Licitatia organizata de Consiliul Judetean (CJ) Brasov in luna februarie, in urma careia compania franceza Colas a fost selectata pentru realizarea lucrarilor de reparatii la drumurile judetene, a fost anulata recent de Consiliul National de Solution
Licitatia organizata de Consiliul Judetean (CJ) Brasov in luna februarie, in urma careia compania franceza Colas a fost selectata pentru realizarea lucrarilor de reparatii la drumurile judetene, a fost anulata recent de Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor pentru vicii de procedura."Noi am organizat licitatia foarte corect, am ales oferta cu cea mai mica suma, asa cum era normal, si care a fost de doua milioane de lei. Legea spune ca o licitatie se poate anula in decurs de 30 de zile lucratoare. Noua ni s-a tot cerut cate un act pentru a se prelungi cat mai mult termenul, asa in bataie de joc", a declarat, ieri, presedintele CJ Brasov, Aristotel Cancescu, intr-o conferinta de presa.Cancescu, liderul PNL Brasov, acuza ca aceasta ar fi o actiune a Partidului Democrat (PD), care incearca sa blocheze mereu initiativele CJ, transmite corespondentul Mediafax.Potrivit lui Cancescu, firmele care au depus contestatie la licitatia din luna februarie sunt Vectra si Eurostrada, care ar fi controlate de PD.El a adaugat ca va contesta in instanta decizia privind anularea licitatiei, fiind "convins" ca va castiga.Pe de alta parte, primarul George Scripcaru, care este si presedintele PD Brasov, a negat ca partidul pe care il conduce ar avea vreo legatura cu licitatia organizata de Consiliul Judetean, spunand ca nu-l intereseaza si nici nu are vreo legatura cu cele doua firme care au depus contestatia."El crede ca orice firma sau agent economic trebuie sa aiba in spate neaparat o coordonare politica. Nu am nicio treaba cu aceste firme, nu ma intereseaza si nu am nicio legatura de acest fel", a spus Scripcaru.In baza contractului initial dintre CJ si Colas, au intrat in reabilitare 60 km de drumuri judetene, respectiv DJ 103 (Brasov-limita judet Covasna), DJ 103A (Brasov-Tarlungeni-Zizin) si DJ 112A (Harman-Vulcan-Rasnov). Totodata, societatea contractanta se obliga sa intretina drumurile reabilitate timp de trei ani si alte artere insumand 175 kilometri pe timp de patru ani. Finantarea lucrarilor a fost asigurata dintr-un credit de aproximativ 16 milioane euro al Bancii Europene de Reconstructie si Dezvoltare (BERD), la care s-au adaugat alte 5,7 milioane euro din bugetul local. In luna iulie, Aristotel Cancescu a anuntat ca bugetul va fi suplimentat cu zece milioane euro printr-un credit BERD.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.