In aceasta vara a prezentat campania „Tu stii ce mai face copilul tau?". Zilnic, la ora 19.00, are o transmisiune in direct, iar la ora 22.30, „Stirile" PRO TV.

Pareti mai bine decit pe ecran. Aveti silueta! Va ingrasa televizorul.

Da... toti cei care ma vad imi spun ca sint in realitate micuta.

Nu e adevarat.

Televiziunea la prim-plan pune cinci kilograme. E o chestie de incadratura.

Pe ecran aveti nasul mai borcanat.

Da, ce sa zic. Ma bucur ca v-am facut o surpriza placuta. Ma puteti oricum recunoaste dupa voce.

Despre ce puteti vorbi?

Despre orice.

Viata.

Viata mea este destul de ocupata cu serviciul, cu reportajele. Mie mi-a placut dintotdeauna meseria asta. De la 15 ani, de cind am facut primul meu interviu, naiv, bineinteles. Si apoi, in facultate, la Timisoara, Serban Foarta si Marcel Tolcea mi-au deschis mintea. Cind am vazut ca ceea ce faceam eu placea si altora, m-am simtit si mai incurajata si mi-a placut si mai mult.

Ce e placerea?

S-a inventat omul care sa justifice placerea? De ce-mi place mie meseria? De ce le placea celorlati? Uneori, meseria asta o faci dintr-un instinct si ceilalti te indeamna sa mergi mai departe. Apoi, eu sint curioasa sa aflu cit mai multe, imi plac reportajul, documentarea, imi place sa montez materialul.

Cum este cu fabrica PRO TV? Esti mort daca nu rezisti?

Nu. Daca nu rezisti iti gasesti altceva. Dar cred ca multi vin aici ca sa reziste. Nici un loc nu-ti impinge limitele dincolo de ceea ce nu poti.

Ce stiri aveti la ora 22.30?

Avem tot ceea ce s-a intimplat intre sapte si zece jumatate, plus o sinteza a ceea ce s-a intimplat important in intreaga zi.

Care?

Pai, intr-una din seri am avut o furtuna, alta data un incendiu. Cred ca ne descurcam foarte bine, am capatat o maturitate care ne permite pe linga prezentarea stirilor la zi sa punem la punct campanii cu reportaje care sa intre in substanta lucrurilor. Spre exemplu, acum avem campania: „Tu stii ce mai face copilul tau?". Este vorba despre cei 74.000 de copii, numar oficial al celor cu parintii plecati in strainatate. Campania continua acum cu povestile copiilor din orfelinatele din Romania. Cred ca s-a maturizat si piata si primeste bine astfel de subiecte.

Se exploateaza o drama.

Deloc.

Care este morala?

Intelegem de ce au plecat acesti parinti, dar statul nu s-a gindit sa-i protejeze pe copiii ramasi in urma. De exemplu, nimeni nu s-a gindit la un centru pentru copiii acestia unde sa stea sa-si faca temele, sa fie supravegheati din punct de vedere educational si, de ce nu, sa fie observati si sustinuti de un psiholog. Asta e tara! Se misca numai cind i se dau idei la televizor.

Cum arata lumea din punctul de vedere al stirilor?

Are de toate. Lumea este cum o vedem la stiri.

Asta ar insemna ca se traieste numai senzationalist, ca se cultiva uritul, orgoliul, ambitia, recordul.

Pai, asa este si lumea, nu? Chiar si intr-un sat ai de toate. Iar pe linga ele, ai oamenii care comenteaza toate aceste lucruri. Si, in definitiv, te uiti la televizor, nu locuiesti in el.

In lumea basmelor cum erau stirile?

Pai, stirile erau duse de la om la om de catre un raspindac. Si erau mai la latitudinea povestitorului. Atunci, ca sa captezi audienta trebuia sa infloresti. Acum avem reguli jurnalistice.