Dupa iesirea din inchisoare, Andrei Ivantoc a fugit peste granita artificiala inapoi in Transnistria natala ca sa transmita un mesaj. Un dublu mesaj, cu o dubla destinatie: Rusia si Lumea Libera. Mesajul ca el continua lupta dupa eliberarea din iadul
Dupa iesirea din inchisoare, Andrei Ivantoc a fugit peste granita artificiala inapoi in Transnistria natala ca sa transmita un mesaj. Un dublu mesaj, cu o dubla destinatie: Rusia si Lumea Libera. Mesajul ca el continua lupta dupa eliberarea din iadul terorist de la Tiraspol si ca aceasta lupta e menita sa semnaleze violarea flagranta a integritatii teritoriale a unui stat independent, R. Moldova, recunoscut de comunitatea internationala. Fuga lui Ivantoc inapoi in teritoriul din care este exilat a fost si un act simbolic, privind neputinta Vestului.
Occidentul a tolerat politica bunului plac a Rusiei in Transnistria. Nu s-a deranjat sa ceara eliberarea detinutilor politici de la Tiraspol, nici macar dupa sentinta CEDO: condamnata vehement de Duma de Stat, care i-a numit oficial pe detinutii politici, "teroristi". Vestul a continuat politica strutului. N-am auzit nici un protest cu privire la modul bestial, ostentativ brutal, cu care militienii transnistreni l-au batut, cu pumnii si picioarele, pe Andrei Ivantoc, la iesirea din temnita. Majoritatea occidentalilor nu se scandalizeaza nici de perpetuarea regimurilor comuniste, cu simboluri de stat ca secera si ciocanul, cum este cel de la Tiraspol. As vrea sa-i vad pe de-alde Marty cum ar reactiona daca vreun stat - de drept international sau chiar inventat - ar arbora cu mandrie zvastika. Ar urla toate organizatiile pentru drepturile omului, dirijate de Moscova. Cum a fost si cand Printul Harry s-a costumat in Hitler. Daca se costuma in Stalin, era OK.
Simbolurile comuniste nu-i deranjeaza. Dick Marty si altii ca ei au treaba sa infiereze SUA si sa incite Europa impotriva Americii pe tema inchisorilor CIA, in care bietii teroristi ar fi maltratati, in sensul ca n-ar fi tratati cu toata politetea. Raportul Marty, adoptat de Consiliul Europei, face acum obiectul Parlamentului European. Care valideaza acuzatia privind existenta inchisorilor americane secrete, in continuare, fara absolut nici o dovada. Vizand Polonia si Romania, tarile care ii deranjeaza pe rusi cel mai tare, pentru orientarea lor filo-americana si in favoarea unitatii euro-americane. Nu i-am auzit pe occidentalii aparatori ai drepturilor omului sa protesteze atat de sonor fata de incalcarile flagrante ale drepturilor omului din regimurile totalitare inca actuale. Nu i-am auzit sa aduca in discutia Consiliului Europei si a Uniunii Europene existenta - flagrant-ostentativa - a unor inchisori ilegale, intr-un stat ilegal, cum e Transnistria, pupila Rusiei, in care au fost torturati detinuti politici luptatori pentru integritatea teritoriala a tarii lor de drept international, R. Moldova. Transnistria e o cloaca de crima organizata patronata de trupe rusesti.
Lumea libera a tolerat mascarada judiciara numita proces si detentia politica a lui Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov Popa si Alexandru Lesco, precum si regimul de teroare, inclusiv zeci de executii simulate, la care i-a supus aparatul represiv al unui pseudo-stat pe care il recunoaste doar Moscova. Domnul Dick Marty si alti oficiali europeni de la cel mai inalt nivel sustin cu tenacitate rapoarte de desene animate, dar ii doare burtica de frica Moscovei. Ba chiar o slujesc, cel putin prin omisiune. Si prin diversiune anti-americana. Ii platesc eu un bilet domnului Marty catre Tiraspol, o vizita la Chisinau, si una la Bucuresti. Sa mearga sa vada temnita terorii, sa vorbeasca apoi cu fostii detinuti politici si sa vina aici la noi sa ne caute de inchisori. Abia pe urma sa dea raportul. Dar Europei, nu Moscovei.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.