Anul in care parca i-a lovit pe toti amocul

Traditia postrevolutionara a Romaniei spune ca, in general, vacanta parlamentara coincide cu linistea vietii politice. Deputatii si senatorii pleaca-n concedii (mai mult sau mai putin exotice, dupa posibilitati), lasand in sarcina aspirantilor la gloria politica placerea de a se baga-n seama prin ziare si pe la putinele talk-show-uri perene. In schimb, aparitiile jupanilor in media se concentreaza, cu precadere, pe mondenul subiect al plajelor fine/varfurilor racoroase de munte pe care au bantuit intru fericirea familiilor (nu-i asa?) atat de vitregite de prezentele lor auguste in timpul anului politic recent finalizat.
Cum traim intr-o tara care nici traditiile nu si le mai respecta, 2007 probabil ca nu va ramane-n analele istoriei ca momentul 0 al prezentei noastre oficiale in Europa Unita, ci drept anul in care parca i-a lovit pe toti amocul. De la initierea procedurilor de suspendare din functie a presedintelui Basescu, viata politica s-a transformat intr-un vulcan care, desi logica spune ca ar trebui sa mai si intre-n adormire, continua sa erupa. Nu-mi amintesc ca, in democratia recenta, sa se apropie data de 1 august, iar marimile politice sa fie de gasit, cu foarte mici si scuzabile exceptii, in satua€™ cu ministri.
Mai mult decat atat, in ciuda atmosferei sahariene care sufoca la propriu traitorii si vizitatorii ocazionali ai Micului Paris, politicienii romani sunt suspect de activi, avand comportamente (dubioase) de iepurasi Duracell. Daca pe rutierii chinuiti din Turul Frantei foamea de glorie si bani, plus chimicalele din sange, ii mana-n lupta cu Alpii nemilosi, ai nostri demnitari - ca brazii - parca ar fi convenit ca a venit momentul lui "totul sau nimic".
Dominat de liberali, Executivul croieste, preia, aproba si popularizeaza, intr-o fervoare la prima vedere stranie, acte normative vital-electorale, care adauga musai ceva parale in buzunarele carpite ale diverselor categorii sociale, pe banda rulanta. Ca o contrapondere de imagine semnificativa, seful statului nu mai pridideste sa-i jigneasca pe ministrii strans uniti in jurul incapatanatului premier si le franeaza acestora, pe cat ii permite stramt croita Constitutie, orice initiativa legislativa care le-ar putea aduce procente suplimentare-n intentia de vot. In paralel, partea vizibila si extrem de vocala a fostei societati civile, dedulcita periculos la beneficiile evidente rezultate din apropierea de structurile puterii, da vartos la picioare oricui are alta parere decat recent autointitulatul legatar al vointei Creatorului pe pamantul romanesc, justificandu-se penibil in editoriale din ce in ce mai nervoase si mai lamentabile.
Nici principalul partid al opozitiei nu are odihna. Bogatasii (declarati) de stanga ai Romaniei contemporane parca s-au transformat in contabilii de serviciu care nu pot dormi de grija deconturilor (interne) neincheiate in termenele impuse de rigorile Monitorului Oficial. Pe masura ce dosarele sale penale se dovedesc, rand pe rand, a fi niste lamentabile fasuri, fostul corupt de exemplu a prins grai, si-a facut blog, a constientizat beneficiile aduse de libertatea unui internet pe care candva incerca sa-l cenzureze si exploateaza la maxim, cu rezultate vizibile, oportunitatea oferita. Invartosat subit, speculeaza politic abil punctul critic al pantei descendente pe care s-a inscris fostul partid stat si, cu regularitate de ceas elvetian, da din casa pe propria platforma de comunicare elemente inedite si compromitatoare, sapand adanc la temelia fragila a edificiului carpit cu disperare de uzurpatorii sai. Pe fundalul opozitiei din opozitie se intuiesc figuri politice de forta, trecute de-o vreme intr-un cvasianonimat pe care nu-l mai suporta, gata sa-l (re)accepte, de dragul unei puteri pierdute, ca lider pe cel atat de detestat odinioara. Oficialul si, deocamdata, legitimul sef al partidului, din ce in ce mai inghiontit (atat de cei care l-au inventat si nu-l mai pot controla, cat si de mazilitii care s-au coalizat impotriva lui), nu paraseste nici el nisipurile tot mai miscatoare de sub talpile-i de diplomat si, intr-o incercare logica de protejare a teritoriului cucerit, reactioneaza din ce in ce mai nervos.
Desi tentatia populista de a condamna toate aceste miscari aparent haotice e mare, nu am de gand sa o fac. Pentru ca, in ciuda bocetelor fals indignate ale Casandrelor de serviciu de pe geamul televizorului, banuitul haos e, de fapt, un prim semn de profesionalizare e vietii politice. Iar politicienii adevarati nu iau vacanta decat pe Fericitele Plaiuri ale Vanatorii...

---

Despre autor: