Accidentul ischemic tranzitoriu este definit ca o întrerupere temporară a fluxului sanguin către o parte a creierului, care durează de obicei doar câteva minute. Cu toate acestea, poate cauza daune importante. În plus, un AIT este considerat un semnal de alarmă pentru accidentul vascular cerebral, o urgență medicală care apare atunci când fluxul sanguin către o parte a creierului este întrerupt sau semnificativ redus - aproximativ 1 din 3 persoane care au avut un AIT vor suferi un AVC, adesea în viitorul apropiat.[1][2] Este deci important să se ia măsuri corecte pentru prevenția celui dintâi sau, după caz, pentru recuperarea după unul.

Cum apare atacul ischemic tranzitoriu?

Un accident ischemic tranzitor apare atunci când fluxul de sânge către o parte a creierului este temporar întrerupt. Acest blocaj este adesea rezultatul unei acumulări de depozite grase care conțin colesterol, numite plăci de aterom, într-o arteră - fenomen cunoscut sub numele de ateroscleroză. Plăcile pot reduce fluxul de sânge printr-o arteră sau pot duce la dezvoltarea unui cheag. Un cheag de sânge care se deplasează dintr-o altă parte a corpului, cum ar fi inima, către o arteră care alimentează creierul, poate provoca, de asemenea, un AIT.[1][2]

Factorii de risc ai unui atac ischemic tranzitoriu sunt variați. Unii dintre ei sunt nemodificabili și includ istoricul familial sau personal, vârsta și sexul. Alții pot fi controlați sau tratați: hipertensiunea arterială, nivelul ridicat de colesterol, bolile cardiovasculare, diabetul, obezitatea, fumatul, sedentarismul, dieta nesănătoasă, consumul exagerat de alcool etc.[1][2]

Cum se poate preveni AIT?

Prevenirea unui atac ischemic tranzitor (AIT) se bazează în mare măsură pe cunoașterea factorilor de risc și adoptarea unui stil de viață sănătos. Pentru a reduce riscul unui AIT:


  • renunță la fumat;

  • limitează consumul de colesterol și grăsimi, în special grăsimi saturate și trans;

  • adoptă o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume;

  • redu consumul de sare;

  • fă mișcare în mod regulat;

  • limitează consumul de alcool;

  • menține o greutate sănătoasă;

  • ia măsuri pentru gestionarea corectă a tensiunii arteriale și a glicemiei.[1][2]

Pe lângă măsurile menționate mai sus, este important să nu omiți controalele medicale de rutină - acestea permit medicilor să detecteze eventualii factori de risc și să intervină la timp.

Pași importanți în recuperarea după un accident ischemic tranzitoriu

Recuperarea după un accident ischemic tranzitoriu implică o serie de pași esențiali care vor contribui la prevenirea unui alt eveniment ischemic. În primul rând, adoptarea unui stil de viață sănătos este vitală. O alimentație sănătoasă, exercițiile fizice regulate, renunțarea la fumat, limitarea consumului de alcool și controlul greutății sunt aspecte cheie în recuperarea după AIT și prevenția unui AVC.[1][2]

Citeste si:
Problemele dentare netratate: Legătura șocantă cu infarctul și alte...
Problemele dentare netratate:...

Monitorizarea și controlul factorilor de risc reprezintă un alt pas important în recuperarea după un AIT. Hipertensiunea arterială, diabetul, colesterolul ridicat, obezitatea sunt factori ce pot fi controlați prin medicamente, dar și prin schimbări în stilul de viață precum cele menționate mai sus.[1][2]

Suportul emoțional este, de asemenea, esențial în acest proces. Recuperarea după un AIT poate fi un proces emoțional dificil. Suportul psihologic sau consilierea pot fi esențiale pentru a te ajuta să te adaptezi la schimbările din viața ta și pentru a face față anxietății.[1][2]

Chiar dacă simptomele AIT au dispărut, este crucial să consulți un medic pentru a determina cauza AIT-ului și pentru a reduce riscul unui AVC viitor. Medicul îți poate spune cu exactitate ce măsuri trebuie să iei în viitor și îți poate răspunde la toate întrebările pe care le-ai putea avea. De asemenea, îți poate recomanda un program de recuperare neurologică personalizat.[1][2]

Citeste si:
Recuperarea taxelor după ce ați lucrat în străinătate - banii...
Recuperarea taxelor după ce...

Accidentul ischemic tranzitoriu reprezintă un semnal de alarmă major pentru un viitor AVC. Ține cont de recomandările medicilor pentru a putea reduce acest risc cât mai mult posibil și a evita producerea unui accident vascular cerebral!

Disclaimer: Acest articol nu reprezintă un substitut pentru vizita la medic și recomandările acestuia. Pentru diagnosticarea, tratarea și prevenirea unei afecțiuni, indiferent de natura acesteia, adresează-te întotdeauna unui specialist!

Bibliografie:


  1. „Transient Ischemic Attack (TIA)”, National Institute of Neurological Disorders and Stroke, 2023, www.ninds.nih.gov/health-information/disorders/transient-ischemic-attack-tia. Accesat la 13 mai 2024.

  2. „Transient Ischemic Attack (TIA) - Symptoms and Causes”, Mayo Clinic, 2024, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/transient-ischemic-attack/symptoms-causes/syc-20355679. Accesat la 13 mai 2024.

Citeste si:
Când vor recupera elevii cele trei zile libere nou introduse de...
Când vor recupera elevii cele...

Despre autor:


Ultima actualizare: 14 Mai 2024 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.