Toata lumea a fost cuprinsa de febra jocului: saraci si (mai) bogati, tineri si batrani, profesionisti ai schemelor sau incepatori aflati la primul bilet. Cu totii spera ca "cele sase norocoase" le vor schimba destinul, propulsandu-i peste noapte intr-o viata de huzur, lipsita de griji. Fiecare se simte aproape dator sa joace. Sa-i dea hazardului o sansa. Zilele acestea am tot auzit repetata anecdota despre un batran cucernic care, vreme de 50 de ani, i se rugase zilnic lui Dumnezeu sa castige la Loto. Sfantul Petru intervine pentru el: "Doamne, de ce nu-i implinesti dorinta? E un om asa de bun, de credincios si de drept..." Atotputernicul raspunde: "I-as indeplini-o, dar spune-i tu sa cumpere macar o data un bilet..."
Interpretand bancul mot--mot, mii de romani se inghesuie sa-si "sfinteasca" biletele de Loterie, mai ceva ca-n zilele de glorie ale concursului "Tele-Eurobingo". Unii le duc la popa, altii la vrajitoare. Se fac promisiuni in fata icoanelor, se dau acatiste, se stropeste cu aghiasma. Fenomenul a depasit, deja, limitele normalului. Si spune multe despre o lume disperata, care nu poate concepe iesirea din saracie decat printr-o forma de interventie divina.
Diferenta dintre jucatorii nostri si cei din statele prospere este diferenta dintre sansa si singura sansa. Evident, oriunde in lume un pot suficient de mare suscita interes. In afara celor care au deja averi uriase, nimeni nu este imun la fascinatia castigului spectaculos. Cine n-ar vrea sa-si poate implini, deodata, toate visele? Fara amanari, fara sacrificii, fara efort. De fapt, asta cumparam odata cu biletul de Loterie: un permis pentru reverie. Valabil maximum o saptamana. Timp in care toate planurile sunt permise: o casa frumoasa, o masina noua, calatorii, bucurii pentru cei dragi. Toate posibile acum, imediat. Un asemenea exercitiu de imaginatie nu strica nimanui, cata vreme nu-l absoarbe prea tare. Cata vreme hazardul nu devine singura speranta pentru o viata mai buna.
Romanii nu au, in general, vise extravagante. Nu-si doresc iahturi luxoase, avioane si insule personale. Vor lucruri firesti, lucruri pe care ar trebui sa si le poata permite oricine munceste. Nu se intampla asa. Pentru foarte multi romani, saracia lucie reprezinta "normalitatea". Un trai decent tine de miraculos. Nici nu si-l pot imagina in lipsa unei sanse iesite din comun.
Pentru foarte multi romani, extragerea duminicala reprezinta o desteptare dureroasa. Se trezesc brusc, captivi in aceeasi realitate cenusie, in aceeasi mizerie fara leac. Se simt deznadajduiti si inselati. Vorbesc, revoltati, despre escrocherii si conspiratii. Despre numere satanice. Despre combinatii aranjate. Apoi, se inghesuie sa-si cumpere un nou bilet. Si visul reincepe - macar pana cand cineva va castiga, totusi, potul cel mare. Abia atunci se instaleaza marea dezamagire. Fiindca Loteria nu va putea sa constituie niciodata o solutie pentru saracia endemica. Norocosii sunt foarte putini. Amaratii sunt atat de multi...