O afacere de 20 de milioane de euro, pe numele unei batrane care traieste in saracie, se joaca sub nasul primarului Adriean Videanu. Oameni apropiati edilului sef al Capitalei sunt cei care fac bani cu gramada din aceasta afacere.Primarul pune umarul ca totul sa mearga struna.


Una dintre cele mai spectaculoase, ilare si la limita legalitatii aventuri a unei mosteniri se deruleaza sub ochii nostri, itele povestii fiind descifrate din actele publice puse pe pagina de internet a Primariei Capitalei. O batranica a mostenit proprietati imobiliare care ar valora pe piata aproape 20 de milioane de euro. Cu toate acestea, singura multumire a femeii este... frigiderul plin.

Toata povestea are ca subiect central un teren din chiar buricul afacerilor imobiliare bucurestene, adresa exacta fiind Elena Vacarescu nr. 55 - pe malul lacului Herastrau, in imediata vecinatate a Satului Francez. Dupa mai multi ani de procese, femeia a avut castig de cauza si, cu o viteza iesita din comun, Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) a rezolvat cererea de punere in posesie a mostenitoarei.
De altfel, povestea aproape incredibila pe care o deslusim aici are un fir rosu care indiferent de ce capat l-ai apuca descoperi ca se innoada surprinzator in jurul vicepresedintelui Partidului Democrat, primar general al Capitalei, Adriean Videanu.


CASUTA. La adresa la care am identificat domiciliul batranei care a ajuns peste noapte in Top 300, o strada de vile care se ingramadesc una in alta din cartierul Baneasa - Constantin Dobrogeanu Gherea - gasim un gard de lemn, care ne permite sa vedem cosmelia din mijlocul curtii. O casuta joasa, roasa de vreme si cu tabla ruginita. Pe poarta iese un barbat care pare sa se grabeasca si care, cand aude cine suntem, ne descoase pentru a stabili ce fel de intrebari avem. Pana la urma, usor amuzat, barbatul ne arata poarta, ingaduindu-ne sa deranjam milionara in euro.
In curte, cativa tineri se straduiesc sa adune in brate mai multe etriere, elemente de fier necesare pentru constructia unei case, care erau depozitate printre balarii. Pentru ca pe numele unuia dintre cumparatorii terenului care face obiectul afacerii, Tanasescu Virgil Romeo, am aflat ca a fost eliberata o autorizatie de constructie pe aceeasi strada, la o distanta de cinci numere, si ne-am permis sa deducem ca muncitorii respectivi chiar acolo lucrau.


INTERVIU PESTE PRAG. Muncitorii ne-au indicat cu mana casa aproape darapanata din fata noastra si ne-au sfatuit sa strigam mai tare pentru a ne face auziti. Casuta, neingrijita, aproape ca nu iti vine sa crezi ca este locuita, da€™apoi de o milionara in euro. Margareta Varzaru ne deschide ea insasi usa. Este o batrana imbracata modest, pe ridurile careia se citeste o viata de chinuri si lipsuri. "Stati asa, sa va aduc doua scaune!", se repede femeia sa se comporte ca o gazda primitoare, chiar daca i-am batut la usa fara sa ne anuntam. Ne grabim sa o linistim. Nu vrem sa o deranjam prea mult. Femeia ne explica ca este bolnava cu inima, si soarele, care nici el parca nu mai respira la ora asta a amiezii, ii face rau, de aceea va ramane in mica veranda de dupa usa si va acorda astfel, peste prag, primul interviu din viata sa. Am venit sa aflam ce-i cu terenul acela, intram direct in subiect. "Din Elena Vacarescu? ala l-am dat, e aranjat deja", ne lamureste cu un zambet victorios pe fata. "L-am dat la om mare", ne spune aproape misterios. Cine, Tanasescu? "Nu, un american", continua sfatoasa. Peter Braun, cumva? Acesta este omul despre care am aflat ca ar fi in spatele societatii Fokus Invest, cel de-al doilea cumparator al terenului de 15 milioane de euro. "Daa€™ eu stiu cum le-o zice lor acolo?... Acum trei zile am fost la Videanu de am lamurit tot. Am semnat si am terminat." Facem un calcul. Trei zile. Ar fi fost sambata. Si-a stricat primarul vacanta de dragul unei puneri in posesie?MULTUMITA. Femeia e multumita ca a vazut-o si pe asta rezolvata. Dar unde v-a gasit Peter Braun?, intrebam inocenti. "Oamenii astia. Ei au rezolvat tot. Ei l-au gasit. Ei au facut schimbul... Tot." De fiecare data cand spune "oamenii astia", femeia da usor capul intr-o parte, parca pentru a ne indica o vecinatate. In cuvinte putine, femeia povesteste ca a cerut familiei Florescu sa o ajute sa se lupte in instante cu rudele sotului ei pentru a capata drepturile care ii revin mostenire din partea acestuia. Rodica Florescu a reprezentat-o pe femeie de-a lungul a aproape 11 ani prin instante.
Dar, doamna, noi am vazut o expertiza tehnica, iar terenul dumneavoastra este evaluat la mai mult de 15 milioane de euro, aruncam pentru a o face sa-si continue povestirea. "Eu sunt foarte multumita. Le-am dat la toti, si la oamenii astia... Am un frigider plin, cum n-am crezut eu... Mi-au bagat acum frigider in casa. Am tot ce imi trebuie in el. Eu sunt foarte multumita. Are grija de mine. Sunt ingrijita. Nu am de ce ma plange". Pe fata femeii se citeste doar multumire, iar cifra anuntata de noi nu pare sa-i starneasca nici o reactie.


PRIMARITA? Intre timp, barbatul pe care il intalnisem la intrare s-a intors. Margareta Varzaru il intampina cu o gluma: "Credeai ca la varsta mea nu ma mai cauta tinerii?". Cu aceasta ocazie mai aflam doar ca barbatul este tatal Rodicai Florescu, mandatata batranii in toata aceasta afacere. Omul este hotarat sa ne convinga ca "totul aici este legal". Margareta Varzaru intareste: "Eu sunt foarte multumita. La o varsta iti trebuie foarte putine...".
In poarta casei milionarei, barbatul ne precizeaza ca femeia a castigat aceste proprietati intr-un proces foarte lung in care s-a confruntat cu nu mai putin de 22 de nepoti din partea sotului. Si nu care cumva sa ne imaginam ca femeia pe care abia am cunoscut-o este o oarecare: ea a fost primarita, multi ani, pe undeva prin partea Rosiorilor.
Ei"Oamenii astia. Ei au rezolvat tot. Ei l-au gasit. Ei au facut schimbul... Tot"
Margareta Varzaru,mostenitoare milionara
 Frigider nou"Eu sunt foarte multumita. Le-am dat la toti, si la oamenii astia... Am un frigider plin, cum n-am crezut eu... Mi-au bagat acum frigider in casa. Am tot ce imi trebuie in el. Eu sunt foarte multumita. Are grija de mine. Sunt ingrijita. Nu am de ce ma plange"
Margareta Varzaru,mostenitoare milionara
Impacata"Eu sunt foarte multumita.La o varsta iti trebuie foarte putine..."
Margareta Varzaru,mostenitoare milionara
Povestea celor 20 de milioane de euroPrin patru dispozitii ale primarului general, Margareta Varzaru a dobandit anul trecut, in doar cateva luni de zile, patru proprietati pe baza Legii 10/2001: un teren situat in strada Elena Vacarescu nr. 2, in suprafata de 2.298 mp; proprietatea de 9.167 mp din Elena Vacarescu nr. 55 (schimbata cu lotul din Barbu Vacarescu nr. 102); un alt teren pe Constantin Dobrogeanu Gherea si unul vecin cu acesta, pe strada Somesul Rece.


EXPERTUL FUNCTIONAR PUBLIC. Cele doua terenuri situate in Elena Vacarescu au o valoare foarte mare. Ele au fost, amandoua, evaluate de acelasi expert tehnic, Cornelia Slavila. Un aspect interesant, de altfel, pentru ca, in mod firesc, PMB ar fi trebuit sa angajeze un expert independent, ferit de eventualele interese ale solicitantului. Nu s-a intamplat insa asa, iar evaluatorul a fost angajat, cel putin teoretic, chiar de catre Margareta Varzaru. Despre Cornelia Slavila mai trebuie spus si ca indeplineste o functie publica: este sef serviciu in cadrul Autoritatii Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara.
Potrivit expertizei tehnice efectuate de Cornelia Slavila, terenul din Elena Vacarescu nr. 55 ar avea o valoare de piata de 1.630 de euro pe metru patrat - 15,5 milioane euro, in total. Prin similitudine, valoarea terenului de la nr. 2 ar ajunge la o suma totala de 3.750.000 de euro, poate chiar si mai mare, tinand cont ca este mai bine situat decat cel pe care functioneaza depoul RATB.
La data de 12 februarie 2007, terenul de pe Elena Vacarescu de la nr. 2 este restitut catre Savu Marioara, care incheiase in urma cu doar doua luni un contract de cesiune cu mostenitoarea Margareta Varzaru. Savu Marioara este, se pare, chiar mama Rodicai Florescu, mandatata de doamna Varzaru sa-i apere interesele!


POVESTE CU FINAL FERICIT. In cazul terenului de pe Elena Vacarescu numarul 55, lucrurile au fost ceva mai complicate: pentru ca pe suprafata solicitata de mostenitoare functiona un depou al Regiei Autonome de Transport Bucuresti (RATB), Primaria s-a opus improprietaririi - desi initial Videanu semnase punerea in posesie. Initial, conflictul a ajuns in instanta. In septembrie 2006 insa, Margareta Varzaru vinde terenul aflat in litigiu catre Fokus Invest si Tanasescu Romeo Virgil.

Evenimentele au luat o cu totul alta turnura. La 12 decembrie acestia se prezinta la Primarie pentru a semna un protocol pentru stingerea litigiului, si la nici o saptamana distanta, la 18 decembrie 2006, se si intocmeste raportul de specialitate in vederea efectuarii unui schimb. O poveste care ameninta sa se intinda inca multi ani
s-a rezolvat in doar cateva luni, dupa ce in combinatie au intrat oameni cunoscuti lui Adriean Videanu.

La fel ca in cazul parcului Bordei, PMB a oferit la schimb un alt teren. Lotul din Barbu Vacarescu nr. 102 nu este deloc unul neatragator pentru o eventuala investitie imobiliara. Potrivit expertizei intocmite de catre aceeasi Cornelia Slavila, intre cele doua terenuri exista niste diferente de valoare. PMB a convenit sa acorde lui Tanasescu Romeo Virgil si Fokus Invest proprietatea din Barbu Vacarescu, de 7.690 mp, cu o valoare de 13,7 milioane de euro. In plus, PMB se angajeaza ca in termen de sase luni sa mai ofere un teren care sa acopere diferenta de 1,8 milioane de euro.
Afaceristii care roiesc in jurul Margaretei VarzaruCine sunt cei care au intrat in afacerea Varzaru grabind peste poate rezolvarea problemei? Si Fokus Invest si Tanasescu Romeo Virgil pot fi asociati foarte repede cu persoana primarului general, Adriean Videanu, si cu afaceri legate de conducerea PD.
Societatea Fokus Invest SRL si Tanasescu detin in raport de 75 la suta, respectiv 25 la suta, terenul primit de la Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) de Margareta Varzaru la adresa Barbu Vacarescu numarul 102.
Fokus Invest este o societate dintre cele cu patalama de comercianti de energie. Infiintata in noiembrie 2003, firma o are asociata majoritara pe Popenici Cristina Gabriela, o tanara de 29 de ani, care indeplineste si functia de administrator. Pe lista asociatilor mai apare si Udrea Carmen. Despre aceasta tanara, cu nume de mare rezonanta, se stie ca detine o societate de audit. Ultima modificare la Registrul Comertului a datelor despre Fokus Invest s-a facut la data de 4 aprilie 2007, cand, foarte probabil, Peter Braun (foto) s-a retras din scriptele firmei, cunoscut pana de curand, printre atatea alte calitati, si ca presedinte Fokus Invest SRL. MISTERIOSUL DOMN BRAUN. Peter Braun este un american de origine ucraineana, a carui activitate este asociata cu cea a Fondului Romano-American de Investitii (Romanian American Enterprise Fund), desi aparent nu exista o legatura directa. Cea mai rasunatoare aparitie a lui Peter Braun, care are obiceiul de a intra si a iesi destul de repede din diverse societati, a fost privatizarea Alro Slatina, o afacere strans legata de numele lui Teodor Stolojan, fostul consilier al presedintelui Basescu. Peter Braun apare ca asociat in Amgaz Furnizare SRL, o societate specializata in comertul de gaz metan si este administrator la Metalurgie Neferoasa, Policolor SA si Devco SA. Fondul Romano-American de Investitii a fost creditorul care a sprijinit Titan-Mar la achizitia Marmosim - afacerea primarului Capitalei, Adriean Videanu. Peter Braun a aparut si in afacerea "Cathedral Plaza". Potrivit unor informatii, chiar el este cel care a achizitionat de la mostenitori terenul pe care acum se ridica cladirea de 19 etaje care sufoca Catedrala Romano-Catolica, scandal ce a ajuns pana in Parlamentul European si la Vatican. Revenind insa la Fokus Invest, despre Cristina Gabriela Popenici se mai poate spune ca este asociata in afaceri cu Dorin Iacob, un fost apropiat al presedintelui Traian Basescu si ca legatura dintre ea si Braun se poate identifica in scriptele Amgaz Furnizare. BUREBISTA CUCERESTE PRIMARIA. In ceea ce-l priveste pe Virgil Romeo Tanasescu, celalalt fericit cumparator al mostenirii lui Varzaru Margareta, lucrurile sunt si mai clare. Omul este cunoscut ca proprietar al restaurantelor Burebista si, poate va amintiti scandalul iscat in jurul terenului de langa ambasada americana primit de la primarie cu un pret favorabil.
Cea mai evidenta proba a bunelor relatii ale omului de afaceri cu PMB s-a produs in februarie anul acesta, cand administratia publica a decis sa-i acorde un teren de 150 mp in concesiune, fara licitatie publica, pe Strada Vasile Gherghel nr. 55, cu scopul "extindere locuinta". O favoare demna doar pentru... apropiati. Sa nu credeti ca omul nostru nu are unde locui de s-a straduit primaria generala sa-i faca ditamai inlesnirea. In aceeasi luna, Tanasescu Romeo Virgil si-a scos autorizatie de constructie pentru o casa in vecinatatea milionarei Margareta Varzaru. (Doru Cobuz, Adrian Mogos)