Preotii care au recunoscut ca au fost informatori ai Securitatii n-au avut, din cite stiu, nimic de suferit de pe urma acestor marturisiri. In schimb, au devenit mult mai liberi in interventiile lor publice si mai apropiati de enoriasi. Toata lumea pare de acord cu initiativa Cotidianului de a le cere membrilor Sfintului Sinod sa declare daca au colaborat si, daca da, in cel fel, cu Securitatea. Dar toti cei intrebati se indoiesc ca invitatia ziarului nostru va avea vreun rezultat palpabil. BOR a anuntat ca nu va cere desecretizarea dosarelor preotilor, dar, dinspre partea sa, purtatorul de cuvint al Patriarhiei, parintele Stoica, a declarat ca Biserica Ortodoxa doreste de 15 ani sa se afle adevarul despre trecutul preotilor. Totodata insa, aflind de declaratia lui Mircea Dinescu despre presupusa scrisoare prin care fostul mitropolit al Ardealului Antonie Plamadeala i-ar fi cerut lui Ceausescu sa-l avanseze de la gradul de colonel la cel de general, conducerea Bisericii l-a reclamat pe Dinescu la CNSAS, reamintind ca ar fi caz de puscarie daca poetul a denaturat datele care i-au ajuns la cunostinta. Trecut prin multe de cind lucreaza in Colegiul CNSAS, poetul a precizat ca are aceste informatii de la o cunostinta, nu din dosarele care i-au ajuns sub ochi. Oricum, amenintarea cu puscaria, fie si sub forma unei aluzii, nu se prea potriveste cu idealul Bisericii de indreptare a pacatosului, lucru pe care l-a luat intr-un tirziu in seama si purtatorul de cuvint al Patriarhiei care a declarat ca se roaga pentru sufletul poetului, dar fara a retrage plingerea facuta impotriva acestuia.

Sa zicem ca Dinescu s-a inselat, cum da de inteles comunicatul Patriarhiei. Daca dosarele de Securitatate ale preotilor ortodocsi ar fi fost luate la cercetat de la bun inceput, „legendele" rauvoitoare despre un ierarh sau altul fie ar fi fost infirmate, fie s-ar fi aflat ca, in afara de preotii care au pactizat cu minuitorii „sabiei taioase a dictaturii proletare", cum i se spunea in primii ani acestei institutii, au existat, nu ma indoiesc de asta, si preoti care au refuzat avansurile Securitatii. La fel cum au fost, sa ne amintim, numerosi preoti care au facut puscarie politica in anii ‘50, despre care, din pacate, se vorbeste si se scrie prea putin, desi multi dintre ei si-au sfirsit zilele in temnita. S-a spus despre scoaterea la lumina a dosarelor preotilor, nu numai ortodocsi, ca ar duce la tulburarea credintei. Dar ce e de preferat intre lumeasca si fireasca banuiala ca ar putea fi ceva in neregula cu oricare dintre preotii mai virstnici carora nu li se cerceteaza dosarul si eventualele dezamagiri provocate de aparitia unor dosare certe de informatori?

A aparut, zilele astea, inevitabila comparatie intre atitudinea membrilor Sfintului Sinod fata de dosare si aceea a parlamentarilor autohtoni fata de votul uninominal.

Cei din urma aclama ideea si se intrec in elogii la adresa acestui vot, cu conditia sa nu li se aplice lor.

In Sfintul Sinod nu e nimeni care sa se pronunte deschis impotriva cercetarii dosarelor, insa cu una, doua exceptii, reprezentantii sai nu par citusi de putin dornici sa ofere exemple personale. Ba chiar exista o unanima indoiala ca se vor gasi persoane dispuse sa faca acest lucru, fara ca vreunul dintre cei ce raspund astfel sa-si puna macar o clipa intrebarea daca asta nu va duce la tulburarea increderii enoriasilor.