Londra vrea o diplomatie europeana solidara, iar UE ii da o replica pe masura.

Conflictul diplomatic dintre Marea Britanie si Rusia vine sa arate cit de necesara incepe sa devina o constitutie europeana, dar si cit de mult se indeparteaza statele membre UE de acest deziderat. Ironic, tara care ar fi avut acum nevoie de unitate institutionala este chiar Marea Britanie, liderul grupului anticonstitutional.

Anul trecut, britanicii asistau la un asasinat tipic Razboiului Rece, infaptuit chiar intr-un restaurant londonez. Victima, Aleksandr Litvinenko, era un fost spion KGB, convertit intr-un critic dur al regimului de la Moscova, si colaborator al magnatului Boris Berezovski, acuzat pentru organizarea unei lovituri de stat in Rusia. Calaul, Andrei Lugovoi, alt fost ofiter KGB, este acum obiectul disputei diplomatice dintre Londra si Moscova, soldata cu expulzarea a patru diplomati rusi.

In asteptarea ripostei Kremlinului, britanicii au facut apel ca toate statele membre UE sa sustina Londra si sa adopte o pozitie comuna. Raspunsul Europei a venit insa in maniera in care Marea Britanie insasi l-a proiectat de-a lungul anilor: fragmentat, neclar, temator.

Criza diplomatilor este una bilaterala, suna raspunsul Europei. Londra si-a asumat un risc in momentul in care, dupa retragerea lui Boris Eltin, a decis sa se transforme in sanctuarul fostilor spioni KGB, al miliardarilor rusi ce se opuneau noului tar Putin si al liderilor ceceni. Cu toate acestea, un ministru de externe al UE ar fi putut inchega mult mai usor un raspuns comun, insa chiar Londra a luptat, in timpul summitului european desfasurat in iunie, ca aceasta functie sa dispara din organigrama Uniunii.

Din fericire, cazul particular la Marii Britanii, cel mai important investitor strain in Rusia, nu va duce la depasirea aspectului strict diplomatic al disputei. Interesele economice reciproce vor prevala, iar gestul curajos al Londrei va duce chiar la cresterea popularitatii noului guvern Gordon Brown.

Insa disputa dintre Londra si Moscova poate afecta aspecte mult mai sensibile: statutul provinciei Kosovo, refuzul Rusiei de a accepta Tratatul Fortelor Conventionale din Europa si criza scutului american antiracheta din Polonia si Cehia. Toate aceste dosare reclama existenta unei politici europene comune, menita sa intareasca pozitia statelor europene in negocierile cu Rusia. In absenta ei, va exista in permanenta pericolul ca europenii sa-si vinda principiile pe kilowatii rusesti.