Papa foloseste limbajul lui Noica

Afirmatia concomitenta a Suveranului Pontif potrivit careia Biserica Romei este singura biserica crestina deplina, Bisericile ortodoxe nefiind decat niste biserici "locale" sau "particulare", nu a fost formulata intamplator. Vaticanul revine in forta la ecleziologia clasica, anterioara Conciliului General Vatican II (1962-1965), din care decurge perspectiva pretinsei superioritati catolice. Papa ignora deliberat faptul ca exista o Biserica Ortodoxa Universala, la fel de "universala" cel putin cat Biserica Romei, constituita din biserici locale, parti ale aceluiasi intreg constituit pe temeiul sobornicitatii.
In anul 2000, cardinalul Joseph ratzinger, actualul Papa, pe vremea aceea prefect al Congregatiei pentru Doctrina Credintei, nepoata Inchizitiei, a trimis o scrisoare presedintilor conferintelor episcopale catolice, insotita de o nota secreta. Parintele-profesor Ioan Ica jr. a scris atunci ca acea misiva dovedea ca aripa conservatoare a Vaticanului luase conducerea, inca din timpul vietii lui Ioan Paul al II-lea, si ca pregatea noua strategie ecleziologica. Alegerea cardinalului Ratzinger ca papa nu a fost intamplatoare. In scrisoarea sa din anul 2000, cardinalul Ratzinger le comunica episcopilor catolici ca Vatican II, cu toate reformele si deschiderile sale ecumenice, nu este decat o continuare a Conciliului Vatican I (1870). Vatican I promulgase doua pseudo-dogme sau "inovatii", acestea fiind Imaculata Conceptiune si infailibilitatea papala. Despre pseudo-dogma infailibilitatii papale, Ioan Paul al II-lea a spus ca nu trebuie considerata subiect de credinta, facand astfel un pas important spre reintrarea in comuniune cu ortodocsii, dar trezind nemultumire la Roma In nota secreta la scrisoarea din anul 2000, Ratzinger ii prevenea pe episcopii catolici ca Bisericile Ortodoxe nu pot fi socotite surori, ci exclusiv "fiice" ale Bisericii-Mame romane. Asadar, noul Papa adopta limbajul lui Noica: Conciliul Vatican II nu fusese decat... "o deschidere care se inchide". Acesta a fost si a ramas, din 2000 si pana astazi, limbajul Papei Benedict: al retactarilor tacite si implicite. In 2006, Papa renunta, tot pe tacute, la titlul de Patriarh al Ocidentului, pulverizand astfel pentarhia constituita la Sinodul Ecumenic IV de la Calcedon (451) si rupand o legatura cu Rasaritul pastrata chiar si pe timpul Schismei. In iulie 2007, acelasi pontif anunta revenirea la ritul latin, abandonat in 1970 ca o consecinta a Conciliului Vatican II, care impusese folosirea limbilor nationale in slujba Liturghiei. Pretul acestei reforme a fost disidenta episcopului francez Marcel Lefebvre si-a adeptilor sai, carora posteritatea le da acum dreptate deplina, spre nelinistea presei europene de stanga.
Este limpede ca Benedict al XVI-lea si echipa sa repudiaza masurile Conciliului Vatican II, atat prin fapte cat si prin "reinterpretari". Sunt confirmati scepticii care socotesc acest conciliu un mare esec. Lozinc "aggiornamento" (acomodarea cu prezentul) este urcata in pod, iar ecumenismului militant i se pune surdina. Ne mai recomanda intelectualii un "Vatican II ortodox"?!... Revenirea Romei la ecleziologia sa traditionala ii mahneste pe adeptii ecumenismului. si ii irita pe secularizanti. Pe de alta parte, masurile adoptate de Papa confirma inca o data justetea caii imparatesti a fidelitatii ortodoxe, care a respins dintotdeauna rabatul duhovnicesc si "acomodarile" seculare.

---

Despre autor: