Nisipul transformat in cristalProza lui Augustin Buzura exercita o atractie greu de explicat. Aceasta proza este scrisa intr-un stil greoi si sufera de monotonie (singura schimbare de ton aducand-o unele secvente satirice, si ele insa de o mare

Nisipul transformat in cristalProza lui Augustin Buzura exercita o atractie greu de explicat. Aceasta proza este scrisa intr-un stil greoi si sufera de monotonie (singura schimbare de ton aducand-o unele secvente satirice, si ele insa de o mare seriozitate). Predomina analiza psihologica, facuta la persoana intai, cu o minutie obositoare. Personajul care realizeaza introspectia este aproape mereu deznadajduit, pentru ca viata i-a contrazis idealurile - inaltatoare, dar si naive. Uneori exista o disproportie intre vehementa nemultumirii si cauza - minora - care a provocat-o. Se observa, in asemenea situatii, ca dramatismul este intretinut artificial, intrucat convine, mai mult decat oricare alta stare de spirit, temperamentului artistic al scriitorului. Inainte de-a avea motive sa fie grav, scriitorul este grav. (George Arion, care i-a luat candva un interviu, l-a intrebat, exasperat, la sfarsitul convorbirii: "De ce sunteti atat de grav? Nu credeti ca asta inseamna o viziune partiala asupra existentei?")


De obicei, prozatorul are grija sa inventeze situatii dramatice - si uneori melodramatice - care sa justifice sentimentul dominant de nemultumire, de pierdere ireparabila, de repros la adresa intregii umanitati. Pe de alta parte, desi cuprind multe intamplari senzationale (inclusiv crime, violuri, batai, sinucideri, prabusiri morale, nedreptati strigatoare la cer, disparitii de persoane, arestari, imbolnaviri de boli incurabile, cazuri de adulter surprinse in flagrant delict, crize de nervi, divorturi, abandonuri de familie etc.), romanele sale nu au ritm. "Actiunea" inainteaza lent, se impotmoleste in ea insasi, cu vascozitatea unei lave de vulcan.


Aparent, deci, nu exista prea multe motive pentru ca aceasta proza sa placa. Si totusi, nu numai ca place, dar inspira incredere si pasioneaza. Explicatia consta, probabil, intr-un suflu care armonizeaza stridentele si autentifica, prin consecventa, ceea ce este artificial. Se simte, in timpul lecturii, ca scriitorul crede in scrisul sau si ca mijloacele artistice, fie si precare, la care recurge servesc unui scop nobil, urmarit cu tenacitate, cu devotament si chiar cu spirit de sacrificiu. Nu facem o simpla figura retorica remarcand ca romancierul se infatiseaza ca un om angajat cu toata convingerea in lupta pentru bine, adevar si frumos. Cine a vizitat o fabrica de sticla a vazut cum focul transforma nisipul in cristal. La fel se intampla in proza lui Augustin Buzura, unde flacara mereu nestinsa a increderii in menirea de scriitor face ca un conglomerat de impuritati sa devina literatura.
Alex Stefanescu

CVAugustin Buzura (n. 22 septembrie 1938, Berinta, jud. Maramures). In perioada 1958-1964 studiaza la Facultatea de Medicina Generala din Cluj, specializandu-se in psihiatrie, dar nu profeseaza medicina. Autor al unor romane de mare succes: Absentii, 1970 (ed. a II-a, 1991),  Fetele tacerii, 1974 (ed. a II-a, 1991; ed. a III-a, text definitiv, pref., c.v.
si bibl. de Mircea Iorgulescu, 1996), Orgolii, 1977, Vocile noptii, 1980, Refugii, 1984,  Drumul cenusii, 1988, Recviem pentru nebuni si bestii, l999.


Eu cred in formula mea, ea mi se potriveste, nu raman la ea pentru ca nu as fi capabil sa-mi insusesc alte maniere de a scrie. Mi-e indiferent daca sunt socotit modern sau demodat, imi continuu drumul fara sa sustin ca numai acesta este bun, raman cu obsesiile mele, cu modalitatile mele de a scrie, cu convingerile dobandite pe parcursul unei vieti si, desigur, cu cititorii mei. Caci, trebuie sa va spun, cartile inca mi se vand imediat chiar si la a patra editie. Ma uit in jur cu infinita intelegere, grabit, insa, sa-mi duc la capat macar o parte din proiectele pentru care traiesc, adica sa-mi folosesc cat mai bine putinul timp ce ni s-a dat. Si, curios, ma simt mai in forma ca oricand, mai proaspat si mai receptiv la nou decat eram in indepartata-mi studentie.
O curiozitate intelectuala vie, permanenta, o foame teribila de viata ma obliga sa cred, printre altele, ca sunt pe drumul ce mi se potriveste, ca nu sunt gresite concluziile la care am ajuns.
Augustin Buzura

Rubrica realizata cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din Romania


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.