Vineri, Cotidianul se va distribui impreuna cu un CD continind o selectie din muzica lui Ceaikovski, din Colectia SIMFONICA, si cu o brosura despre compozitor.

Al saselea titlu din Colectia SIMFONICA, pe care Cotidianul il aduce cititorilor vineri, la doar 7,9 lei, contine Simfonia a VI-a „Patetica" si „Marsul slav", de Piotr Ilici Ceaikovski, alaturi de o brosura despre viata si opera muzicianului. Compozitiile sint interpretate de Royal Philharmonic Orchestra sub bagheta lui Yehudi Menuhin, iar inregistrarea a fost realizata la Studiourile CTS din Londra, in ianuarie 1994.

Creatiile lui Ceaikovski au stat la baza a peste 160 de filme de lungmetraj. Talentatul domn Ripley, sub masca lui de baiat bun, facea o crima dupa alta pe acordurile suave din „Evgheni Oneghin". Celebrul Howard Hughes, aviatorul lui Martin Scorsese, pilota inspirat de Simfonia a VI-a. Tot simfonia supranumita „Patetica" a fost folosita si de Steven Spielberg pentru SF-ul „Minority Report". „Naufragiatul" Tom Hanks retraia aventura lui Robinson Crusoe pe aria printului Gremin din „Evgheni Oneghin". Romeo si Julieta se indragosteau pe muzica baletului ce le poarta numele. Micul balerin englez Billy Elliot dansa pe „Lacul lebedelor", precum si rusoaica Ana Pavlova din filmul lui Emil Loteanu. Nici creatorii serialelor tv nu au ramas insensibili la magia lui Ceaikovski. Faimosul detectiv Columbo, zapacitii amici din „Friends", pina si simpaticele papusi Muppets au beneficiat de muzica marelui compozitor rus.

Multe creatii ale sale, printre care „Evgheni Oneghin", „Lacul lebedelor", „Spargatorul de nuci", „Dama de pica" sau „Frumoasa din padurea adormita", au fost ecranizate in numeroase versiuni atit pe micul, cit si pe marele ecran, insa nici viata lui Ceaikovski nu a fost ocolita de cineasti. Intr-un film din 1969, cu doua nominalizari la Premiile Oscar, marele actor rus Innokenti Smoktunovski il juca magistral pe celebrul sau compatriot. Unul dintre cele mai mari filme ale regizorului britanic Ken Russell, „Amantii muzicii" (1970), il are ca personaj principal pe Piotr Ilici Ceaikovski. Adorat de public, in plina ascensiune, tinarul compozitor Ceaikovski se casatoreste cu Nina, pe care isi doreste din tot sufletul sa o poata face fericita. Din pacate, cei doi nu pot avea o existenta normala deoarece Piotr se simtea mai degraba atras de barbati. Criza declansata din cauza acestei relatii imposibile a marcat tragic existenta celor doi. „Filmul este povestea casatoriei dintre un homosexual si o nimfomana", isi autodefinea regizorul Russell pelicula. Richard Chamberlain si Glenda Jackson ii intrupau pe cei doi eroi intr-un film ce a devenit, la rindul sau, o capodopera.

Cotidianul te trimite la Festivalul International "George Enescu" 2007! Participa la Concurs!