FARUL - Conditii de cazare in Liga 1 pentru jucatorii straini Mijlocasul liberian al Farului Constanta, Ben Teekloh, a fost ranit grav in urma exploziei unei butelii aflate in apartamentul acestuia. Deflagratia a fost urmata de un incendiu, fotb
FARUL - Conditii de cazare in Liga 1 pentru jucatorii straini Mijlocasul liberian al Farului Constanta, Ben Teekloh, a fost ranit grav in urma exploziei unei butelii aflate in apartamentul acestuia. Deflagratia a fost urmata de un incendiu, fotbalistul avand arsuri la membre si la spate. Starea sa este stabila. Explozia s-a produs in apartamentul pe care clubul Farul Constanta il inchiriase pentru mijlocasul sau. Deflagratia a avut loc in momentul cand fotbalistul de culoare a aprins becul, acumularea de gaze din locuinta, de la butelie, producand tragedia. In urma exploziei, geamurile mai multor locuinte au fost sparte, cioburile fiind imprastiate pe o raza de 100 de metri.   NOROC. Directorul tehnic al Farului, Ion Marin, a declarat ca liberianul a avut noroc ca a scapat cu viata. "Putem spune ca Ben s-a nascut a doua oara. A avut mare sansa ca a scapat. Am vorbit cu el, este stabil si constient. Are arsuri pe maini, picioare si spate. Explozia s-a produs din cauza unor acumulari de gaze, pentru ca nu a inchis bine butelia", a spus Ion Marin, care a mai precizat ca jucatorul va fi indisponibil cel putin pana la sfarsitul turului de campionat. El a fost operat la Spitalul Judetean din Constanta, fiind acum in afara oricarui pericol. La spital a mai ajuns si un tanar care a fost ranit pe o terasa aflata vizavi de bloc, unde s-au imprastiat cioburi de la explozia din apartamentul liberianului. Acesta nu a necesitat insa internarea. Patru masini au mai fost avariate de suflul exploziei si au parbrizele sparte. Importante forte de pompieri, jandarmi si politisti au evacuat zona, circulatia pe strazile din centrul Constantei, in apropierea carora s-a produs explozia, fiind oprita ieri timp de o jumatate de ora.   BLESTEM. Antrenorul constantenilor, Constantin Gache, considera ca echipa sa este urmarita de ghinion si nu exclude ca un blestem sa se fi abatut asupra Farului. "Nu cred de obicei in astfel de lucruri precum blestemele, dar parca prea mult ghinion am avut in ultimul timp. Am primit un gol spectaculos la Buzau, de doua etape avem 4-5 jucatori accidentati, acum a mai aparut si aceasta problema cu Ben Teekloh. E ceva in neregula vizavi de ghinionul pe care il avem", a declarat Gache. Tehnicianul, impreuna cu directorul tehnic Ion Marin si cu jucatorii Cosmin Bacila, congolezul Armel Disney si senegalezul Gaston Mendy au fost prezenti ieri la spitalul unde este internat Ben. Cel mai afectat a fost Mendy, care nu a putut sa-si stapaneasca emotiile si a izbucnit in plans.   Are malarie? In urma cu aproximativ o luna, site-ul liberiansoccer.com publica o veste-soc: Ben Teekloh, fotbalistul Farului, sufera de malarie. Potrivit site-ului, internationalul liberian ar fi fost gasit bolnav la un control medical facut la Espanyol Barcelona, echipa care voia sa-l transfere pe mijlocas. Catalanii l-ar fi respins pe Teekloh si i-ar fi informat pe constanteni de situatia medicala a acestuia. "Se pare ca fotbalistul s-a imbolnavit de malarie la nationala Liberiei. Espanyol era gata sa achite pentru mijlocas suma de 3,7 milioane de euro", informa site-ul african. Oficialii constanteni au negat informatia, sustinand ca liberianul este sanatos si nu a fost niciodata in probe la Espanyol Barcelona.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.