Turul Frantei, mort de supradoza

Veche din 1903, cursa ciclista e singurul sport care are curajul sa lupte pe fata cu dopajul. Riscul e sa moara.

E greu de vorbit sau de scris despre un sport vazut doar pe Eurosport, cu o monotonie a pedalelor pe sosele fara gropi, pe care nu o intelegi decit daca ai rabdare sa decriptezi strategiile echipelor, culorile tricourilor sau rolul fiecarui ciclist. E greu de explicat de ce acum in Turul Frantei se produce un fenoment unic, pe care nici un sport nu-l cunoaste si nici nu lasa impresia ca doreste sa-l cunoasca. Astazi sportul produce recorduri pentru ca tace si se dopeaza sirguincios. I se organizeaza campionate mondiale si olimpiade ale unei taceri sfidatoare, din care razbat cazuri izolate de doze ce depasesc normele inscrise in tabele.

Cind aflam despre desele descalecari de pe bicicleta ale unor rutieri cu prea multa hemoglobina in ei, prima reactie este sa ridicam bolovanul si sa dam in tot ce inseamna Turul Frantei, ca sa ne intoarcem la pasiuni mai putin scandaloase si care stiu sa ne minta mai frumos. E o ipocrizie, chiar si atunci cind invocam ca noi judecam mai la rece decit francezii care sint prea ombilical legati, financiar sau sentimental, de cursa mitica. Cel mai corect e, zic eu, sa privim cu curaj o exorcizare in direct.

Turul Frantei lupta de 40 de ani, de la moartea primului dopat pe serpentinele lui Mont Ventoux, cu un flagel asa cum nici o alta disciplina sportiva nu o face. Luate la puricat, clasamentele din ultimii zece ani ale competitiei arata ca un cascaval gaurit din care au fost eliminati toti cei prinsi. Nici o alta disciplina nu are atitia deconspirati. Ciclismul e cel mai dificil dintre sporturi, iar asta explica tentatia, precum si recolta mult mai substantiale decit in alta parte. Decizia de a pune insa bete in roate e mai asumata decit oriunde.

Am fost anul trecut cam pe vremea asta in Pirinei ca sa-l vad pe Jan Ullrich, depistat pozitiv cu putin timp inainte sa-mi iau biletul de avion. Tensiunea in pluton era extrema dupa un intreg scandal de dopaj, care a triat in 2006 mai tare ca oricind printre favoriti. Printre participanti - ciclisti, antrenori, sau mass-media - subiectul nu era tabu. Azi taberele au devenit si mai antagoniste: curatii si dopatii. Primii nu vor sa pedaleze alaturi de cei cu musca pe caciula si spun ca i-ar pocni pe colegii trisori. Ciclismul are cancer. Vestea buna e totusi ca metodele de lupta cu boala au devenit si ele extreme.

---

Despre autor: