Nu ti-am mai scris, Maria Ta, de cand stii sa citesti. Iti scriam inainte in leagan, si Cocò iti aducea biletele noastre in Casa alba, de la Sosea.

O gramada de evenimente s-au petrecut de atunci incoa.

Intai Cocò a murit. L-am gasit pe masa redactiei, rasturnat in foile zbarlite ale unei carti. Murise otravit cu literatura. Si n-am avut cu cine sa-ti trimit macar invitatia la inmormantare. L-am ingropat intr-un ghiveci cu cactus, care, vara, scoate-n sfarc, din aripa lui, o pana rosie de jar.

Am chemat cu trambita de hartie pe toti copiii la imormantarea papagalului nostru. In convoi, au mers fetitele cu cate o floare de nufar cu coada lunga in maini, iar baietii in urma lor, cu fluiere de soc la buze si cu arcuri de salcie pe umar. Gatisem taraboanta gradinarului cu varfuri de brad si am purtat cosciugul rasucit dintr-o revista ilustrata, de jur-imprejurul casei. Si s-au rostit si cateva discursuri, de catre reprezentantii varstelor de trei, de patru si de cinci ani, iar onorurile s-au dat cu pocnitori.

A participat si Bursuc, un caine adunat din mai multe bucati, lipite pe urmele lui. De spinarea intrerupta de un sold strain ii atarna un cap de imprumut. Nitel berbec, nitel namila si nitel arici, calapodul lui de jiganie ciufulita, este hotarata sa mearga de-a-ndaratele si curmezis. Numai popa a refuzat sa binecuvanteze si sa faca usoara tarana lui cu rugaciuni, considerand pe Cocò ca un pagan. Dar a slujit fiul lui de sapte ani, care e liber-cugetator.

Copiii te-au vazut, Maria Ta, la jurnal, cu o pusca de vanat. Te-ai facut mare, Maria Ta! si voinic. Alaturi de Maria Ta calca prin buruienile aspre un tovaras de bereta. Copiii au ras de bucurie si de o aducere aminte...

Am inteles! Tovarasul de vanatoare a purtat un timp, ca Masca de Fier, porecla femeiasca si copiii si-au amintit de Chestia Inchisa, nume traduse din chinezeste, pentru a sluji de titlu unei povesti, adaosa la cartile arabe. Textul intreg e lung: "Chestia-Inchisa-Despre-Care-Este-Interzis-A-Se-Vorbi-Si-Scri". Autorii povestirii n-au suferit de prea multa fantezie si claritatea lor greoaie era incalcita.

Adunandu-se guralivii laolalta, ei si-au pus lacate la guri, lacate care puteau fi descuiate numai cu o cheie, o cheie care sta numai intr-un buzunar. Era oprit sa vorbesti si era oprit sa te gandesti la El, la Ala, la Ma-ntelegi, cum i s-a zis Chestiei Inchise, intre patru ochi. Dar de se intampla sa-ti ia mintea pe dinainte si se nimerea sa te gandesti, numaidecat trebuia sa te si scuturi, sa pui degetul la gura si sa zici: "Ssst!".


Iei de subt tatele Lupoaicei latine pruncii si ce ramane din lupoaica decat o catea? El a fost dat jos din scoli, din judecatorii, din autoritati, biurouri si pravalii, dar locul gol a ramas insemnat cu un cui, lasat in parete...

Au fost chemati gazetarii si li s-a cositorit penita si din loc in loc ziarele si cartile primeau stampila fierbinte a ciocanului de lipit. Deputatii si mai-marii politici s-au imbracat cu totii, intr-o singura zi, la acelasi dricar.

- La ce te gandesti, domnule? Te intreba pe neasteptate marele Cioclu, in Parlament.

- Nu ma gandesc la nimic. In calitate de ales al natiei, imi fac toata datoria.

- Ba te gandeai la ceva... Am vazut ca te scarpinai dupa ceafa.

- E gestul meu de deputat, de cate ori caut o idee. Zau ca nu m-am gandit la nimic.

- Te-ai gandit la Chestia Inchisa!

- Sa ma bata Dumnezeu!...

Si deputatul trebuia sa jure cu martori, o data pe luna, ca nu s-a gandit, sa zica de trei ori pe saptamana: "Nu stiu, n-am vazut" si sa se lepede repetat.

Era interzis sa vorbesti, dar incepuse sa fie suspect sa taci.

- De ce taci asa?

A tacut semnificativ...


Si, intr-o zi, Maria Ta, Chestia s-a deschis. Lacatele s-au topit singure la guri, ca si cum fusesera de ciocolata cu lapte, oamenii incuiati s-au lins pana la nas si barbie si insasi cheia s-a lichefiat in buzunarul ei. Asa e fierul, Maria Ta, ca si omul: nu tine de unde trebuie, si se inmoaie. Copiii au ras in ziua ceea, de s-au cocosat. Caci si sabiile, si pistoalele, si lancile s-au smantanit si au curs. Se schimbase aerul, si el a tocit uneltele cele mai bine calite si calitura a sarit.

E o poveste, care nu te mai priveste, Maria Ta, dar nu e rau sa o tii minte, ca si copiii nostri, care te-au vazut in jurnal la vanatoare. Ei au strigat:

- Uite pe regele Mihai!

Esti regele lor, Maria Ta. Nu le strica inima si nu le spune ca nu mai esti...

aparut in "Opere", volumul VIII, Publicistica, Editura Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta