Desi exista cereri pentru achizitionarea de roviniete, acestea aproape ca lipsesc de pe piata. Livrarile de roviniete sunt sub cerere dupa ce o firma participanta la licitatia pentru tiparirea acestora a depus o contestatie, situatia urmand sa revina la normal in cel mult o saptamana, sustine directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri, Mihai Grecu. Referitor la situatia din Vama Nadlac, unde se formeaza cozi la sensul de intrare in tara deoarece exista un singur angajat pe tura care vinde roviniete, seful Companiei de Drumuri a afirmat ca personalul va fi suplimentat la patru-cinci angajati pana la sfarsitul saptamanii. "Este penibil ce se intampla la Nadlac. Am discutat cu directorul Regionalei CNADNR Timisoara si am convenit sa fie suplimentat numarul angajatilor din vama. Esenta este sa fie reluata vanzarea rovinietelor si in benzinarii", a mai spus Grecu.