Cum o mare parte din timpul petrecut in redactie il dedic paginilor de future, chestiile acelea stiintifice pe care cercetatorii ni le pregatesc cuminti in laboratoarele lor albe pentru viitor, colegii ma suspecteaza ca as trai intr-o alta realitate. Fiind fan SF declarat, concluzia m-a flatat, dar m-a si surprins: de cind scriu pe media, nimeni nu mi-a reprosat vreo teleportare in lumi paralele. La finalul comparatiei insa, dreptatea e de partea vecinilor de birou: stiinta a luat-o cu mult inaintea imaginatiei, indiferent ca e livrata pe marile sau pe micile ecrane. Desi productiile incearca sa tina pasul cu cercetatorii - am observat ca pina si in „Tinar si nelinistit" au aparut telefoanele mobile -, iar scenaristii au consultanti stiintifici, momentul acela din televiziune, in care „Star Trek" dadea tonul tolerantei, al costumelor unisex si al usilor pe baza de senzori, a fost depasit si aproape ingropat. Nu ma refer doar la tehnologii, dupa cum am lasat, mai mult ca sigur, o impresie gresita. Savantii incearca sa explice totul - frica si angoasele, relatiile esuate, dependenta, fericirea (ei bine, da), obisnuinta, nevoile de zi cu zi. Temele universal valabile pe care televiziunea si filmul le exploateaza cu abnegatie, de la inceputurile lor. Dincolo de ecrane, transpare insa, de ceva vreme, o oboseala in a mai inventa lumea sau a mai cauta psihicul uman. In spatele efectelor speciale si a grandorii fortat-voite cu care se imagineaza azi, nu pot sa ma abtin in a detecta sfirseala cu care imbatrineste, in vazul tuturor, gigantica structura de produs povesti.