Telepatia in familie

Sotia mea aude ce gandesc, spune Vasile B. In primii ani de casnicie stia cand minteam. Dar stia intr-un fel personal. Nu conta ca era o minciuna mica sau una gogonata. De fapt, nici nu era curioasa. Spunea doar atat: Vasile, tu minti! Si-si vedea de ale ei. Stai sa-ti zic de ce am mintit, ma scuzam eu, ca e de bine, e pentru noi, pentru familie. Ea insa dadea din mana a lehamite.


Cam in al zecelea an de casnicie a inceput sa simta cand ma gandeam la alte femei. Intai tresarea si-mi explica toata treaba din punct de vedere fizico-chimic. Tu nu-ti dai seama, Vasile, dar cand trece
o fusta pe langa noi ma strangi incetisor de mana. Mana ta vrea sa mangaie. Apoi transpiri, ti se umezeste podul palmei.


Curand, sotia mea a devenit sensibila chiar si la situatiile in care nu ma uitam la femei fiindca erau femei. Pe verisoara-sa Natalita, de exemplu, as fi strans-o de gat, pentru ca purta vorba de colo, colo si le strica la oameni casa. Citeam in ziare sau auzeam la televizor cuvinte ca natalitate, natura sau NATO, si brusc mi se crispau degetele la ambele maini. Degetele mele o strangeau de gat pe Natalita, iar eu eram cu gandul la treburile mele.


Probabil ca intr-o casnicie anumite parti din noi incep sa comunice unele cu altele. Independent de ratiune. Sotia mea comunica permanent prin picioarele ei. Daca trec pe langa noi niste pustoaice cu buricele si soldurile goale, sotia mea imi comunica imediat la glezne punctul ei de vedere asupra invaziei de burice si solduri dezgolite. E un punct de vedere critic si insistent, de care gleznele mele, deloc interesate de relatia reciproc avantajoasa buric-sex, trebuie sa tina cont.


Acum, sotia mea aude si ce gandesc. Imi aude pana si gandurile care n-au prins inca un contur. Daca trece pe langa noi o femeie cu sanii pe jumatate revarsati din decolteu, iar eu tocmai ma uit la o reclama pentru sucuri racoritoare spanzurata pe un bloc, sotia mea spune: Or fi ei mari, dar sunt sintetici. Toate sucurile sunt sintetice, ii raspund eu, insa unele au gust bun. N-o face pe prostul, spune sotia mea, si astfel orice dezbatere familiala despre sucurile naturale si cele de silicon se sfarseste inainte de a fi inceput. Am spus naturale? Doamne, ce-as strange-o de gat pe Natalita! E un gand care, cu mult inainte de a-mi trece prin cap, imi trece prin cele zece degete de la maini.


Nu mai muta discutia inspre Natalita, spune sotia mea, ca pe mine nu poate sa ma minta niciodata un barbat.

Desi o tin discret de brat si n-am scos un cuvant de mai bine de un ceas, sunt nevoit sa-i dau din nou dreptate. Doamna cu sanii mari e de acum departe, cativa dintre barbatii pe langa care a trecut siliconoasa au ramas ca hipnotizati, cu ochii pe reclama de bauturi racoritoare, dar peste zgomotele strazii si claxoanele masinilor pluteste un zumzet, ceva fara nume si fara contur. Ei bine, zumzetul asta il aude sotia mea. Si de aceea o cred cand imi spune: Nici sa nu incerci sa ma minti! O sa imbatranim impreuna, dar pana atunci o sa stiu tot ce-ai vrea sa gandesti, dupa cum iti tarasti picioarele.

---

Despre autor: