Ceausescu l-a incadrat la „huligani". Iliescu a scapat de el de indata ce a vazut ca nu marseaza la democratii cu miros de pufoaica. Altii il compara cu Funar. Azi, László Tökés e marginalizat si de conationalii sai aflati la guvernare.

Aceasta e traiectoria postdecembrista a unui om admirat cindva de o lume intreaga pentru felul in care s-a opus regimului Ceausescu. Un parcurs, de fapt, firesc pentru orice lider care are puterea de a nu face compromisul cu un sistem corupt. „Nu te pui cu sistemul, frate!". O stiu si politologii, o stiau si Ion Iliescu, si colegii sai de front cind au lansat campania de „demolare a lui László Tökés". Si toti cei care s-au asociat, aproape inertial, acestei campanii. Iorga spunea ca cine uita nu merita. Istoricul nu avea insa de unde sti ca istoria Romaniei de sfirsit de secol va fi scrisa la Timi-soara, intr-o ecuatie in care mai puteau intra si alte etnii. De aceea, in cazul lui László Tökés postulatul iorgian nu se verifica. Lumea a uitat.

Nu poti fi politician de succes fara sa fii si „politicos", adica sa ai capacitatea de a spune si minciuni vandabile. Fara a fi un sfint in politica, László Tökés nu accepta aceasta regula de joc. Are insa, oricit i-ar contraria pe unii, calitatea de a fi consecvent ideilor sale. E, cu alte cuvinte, un om de dreapta. Nu degeaba aduna azi mai multe simpatii din partea maghiarilor din Ardeal decit toata echipa mai nuantatilor Markó, Frunda sau Borbély. Tökés nu este decit exponentul nemultumirilor acumulate de o mare parte a comunitatii maghiare din Ardeal in urma celor aproape 90 de ani de politici de asimilare si discriminare de la Bucuresti.

Spre deosebire de moderatii din UDMR de care aminteam, episcopul are puterea, curajul, chiar tupeul, de a vorbi despre aceste nemultumiri deschis, de a spune lucrurilor pe nume. Asa cum au avut sau au acest curaj si lideri spirituali sau politici romani. Si pe care, firesc, nici un conational nu ii catalogheaza drept extremisti. E greu sa il faci pe un om extremist doar pentru ca are curajul sa spuna adevarul, sa fie portavocea citorva sute de mii de oameni. Chiar daca irita. Multi amici sau colegi romani care stiu ca ma misc prin medii unguresti ma intreaba uneori de ce e atit de „suparat", de „extremist" in declaratii László Tökés. Ginditi-va la Basarabia si il veti intelege, le spun.

Nu pot sa nu fac analogia cu romanii de dincolo de Prut. Malentendu-ul din jurul lui László Tökés imi pare a fi rezultatul unui fals, unui pre-fabricat mediatico-politic, similar celui creat in jurul liderilor romani de la Chisinau neagreati de Moscova. Asa cum el insusi sustine in interviul pe care mi l-a acordat si pe care l-am publicat in editia de azi a Cotidianului. Haideti sa luam doar cazul lui Ilie Ilascu si al colegilor sai de suferinta. Orice declaratie sau gest de solidaritate venit dinspre membrii acestui grup este pentru un rus (transnistrean) de un „extremism" impardonabil. Doar contextul difera.

Stiu, nu e foarte popular sa scrii despre László Tökés altfel decit in termeni critici. Simpla pronuntare, azi, a numelui sau declanseaza reactii, mimici si gesturi care aproape ca te fac sa simti ca ai comis un sacrilegiu. E ca si cum ai vorbi de Scaraotchi. Postura de „oaie neagra" a lui László Tökés mi-a dat insa mereu senzatia ca e o constructie, asemeni atitor diabolizari de dupa 1989. Inainte de a va alarma la auzul numelui sau, puneti-va macar intrebarea daca omul care a scos Timisoara in strada s-a putut schimba intr-atit de mult.