Daca mi-ar fi spus cineva zilele trecute, cand am plecat spre satul prahovean Parepa, ca ma prinde noaptea intr-o satra de tigani, in mijlocul campului, as fi ras. Eu?! La satra?! Si poate l-as fi suspectat pe respectivul de cine stie ce ganduri necurate, ba, mai mult, m-as fi intrebat daca nu cumva l-a atacat pneumonia ucigasa sau s-a pricopsit cu vreo gripa aviara. Daca ar fi adaugat si ca ma infrupt din borsul satrei, in vreme ce afara cade potop de ploaie, mi-as fi spus ca ala cu zisul nu mai scapa. A luat-o pe aratura... si totusi...


Platina impuscata a delcoului ma opreste in camp, departe de cel mai apropiat sat, departe si de drumul principal, pe care trec alte masini si alti soferi, dar aproape, foarte aproape de doua corturi, intinse in marginea lanului de porumb, si de opt carute cu coviltir. Aici era oprita o satra de tigani.


IN CAMP. Cer inchis, ici, colo picaturi rebele de ploaie. In lanurile de porumb si de floarea-soarelui, se zaresc tarani aplecati pe coada sapei. Cotesc din soseaua principala catre satul Parepa, locul unde si azi, la cativa ani de la moartea Fecioarei Maria, se mai intampla minuni. Langa drum, peste sant, la marginea lanului de porumb, doua corturi mari si cateva carute acoperite cu coviltir, in care se tot urca ba un puradel, ba o piranda, ba un palarios. Nu le dau atentie. Sunt mai impresionata de batranii care manuiesc sapele langa ei. Mai merg cativa metri si motorul masinii incepe sa se opreasca. Degeaba dau la cheie, nimic. Cobor si, dupa putinele mele cunostinte de mecanica, ma benoclez pe unde cred ca ar fi hiba, in carburator, sa vad daca vine benzina si daca bobina da scantei. Picaturile de ploaie se intetesc, parca.  Taranii isi scutura sapele si pornesc catre case, speriati de stropii grei si reci. Timpul trece si eu ma chinuiesc sa inlocuiesc condensatorul la delcou, injurand birjareste toata spuma cerului albastru. Dar masina e parca, jurata: nu porneste si pace. Pana-n sat, destula cale. Pana la drumul principal, nu mai putina. Imi fac calculul ca e mai bine sa ma indrept spre acesta din urma. Pe acolo mai trec soferi care se pricep... Atunci se sfarteca cerul si ploaia se napusteste peste pamant.


LA CORT.  Nu tu umbrela, nu tu fulgarin. Nu mai stiu daca ploua numai de sus, sau, nu cumva, stropii izbucnesc si din asfalt. Sunt ciuciulete si ma gandesc sa ma intorc. Langa sant, un barbat in varsta, cu o palarie neagra, imi face semn si striga la mine: "Ai a€˜coa!" Ma gandesc o clipa, apoi intru dupa el in cortul de peste drum. Sunt in satra de tigani. Ne privim - tot clanul si eu - fara sa spunem nimic. Apoi puradeii se uita la pantalonii mei albi, stropiti pana sus, si incep sa rada. Rad si eu. Gheata s-a spart. Privesc atenta: nici fast, nici lux, nici bogatie. Doar haine mizere, descusute pe alocuri, rupte si carpite, copii desculti, plete incalcite, tigari rasucite din foi de ziar, tutun verde intins pe-o musama, caini batrani si catelandri colcaind printre picioarele a 15-16 protagonisti. Ici, colo, ceaune, cazane de tuica si caldari. Unul dintre tigani striga ceva intr-un dialect necunoscut. Barbatul care ma chemase, rade si-i spune pe romaneste, ca sa pricep si eu: "Lasa caii unde sunt. Ce-o sa zica romanca asta de noi?  Cica sa-i bage la adapost de ploaie". Profit si intreb daca vor sa le spun romi sau tigani. "Tigani, tigani, ce-i prosteala asta cu romii? Asta ne e neamul!" Mai intr-un colt, zaresc o caldare mare, in care fierbe ceva. Aburi grosi se inalta catre varful cortului. Observ cum, prin panza groasa a acestuia se preling picaturi de apa. Cele cateva femei le evita, dar pustii se agita pe sub ele. Din cand in cand, o tiganca batrana se duce sa amestece in caldare si bombane: "Nu mai ghine, nu mai ghine!".


DRUMUL, IN SANGE. Intreb si aflu ca tiganii sunt mai multi: lautari, vatrasi, laieti. Ei, din cort, sunt laieti sau zlatari. Se ocupa cu facutul cazanelor si caldarilor, de aici rezultand mai multe meserii: spoitori, cositorari, caldarari, cazangii. Femeile sunt cu ghicitul. Apoi mos Gheorghe, un soi de bulibasa, imi spune: "Ce, crezi ca nu avem si noi casi, ca oamenii? Avem, in regiunea Brailei si Galatiului. Avem si capre, si vaci sure, si manzati. Ne-am asezat la locurile noastre, dar avem drumul in sange. Acasa nu umblam cu toalele astea. Cine le face fuste la tiganci, zici? La croitoreasa le face muierile, este vreo doua tapene, adica la moda. Daa€™ o tiganca are cam trei fuste pe ea, deodata. Asa e la noi. Materialul e matase sau voal. si cum ii mai zice? A, da, fas. Avem de toate acasa, mancam si bem bine. Dar, cum aveti voi chef sa plecati in conced cu masina, asa plecam si noi, cu carutele. Ha venit, fa, baietii aia?". Ultima propozitie, interlocutorul meu i-a adresat-o tigancii batrane, care amesteca in caldare. Aceasta ii raspunde pe tiganeste, punandu-si mainile in cap. Nu stiu ce zice. Si-mi trece prin cap - paranoia - ca e vorba despre mine. Observ o pustoaica si un baietan, ce-si fac ochi dulci de la distanta, si-i arat batranului. El rade si-mi arata scaunelul cu trei picioare, pe care statusem pana atunci si-mi povesteste.


LEGEA TIGANEASCA. "Maricica si Dofica se ia. Ea face la cules 12 ani, el e mai batran, are vreo 18. Parintii si noi toti i-am harazit unul altuia. Si ete ca e cu folos. La noi, fetele  le maritam de mici. Oho, la 14 ani sunt deja femei. Ce daca zice Evropa asta asa si pe dincolo... La noi asa e! Rar daca trece de etatea asta nemaritate, inseamna ca le-a vorbit de rau sau le-a pupat vreun gagiu. Altul decat ursitul. Au fost judecate la judecata noastra si oropsite. Atunci le vindem la altii. Ne da aur sau bani. E, cati bani?... Cati merita. Daca e mai frumoasa, merge pana la doua, trei sute de milioane. Chiar mai mult. Daca a pacatuit si s-a intins cu vreun handralau, o dam mai ieftin, sa scapam de ea. Legea tiganeasca zice ca fata trebuie sa fie fara pata. Altfel, se face de pedepsire. Trebuie sa se joace camasa, se arata la parinti, la tot neamul. Baietii sunt mai focosi, dar pe ei nu-i pedepseste legea noastra. Cand unul ia o fata cu japca, atunci e judecat si pica din rangul nostru. Astia doi e in dragoste.  Ian danseaza, Maricuta, sa vada si rumanca ce neam suntem noi." Fara muzica, fetiscana cu picioarele desculte, cu trupul neformat, cu pletele prinse cu "galbeni" de arama zornaitori, incinge un dans indracit.


BORSUL. Mos Gorghe, cum ii spune batrana, imi zice: "Daca mananci un bors cu noi, iti fac masina sa te duci. Toti baietii mei are acasa masini si mandea le repara pe toate. Esti baftoasa cu mine. Plecam si noi, nu innoptam aici. Legam cainii la codirle, caii astia costelivi la carute si dusi suntem. O luam pe din contra, unde suntem acum." Borsul a fost gustos, masina avea platina impuscata, iar tiganii au plecat cu satra mai departe.


Gaina golasa, spaima puradeilorZarva, galagie, brambureala. Cativa pustani, uzi pana la piele, se lupta cu niste gaini. Ele cotcodacesc, ei le chinuiesc. Toate femeile se napustesc pe ele. Inteleg ca le taie. Intreb daca sunt ciordite si nu mi se raspunde. In schimb, batranul ma invita la masa. Tiganca batrana se stramba: "Da-o-n halea, nu vezi ca e sclifosita?" Apoi, se pune pe facut matanii. "Piei, satana!" Se aud alte sunete, disting benc sau beng si cer lamuriri. "Dracii de baieti au adus o gaina golasa. Duce-s-ar pe pustii! Nu e bine, ca ne face strigoi cand murim. Da-i drumua€™-n halea, sa se duca!" Gainile sunt jumulite, spalate, aruncate in caldare, care taiata, care intreaga.  Imaginea nu e prea atractiva, dar miroase, dincolo de tot, frumos. Toti cati ma baga in seama, sunt convinsi ca nu mananc la masa lor. Ce-i drept, si eu ma indoiesc. Ma si intreb ce ar putea sa scrie in concediul medical, pe care il voi depune la ziar, dupa ospat.