Anchetatorii "Dosarului Pogany" s-au aratat ferm convinsi ca fratii Botez sunt proprietarii de drept ai capodoperei. Iar convingerea lor a atarnat greu in solutia de SUP data la sfarsitul anchetei. Documente diverse, emise de-a lungul timpului, arunca indoiala asupra acestui mod de abordare a problemei.


Textul rezolutiei de SUP ilustreaza complicatul tur de forta executat de anchetatori pentru a demonstra ca "Domnisoara Pogany" nu a facut parte niciodata din patrimoniul cultural national. Motiv pentru care nici "discreta" ei scoatere din tara nu ar fi o infractiune propriu-zisa, ci doar o simpla contraventie.    


PARTIDUL SI MUZEUL. In argumentarea acestei idei, anchetatorii s-au bazat pe legi si decrete, dar si pe documente privitoare la patrimoniul cultural, documente care, emise la sfarsitul anilor a€™70, se refera, concret, la capodopera brancusiana. In plus, din motivarea deciziei de SUP rezulta ca s-au avut in vedere si anumite fapte care insa in loc sa fie adancite au fost interpretate intr-un mod original. Un asemenea document, vechi de trei decenii, este Adresa nr. 17.117/01.11.1978, emisa de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, prin care Muzeul National de Arta era atentionat ca: "In sedinta din 11.10.1978, Comisia Centrala a Patrimoniului Cultural a hotarat ca lucrarea «Domnisoara Pogany» sa ramana in custodia Muzeului de Arta al RSR".


In plus, "forul superior" trasa muzeului sarcina ca "pana la 30.11.1978 sa intocmeasca documentele de evidenta care sa fie predate Oficiului pentru Patrimoniul Cultural National al Municipiului Bucuresti, in vederea includerii informatiilor in evidenta centralizata de stat". Si-ar fi putut oare permite conducerea Muzeului National de Arta sa ignore un asemenea ordin ferm al "esalonului politic superior"? Greu de crezut! Nu si pentru anchetatorii "Dosarului Pogany". In loc sa caute prin arhive niscaiva documente privitoare la indeplinirea dispozitiei, ei s-au multumit sa constate doar ca: "Aceasta ultima afirmatie confirma procedura legala care trebuia urmata pentru includerea sculpturii in patrimoniul national cultural". Probabil ca acum s-a cam uitat, dar pe atunci, cand dadea un ordin, partidul nu obisnuia sa se incurce in "proceduri".


IN CUSTODIE. La fel de neinsemnate li s-au parut procurorilor alte doua documente, emise chiar de Muzeul National de Arta al RSR. Unul dintre ele este "Proce-sul-verbal de inventariere in custodie" nr. 976/07.11.1978, care arata ca "s-a procedat la inventarierea sculpturii pana la perfectarea formelor legale de intrare in patrimoniu". Celalalt este Referatul nr. 974/12.04.1974, in care Sectia de Arta Moderna si Contemporana solicita "aprobarea luarii in custodie a lucrarii «Domnisoara Pogany» pana la perfectarea formelor legale de intrare in patrimoniu". Fara sa explice cum s-a facut ca sculptura n-a mai ajuns in patrimoniu, procurorii au considerat ca nici aceste acte nu atesta "apartenenta sculpturii la Patrimoniul National", ca si ele "confirma procedura legala care trebuia urmata pentru includerea operei brancusiene in Patrimoniul National Cultural, conform Legii nr. 63/1974". Ceea ce nu se explica este motivul pentru care nu s-a dus la capat "procedura legala". Cu atat mai mult cu cat "culturinicii" comunisti ai anului 1974 cunosteau valoarea artistica, dar si financiara a operei lui Brancusi.


LA PROCES. O lectura interesanta este un alt dosar, ceva mai vechi: Dosarul nr. 7215/1995, in care fratii Alexandru si Alvaro Botez chemau in judecata Muzeul National de Arta, pentru restituirea sculpturii. In deschiderea actiunii, ei afirma: "La data aparitiei Legii Patrimoniului in Romania, in 1974, unchiul nostru (n.r. - este vorba despre Romeo Kunzer) a facut inregistrarea acestei sculpturi la Oficiul pentru Patrimoniu Cultural National al Municipiului Bucuresti". Tot in acel dosar exista si  "Adeverinta de imprumut catre Muzeul de Arta Bucuresti". In acel document Muzeul de Arta recunoaste ca "lucrarea a fost imprumutata Muzeului National de Arta de Alvaro Botez, (a€¦) cu acordul lui Romeo Kunzer-Stork, proprietar al lucrarii, care facuse declaratia de posesie nr. 1270 din 31.11.1974, la Oficiul pentru Evidenta Patrimoniului Cultural National al Municipiului Bucuresti".
Dupa inchiderea expozitiei omagiale, lucrarea a ramas in muzeu, unde a fost inventariata sub Nr. 3476 - Gestiune Generala, si sub. Nr. 82 - Sectia Galerie Nationala (sector sculptura), din dispozitia Comisiei Centrale a Patrimoniului Cultural National, comunicata prin adresa nr. 17117/01.11.1978. Toate sunt detalii "procedurale" care, invocate in fata instantei intr-un alt context juridic, trebuiau totusi verificate si de anchetatorii disparitiei sculpturii. Motivarea deciziei de SUP nu vorbeste despre ele.


PROMISIUNEA. Acelasi dosar contine si alte informatii care, fara a fi legate direct de disparitia sculpturii, au totusi importanta in "economia" acestei intamplari. In deschiderea procesului intentat Muzeului National de Arta, fratii Botez afirmau: "Precizam ca noi, proprietarii sculpturii, suntem detinatorii unui imobil corespunzator, care are destinatie de muzeu - Muzeul  Stork, si deci sunt asigurate conditiile pentru depozitarea lucrarii". Doi ani mai tarziu,  la 22.05.1997, in "Concluziile finale" depuse de avocatul lor din prima instanta, "pluseaza" pentru a-i impresiona pe judecatori: "In cauza, nu se pune problema instrainarii sau scoaterii din tara a lucrarii, ci doar restituirea acesteia catre proprietarii care urmeaza sa o pastreze, cu respecatrea dispozitiilor legale. In acest sens, facem precizarea ca reclamantii sunt fii doamnei Cecilia Frederica-Botez, unica succesoare a familiei Stork, proprietari ai Muzeului de Arta «Frederic Stork si Cecilia Cutescu- Stork», in care vor sa expuna lucrarea care nu a mai fost expusa de la luarea in custodie de catre Muzeul National de Arta". Frumoase promisiuni, care au valorat exact cat o ceapa degerata. Dupa cum s-a vazut, imediat ce le-a fost restituita, fratii Botez au "expus-o" pe "Domnisoara Pogany" mai intai in seiful BRD, si mai apoi direct la Casa de Licitatii "Christiea€™s". In plus,  "Concluziile" arata ca "gura pacatosului adevar graieste": mentionarea faptului ca Cecilia Frederica Botez este UNICA succesoare a familiei Stork nu-l include pe Romeo Kunzer printre mostenitori.


Totusi, el este cel care le-a vandut-o fratilor Botez pe "Domnisoara Pogany". Fost sef al Departamentului Artelor din Ministerul Culturii si loctiitor al ministrului de resort de acum cinci decenii, prof. dr Pavel Tugui s-a ocupat pe atunci exact de problemele culturii romane, inclusiv cele privitoare la patrimoniul artistic.


In aceasta calitate, el atrage atentia ca justitia romana ar fi trebuit sa analizeze mai atent daca Romeo Kunzer era cu adevarat proprietarul sculpturii. In acest sens, Tugui atrage atentia asupra unei inadvertente existente in adresa prin care Muzeul de Arta al RSR recunostea ca "Romeo Stork Kunzer" are aceasta calitate. "Romeo Kunzer se putea numi si Stork, doar daca, fiind un copil dintr-o alta casatorie a Ceciliei, el ar fi fost infiat de catre Frederic Stork. Situatie neconfirmata insa de vreun document de arhiva".


Capodopera in labirintul istorieiTurnata in bronz, in 1913, varianta disparuta a "Domnisoarei Pogany" a fost expusa in 1914 la Armory Show, SUA, unde Brancusi a primit consacrarea mondiala. Dupa un an, el a daruit sculptura familiei Frederic si Cecilia Cutescu-Stork. Sculptori si colectionari de arta, acestia erau si foarte buni prie-teni ai artistului. Moartea lui Frederic si apoi venirea comunistilor la putere au schimbat "traseul" "Domnisoarei Pogany". Cecilia Cutescu-Stork a aplicat, la fel ca restul colectionarilor de arta, solutia care i-a permis supravietuirea in noul regim politic: a donat statului tezaurul artistic adunat de ea si sotul ei. Donatia s-a facut in 1947. Apoi, la 15 ianuarie 1948, colectia Stork a fost declarata "de utilitate publica", "asimilata  muzeelor si colectiilor publice". Ulterior, regimul juridic al colectiei Stork a trecut prin alte cateva avataruri, jalonate de inventare amanuntite. Inventare oficiale care, atent examinate, ar fi putut clarifica traseul "Domnisoarei Pogany". Teoretic, ele puteau demonstra ca, donata statului, impreuna cu restul colectiei, "Domnisoara Pogany"  nu-i mai apartinea Ceciliei Stork, care n-o mai putea lasa mostenire. In mod ciudat, justitia nu s-a interesat de aceste documente, nici la procesul de restituire si nici in ancheta privitoare la disparitia sculpturii. Acum, clar este un singur lucru: romanii n-or s-o mai vada prea curand  pe "Domnisoara Pogany". Sau poate ca niciodata.