Toti eram cu „Satisfaction", care se repeta obsesiv la chefuri ori in auditiile linistite.

Pentru majoritatea celor circa 50.000 de participanti la concertul Rolling Stones, faptul de a se afla acolo a insemnat sa ia parte la cel mai grandios spectacol de sunet si lumina petrecut vreodata in Romania, sustinut de cea mai rezistenta trupa nascuta de explozia pop-rockului la inceputul anilor saizeci. Nu e putin lucru, desigur! Mai mult, cred ca exista motive ca fericitii 50.000 sa fie invidiati daca nu pina la sfirsitul lumii, atunci cel putin pina la sfirsitul rock’n’roll-ului, desi orice fan serios iti va spune ca acele termene se suprapun si, in dispozitia mea tinereasca de acum, nici macar nu l-as contrazice!

Insa pentru o parte a publicului si pentru o parte a celor din generatia mea si din generatiile cu vreo cinci ani mai tinere si cu vreo zece mai „batrine", trecerea fulminanta a lui Mick Jagger si a colegilor sai prin Romania inseamna chiar mai mult decit atit. In ciuda castanelor pe care presimt ca le voi incasa pe forum, pentru mine, care nu am putut ajunge la concert, dar am ascultat marti de la 20.30 la 24, numai Rolling... si numai inregistrari din concerte, aceasta vizita stralucitoare si tirzie inseamna si o confirmare a „sfirsitului comunismului", la fel de importanta ca si condamnarea oficiala a acestuia in decembrie trecut.

In auditiile mele de marti seara, citeva piese - „Jumping Jack Flash", „Honky Tonk Woman", „It’s Only Rock and Roll", „Simpathy for the Devil" etc. - le-am ascultat de doua-trei ori, insa „Satisfaction" am pus-o de zece ori! De ce? Pentru ca a fost piesa preferata a generatiei mele, indiferent de fanii carei trupe sau interpret eram in general. Eu eram cu Rolling..., contra Beatlesilor, ceea ce nu inseamna ca nu-i ascultam pe ultimii, dar mai eram si cu Morrison, Hendrix, Janis Joplin, Led Zep, Deep Purple, cu bluesmanii si citiva jazzmani. Aici, eram cu Rosu si Negru, Phoenix si Sfinx, nu cu Mondial sau, Doamne pazeste!, Savoy!

Dar toti eram cu „Satisfaction", care se repeta obsesiv la chefuri ori in auditiile linistite. Era imnul nostru de protest. Si in Vest, si in Est. Ei protestau - si deschis! - fata de debutul in forta al societatii de consum. Noi protestam - aproape doar muzical! - din motive inverse. Din acest motiv, pentru noi, Rolling... n-a fost doar o trupa printre altele. De aceea nici muzica rock n-a fost numai muzica, ci si spargerea barierei auditive dintre doua lumi. Poate nu e bine, dar asa stau lucrurile.

Liviu ANTONESEI este scriitor si profesor la Universitatea „Al.I. Cuza" din Iasi.