LA UN MALL SE VAND MEREPERE. Niste chinezi au incrucisat marul cu parul si in pomul cel nou au crescut merepere. In acelasi Mall, la pescarie, se gaseste pastrav somonizat. Daca sunt intrebati, vanzatorii le explica clientilor ca somonizarea pastravilor se face in tara la noi si ca pestele astfel obtinut s-ar fi putut chema la fel de bine si somon pastravizat. Dar nu suna comercial. Nici treaba asta cu somonizarea nu-i lipsita de ambiguitati. Unii se gandesc la gomorizare si la alte chestii rusinoase. Oricum, treaba s-a pornit si e de asteptat sa mancam in curand purcei gainizati - sau poate pui purcelizati - boi gascanizati, ananas prunizat, morcov mazarizat, precum si fructe rezultand din altoiri si incrucisari multiple, cum ar fi portocaise tomatizate, viscirese gutuizate, porumb orzocartofizat. Cum nici merele turcizate si pepenii grecizati nu mai au gust de mere si de pepeni, de cand agricultura de laborator a inlocuit-o pe acea naturala, n-are rost sa ne intrebam ce gust vor avea inventiile alimentare superproductive. Te duci tot la Mall, la raionul de mirodenii, si-ti cumperi gusturi si mirosuri. E chiar mai bine ca puiul purcelizat fara gat si ghiare sa nu miroasa a nimic nici in tigaie, nici la cuptor. Din cei patru sute de substituenti, cu arome de ferma si de gospodarie taraneasca, pe care-i trimit in magazinele de toata mana fabricantii de delicatesuri la plic e imposibil sa nu-ti fie macar unul pe plac. In cartierul in care m-am nascut, fericirea avea un termen si un continut: cand va face plopul pere si rachita micsunele. Fericirea a venit. Si ce-i extraordinar e ca avem de ales intre micsuneaua de rachita din Israel si cea din Germania.


LA O OSPATARIE CU AUTOSERVIRE din Franta, am avut parte de un spectacol inedit. De un moment de prestidigitatie culinara. Pentru combinatiile de salate la alegere, existau trei preturi si trei farfurii: o farfurie mica, la doi euro umplerea; una medie, la trei euro, si una mai mare, la patru euro. Oricat de ingenios ai fi fost, nu puteai incarca farfuria de doi euro cu salatele incapand in cea de trei. Totusi, un negru urias, o namila de mancau, care-si putea permite afrontul si datorita staturii, a construit, pe farfurioara mititica, de doi euro, un fel de turn Babel foarte inalt, aranjand cu migala un strat de salata dupa altul si armand straturile cu macaroane. Matahala reusise sa-si aglomereze pe verticala in farfuria mica, de doi euro, mancarea care altfel abia de ar fi incaput in doua farfurii mari, de patru euro. Cand a reusit s-o treaca si de casiera, ocrotindu-i cu labele lui gigantice delicatul echilibru, toti cei care ne uitam la marele flamand cu veneratie am aplaudat. Am aplaudat victoria foamei contra capitalismului super portionat. O victorie, totusi, partiala, fiindca un negru de un metru saizeci n-ar fi indraznit ceea ce ii statea in puteri doar unui frate negru de doi metri.