O ultima vizita

ACASA
Cu doi ani in urma Patriarhul Teoctist a pasit pentru ultima data in satul natal, in locul in care a devenit calugar si si-a luat ramas bun de la Cuvioasa Parascheva.

In fiecare an, in apropierea zilei de 7 februarie un autobuz cu numar de Botosani parca pe Dealul Patriarhiei. Din el coborau batrani si copii imbracati in straie botosanene. Oamenii Tocilenilor veneau sa-si vada pastorul.


MOLDOVA. In septembrie si mai apoi in octombrie, Prea Fericitul Teoctist a vazut pentru ultima data plaiurile natale. Trecusera ani buni de cand nu mai calcase pamanturile Moldovei. In Tocileni a fost primit cu paine si sare, dupa traditia romaneasca. Cata bucurie pe chipurile batranilor care, sarutand mana Patriarhului, au depanat amintiri sterse de vremuri! Cata lumina pe chipurile iesenilor care l-au intampinat la Casa Dosoftei in pragul sarbatorii Sfintei Cuvioase Parascheva, fericiti ca s-au putut atinge macar de vesmantul alb al Prea Fericirii Sale! Cata emotie a starnit la Universitatea "Al.I. Cuza" atunci cand i s-a acordat titlul "Doctor Honoris Causa". Intr-un gest elegant, batranul Patriarh si-a impaturit hartia si a vorbit celor aflati in aula Universitatii de la inima la inima. Ce-o fi fost in sufletul lui cand a sarutat, pentru a cine stie cata oara, moastele Sfintei Cuvioase Parascheva sau atunci cand a slujit in cel mai mare sobor de ierarhi pe care Catedrala ieseana l-a avut vreodata? In aceeasi Catedrala, cu 66 de ani in urma, fusese hirotonit preot.


TOCILENI. Toata suflarea satului Tocileni s-a pregatit pentru ceea ce avea sa insemne ultima intalnire cu cel mai mare ierarh al lor. Copiii si-au invatat cu saptamani inainte poeziile pe care aveau sa le recite Prea Fericitului in curtea scolii. Batranii si-au potrivit straiele de sarbatoare si au deschis cuferele cu amintirile zilelor in care Toader, baiatul mamei, isi impartea zilele pe ogorul satului. In ziua intoarcerii acasa atmosfera a fost la fel de emotionanta atat pentru Patriarh, cat si pentru sateni. Cu acea ocazie, scoala din Tocileni a luat numele Prea Fericitului, iar el a luat cu fior de induiosare titlul de cetatean de onoare al micii comunitati. "Cam greu am urmat scoala, ca tatal meu nu ma lasa. Si invatatorul de atunci, Gheorghe Romanescu, venea si silea pe tatal meu sa ma lase la scoala. Si plictisit de rugamintile invatatorului, tata i-a raspuns o data: «Lasa-ma, cucoane Gheorghe, ca doar n-o sa-l fac popa!»".

S-a oprit pret de o rugaciune la mormantul parintilor si a luat la pas, sprijinit de carja patriarhala, cateva ulite ale satului. "Va tin minte de cand eram copil" - i-a zis un batran sfatos. O femeie cu broboada inflorata si cu ciucuri, sprijinita intr-un bat, i-a amintit batranului Patriarh de mama lui si de sora Ileana. "Toate aceste case frumoase si florile, dar si cele care nu se vad, pe care dumneavoastra nu le vedeti, dar eu le vad, au un grai nemaipomenit", le-a spus PF Teoctist oamenilor din satul sau, atunci cand a simtit ca zidurile si florile ii vorbesc.


VORONA. La manastirea in care copilul Toader a pasit cu gandul slujirii lui Dumnezeu, Patriarhul de mai tarziu avea sa-si revada pentru ultima data chilia. Locul in care a deprins tainele rugaciunii de la batranii calugari, locul pe care obisnuia sa-l numeasca "leagan de sfinti". "Am suferit adanc atunci cand manastirea a fost desfiintata. A fost ruinata si din ea mai ramasesera doar bisericile. A fost folosita in scopuri care au starnit mahnirea credinciosilor si de aceea m-am rugat sa ma ajute Dumnezeu sa o vad ca acum", a spus PF Teoctist la Vorona. Aici, batranul Patriarh a povestit celor cateva mii de oameni veniti la canonizarea Sfantului Onufrie despre parintii care i-au fost invatatori in ale sfinteniei. Aici a vorbit despre un batran calugar ce cobora din Sihastria Voronei spre manastirea mama, insotit de lupi ca de caini credinciosi. Ii lasa la poalele dealului, sa nu ingrozeasca lumea care trecea prin buza satului. "De pe buzele parintelui Ghedeon zbura mereu cuvantul Iisus. Apoi, parintele Gherasim era un model pe care si tatal meu ar fi vrut sa-l urmez. La Sihastria Voronei m-au impresionat parintii prin viata lor curata si naturala, caci nu erau izolati si vorbeau pe limba credinciosilor".


ULTIMUL CUVANT. Intors in Moldova cu un an si jumatate in urma, a oferit celor de acasa un cuvant. Doar Dumnezeu a stiut ca avea sa fie si ultimul: "Gandul meu este cel de totdeauna - de a avea credinta in Dumnezeu. Credinta este impartasire, fratii mei, este viata, traire, nu doar ceva de imaginat si de imitat. E adevarat ca este si suferinta si rabdare, dar este nadejde, caci noi suntem fiii Invierii. Prin credinta si fapte bune sa luam chipul Mantuitorului Iisus Hristos".


Ocrotit de DumnezeuDespre greutatile si bucuriile slujirii patriarhale PF Teoctist obisnuia sa spuna: "Am simtit ca in drumul acesta atat de lung si de sinuos am fost ocrotit si sprijinit de Dumnezeu, prin diferiti oameni care au aparut la vremuri si locuri de rascruce. Ca si cum aveam de trecut punti sau diferite piedici si le invingeam cu sprijinul acestora. Dumnezeu mi-a ajutat. Sigur, fara bucurii si fara tristeti, viata nu ar avea un continut. Tristeti au fost multe. Este mai bine sa lasi ca voia lui Dumnezeu sa se implineasca cu rabdare si cu intelegere in viata".   Cititi si: a— "Am mers de-a dreptul" a— Patriarhul a— Un vis: catedrala a— Sus sa avem inimile! a— A ferit biserici de la demolare a— Intalniri istorice a— Calea catre Patriarhie a— Inaintasii sai a— Misiunea diplomatica   

---

Despre autor: