Un canal lung de 20 de kilometri poate scapa de seceta peste 30.000 de hectare de teren agricol. Megaconstructia, proiectata si realizata inainte de a€™89, a fost abandonata dupa Revolutie si zace uitata de autoritati. Singurul care se lupt
Un canal lung de 20 de kilometri poate scapa de seceta peste 30.000 de hectare de teren agricol. Megaconstructia, proiectata si realizata inainte de a€™89, a fost abandonata dupa Revolutie si zace uitata de autoritati. Singurul care se lupta pentru punerea ei in folosinta a ramas inginerul care a coordonat lucrarile de constructie.

Lumea l-ar putea lua de nebun. La 57 de ani, in loc sa-si vada de treburile casei, da telefoane la Guvern, la Prefectura, la ziare. Pentru ca are o problema: vrea sa vada pusa in functiune megainstalatia de irigare din Olt.

30.000 de hectare de culturi agricole se usuca in jurul lui, pentru ca guvernantii ultimilor 17 ani nu vor sa bage niste pompe in priza. Il cheama Ilie Nacu si e inginerul care a coordonat lucrarile de indiguire si constructie a canalelor de irigatii pana in 1990, cand i s-a spus "stop", cu putin inainte ca lucrarea sa fie definitivata.


CANALUL DISPARUT. Inginerul Nacu, din Draganesti-Olt, e un om uscativ, si doar mainile vanoase l-ar putea da de gol ca in anii a€™80 s-a ocupat, ca sef de santier, de cateva lucrari de infrastructura grandioase, precum barajele de pe Cerna sau de pe Olt. "Am fost un fel de coleg de facultate cu Tariceanu. El a terminat hidrotehnica in a€™74, eu in a€™73. De-aia, cand l-am auzit acum cateva saptamani ca vin programe europene, ca vrea sa aloce sume importante pentru reabilitarea instalatiilor de irigatii, m-am hotarat sa sun la Guvern. La Ministerul Agriculturii habar n-aveau de existenta canalului, la Ministerul Mediului la fel. Prefectul zice ca stie, dar n-are ce face. Asa m-am hotarat sa sun la Jurnalul, poate afla lumea cat de usor ar fi sa anihilam seceta in judetul Olt!", spune Ilie Nacu, inainte de a ne prezenta megacanalele de irigatii din campia Boian, pe care n-a apucat sa le vada niciodata puse in functiune.


PLANURI GRANDIOASE. "Era un vis maret al lui Ceausescu. Canalele urmau sa aiba 80 km lungime, sa faca legatura in Olt si Arges. «Derivatia Olt - Arges», asa se numea. Era proiectata sa irige 125.000 ha. N-am apucat sa facem decat 20 de kilometri de canal, care ar asigura apa pentru 30.000 ha, daca ar vrea cineva sa puna instalatia in functiune", povesteste Nacu.
Constructia a inceput in 1980. "Terminasem barajul de la Cerna si m-au trimis aici, la Draganesti, ca sef de santier", isi aduce aminte Nacu. Trebuiau construite barajul, hidrocentrala si, in final, canalele de irigatii. Barajul de acumulare si hidrocentrala au fost gata in sase ani, dupa care a inceput munca la canalul Olt - Arges. "Daca nu murea Ceasca, in 1992 ar fi fost gata. Pe cand asa, in 1990, Iliescu a bagat lucrarea in conservare, iar in 1992 a sistat-o definitiv."


TRASEU. Canalul de irigatie incepe de la lacul de acumulare Draganesti, in partea de vest a orasului. "Aici e a cincea hidrocentrala de pe Olt, din cele opt cate sunt in total", ne explica Nacu. "Ce vreti mai mult de la apa asta? Pana sa ajunga aici, e turbinata de cinci ori, de fiecare data produce energie, iar energia aduce bani statului. Ar fi atat de simplu sa fie trimisa pe sistemul de irigatii, si statul ar mai lua bani o data!" De la baraj, canalul de irigatii traverseaza orasul Draganesti nevazut: "L-am betonat pe deasupra si l-am acoperit cu pamant, ca sa evitam accidentele", spune inginerul. De cealalta parte a orasului se afla statia de pompare si tot de acolo incepe canalul deschis. "Canalul principal are o latime de aproape 30 de metri, iar baza inferioara are 8 metri. S-ar putea naviga cu vaporasul pe el!", crede fostul sef de santier.


Pana ca administratia postdecembrista sa apuce sa intrerupa lucrarile, inginerul Nacu montase deja inclusiv pompele de irigatii. "Sunt unice in tara, credeti-ma", spune el. "Sunt opt pompe a cate 5 MW fiecare. Chiar eu le-am adus de la Resita. Pot iriga 120.000 de hectare! Ma tem insa ca, la Ministerul Mediului, din cati anagajati or avea pe-acolo, nu se mai gaseste un inginer care sa stie sa le puna in functiune", ofteaza, cu amaraciune, Nacu. Dupa care, ca pentru sine, adauga: "Ce stie ministrul Korodi de Draganesti? Si de ce sa-i pese? El are acelasi salariu, ori ca merge instalatia, ori ca nu merge!"
Alaturi de Ilie Nacu, pe malul canalului nefolosit sta Gheorghe Niculescu, seful IAS din Boian vreme de 23 de ani. "In campia Boian functionau cinci IAS, si fiecare avea vreo 6.000 de hectare. Mie mi-au trebuit cinci ani ca sa invat pamantul asta, ca sa invat ce-i trebuie. Cum ar putea un ministru care sta maxim doi ani la Ministerul Agriculturii sa invete care sunt problemele noastre si sa le si rezolve?", se intreaba agronomul.


Plantele se usuca langa apaLa doi pasi de megairigatiile lui Ceausescu, un camp de porumb a devenit cenusiu, din cauza secetei. "Vi se pare normal sa se usuce plantele la cativa metri de ditamai raul?", zice inginerul Nacu. Apoi, impreuna cu prietenul sau Niculescu, pliaza, din hartie de ziar, o barcuta, pe care o ia cu sine cand coboara pe fundul canalului: "Daca n-am apucat sa vedem barci adevarate navigand pe-aici, macar un vaporas de hartie sa treaca prin canalul asta!", explica fostul sef de santier. Dupa care, aratand spre barcuta, incheie pe un ton ceremonios: "Iliescu era hidrolog, Tariceanu la fel. Basescu a fost si el marinar. Oamenii astia chiar nu iubesc apa? Atat le pasa lor de irigatii? Uite, eu, inginer Nacu Ilie, ii promit solemn domnului presedinte ca, daca aloca bani, ii fac canalul asta sa duca nu pana la Arges, ci pana la Constanta. Sa poata sa conduca salupa de la Draganesti pana la Marea Neagra!"


ReteauaIn 1989, agricultura romaneasca se mandrea cu reteaua de irigatii care acoperea peste 3 milioane de hectare. A venit insa Revolutia si anii tulburi de dupa, cand toata lumea a furat cat a putut. Asa s-a ajuns ca in 2000 in Romania sa se mai poata iriga doar vreo 200.000 de hectare, in conditiile in care, potrivit planurilor comunistilor, in respectivul an ar fi trebuit sa avem o retea de irigatii de 6 milioane de hectare. In 2007 ne "madrim" ca putem iriga vreo 700.000 hectare, insa prin iunie, in plina seceta, nu fusese contractata de catre utilizatori decat o suprafata de 357.000 hectare, din care doar vreo 35.000 erau si udate, potrivit lui Decebal Traian Remes, ministrul Agriculturii. Si asta in conditiile in care Romania are peste 14 milioane hectare de teren agricol, din care teren arabil 9,3 milioane.


BaniInginerul Ilie Nacu crede insa ca, macar la nivelul judetului Olt, lucrarile la canalul de irigatie sunt gata in proportie de 80%. "Daca ar fi pus canalul principal in functiune, instalatiile de irigatii adiacente - pompe, conducte, aspersoare - m-ar costa aproximativ 6.000 de lei pe hectar. Inmultit cu 30.000 ha, cate ar putea fi deservite in judetul Olt, rezulta o investitie de 180 de milioane de lei, adica aproximativ 60 de milioane de euro", spune Marin Petroi, directorul Agentiei de imbunatatiri Funciare Olt.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.