa am timp. Oamenii din Istanbul iti spun "hello", ca intr-un mare sat, se ofera sa-ti arate pe unde s-o iei, iar drumul acela, oriunde ar duce, trece prin magazinul lui. Intr-o zi stateam pe o banca si beam un suc. Un turc, de pe banca alaturata: "De unde esti? Romania si Turcia - vecine. Am trecut prin Romania cand am fost in Germania". I-am spus ca-mi place Istanbulul. Concluzia lui: "Big city, big business". Numai ce m-am ridicat, alt turc la colt de strada: "How young are you?". Spune ca la ei asa se intreaba femeile, apoi ca el are un magazin de covoare si pielarie. Omul statea la intersectie sa atraga clientii. In alta zi, stateam intr-o curte interioara. Dintr-un magazin a iesit un turc si m-a intrebat: "Are you lost?". Am dat din cap: nu. "Are you ok?" Am dat din cap: da. A zambit, a spus "ok" si a reintrat in magazin. Aici nu poti sa te pierzi si nu poti sa te temi. Doi francezi (sau doar francofoni), ea si el, si-au scos harta lor mult mai amanuntita, s-au chinuit sa ne indrume, ca sa ne sugereze intr-un final: "Taxiul e ieftin". Doua negrese, in hotel, au intervenit in disputa noastra cu receptionerul care repeta: "Passports when you leave". Ele au fost de acord: nu e normal, dar e regula casei sa-ti tina pasaportul la receptie pana pleci. Turcoaicele in schimb nu vorbesc aproape deloc cu strainii. Umbla cu fata acoperita, cu haine negre, dar si cu rochii de blugi. Merg cu sotii de mana si nu in urma lor, ca alte femei musulmane. MAGIE. Ascultam muzica de vizavi de terasa, muzica sufi, priveam dervisul echipat cu o caciula de lana imensa si o fusta alba, cum se invarte si ma invarteam cu el, desprinzandu-ma de pamant. Ospatarul mi-a facut semn cu meniul sa vin. Am dat din cap: nu. A zambit si el si a dat si el din cap. Oare in orasul acesta chelnerii nu se plictisesc sa serveasca? Vanzatorii sa vanda? Dervisii sa se invarteasca? Arome si tentatii in Grand Bazaar Istanbulul e orasul produselor de "marca". Pe strada se vand parfumuri "Chanel" si "Givenchy". In Grand Bazaar, un imens labirint de stradute acoperite, se vand genti "Prada" si "Gucci". Vanzatorii admit ca gentile nu sunt originale, dar subliniaza: "Original leather!". I-am spus unuia: "Stiu si eu ca nu sunt originale. Stii si tu. Atunci de ce mai scrii pe ele Prada?". Atunci a inceput brusc sa nu mai vorbeasca englezeste. Un vanzator din bazar m-a recunoscut: "Ai fost si dimineata pe aici". Am fost uimita de tinerea lui de minte si mi-a spus ca vede zilnic cateva mii de oameni. Alt vanzator: "Romanii sunt ca turcii". Eu: "De ce?". "Brave heart." Ei nu se supara ca dupa ce i-ai pus sa-ti arate marfa nu cumperi. Nu se uita urat: "Maybe some other time!". Am vazut costume turcoaz pentru belly-dancing si m-am intrebat cine le cumpara. Am vazut sarmale in galantarul unui magazin de cartier. Batrani impingand carucioare pline cu covrigi, mere rase, fistic, toate de vanzare. Mancarea e foarte buuuuna. Ghiveci facut in vas de lut, cu vinete, dovlecei si carne de "turkey". Nu se gaseste alcool la orice carciuma; se bea bere Efes, raki si vin autohton Villa Doluca. Apa minerala se gaseste foarte greu si e foarte scumpa. Se bea in general apa plata. Servire prompta, bacsis trecut pe nota de plata. Dar am spus "nu" lustruitorilor de pantofi, incaltata cu tenisi. "Nu" muezinului care, de cinci ori pe zi, ii cheama pe musulmani la rugaciune. Una e ora somnului de amiaza, alta ora 5 a diminetii. "Nu" gunoaielor aruncate direct pe trotuar.
Despre autor:
