Bazindu-ma pe bunul-simt al electoratului, pot lansa o profetie: cariera politica a lui Adrian Nastase s-a incheiat. Desi el se mai zbate pe la televiziuni, totul nu e decit un parastas, o „pomana de viu".

Am fost, de curind, intr-un orasel foarte izolat de restul lumii, in Sulina. Un loc nu foarte curtat de politicieni, deoarece nu exista o masa electorala consistenta pentru care sa merite sa infrunti tintarii si zguduiturile vedetelor rapide. La intrarea in farul vechi, doamna de la casa a facut o gluma din care reiesea ca nu toti avem matusi care sa ne lase milioane de euro drept mostenire. Atunci mi-am dat seama ca, daca va fi sa apara pe vreo lista electorala, Adrian Nastase nu va mai obtine voturi. Chiar daca s-ar descoperi dovezi beton, de pilda, ca Matusa Tamara a avut o avere fabuloasa pe care i-a lasat-o premierului, asta nu ar mai conta in fata electoratului. Gata, cariera publica a lui Adrian Nastase s-a incheiat. Definitiv. Povestea cu matusa a intrat in folclor. Si, acum, vorba unei emisiuni, folclorul contraataca!

Nu eticheta de corupt a pus capat carierei lui Nastase. Exista corupti care vor obtine voturi si de acum incolo. Nici viata lui de ciocoi, nici povestea cu casele, nici rumorile de tot felul despre diverse apucaturi. Dupa parerea mea, lovitura fatala i-a dat-o faptul ca fostul premier pesedist a calculat gresit gradul de naivitate al romanilor. Cind iei milioane de romani de prosti si le spui ca o matusa pensionara, care a trait intr-o garsoniera modesta, ti-a lasat mostenire sute de mii de dolari obtinuti din speculatii cu terenuri, ei, bine, atunci inseamna ca ai facut greseala vietii. Nici cei care mai cred in Mos Craciun nu inghit asa ceva. „Asa ceva nu exista!", „Asa ceva nu inghitim. Nu tine", „E prea groasa, frate", „Da’ noi de ce nu avem o matusa saraca cu bani foarte multi?!". Povestea a intrat, asadar, in folclor, alaturi de zmei, balauri si zgripturoaice. Iar folclorul nu poate fi cumparat spre modificare. Nu poti scoate nimic de acolo, nu iti poti asuma schimbarile prin ordonante de urgenta. Folclorul nu trece pe la Monitorul Oficial pentru a se valida. Nu poate fi influentat nici de Cristoiu, nici de IMAS. Folclorul e o forma nealterata de libertate. Il vad pe fostul stapin al guvernului Nastase incercind sa reintre in viata publica. Ataca publicul tinar, se da blogger, mai face cite o glumita pe la emisiuni de televiziune, scoate cite o carte pe care isi pune semnatura. Se da analist. Crede ca, asemenea pasarii Phoenix, se va intrupa din propria matusa! In zadar. Cariera lui politica a incetat. Asta nu intelege el. Poate ca mai face rating, dar si Nicoleta Luciu face rating, acesta nu e un argument. Bate saua ca sa inteleaga colegii lui de partid ca e dispus sa se intoarca si sa-si puna „experienta in slujba partidului". Daca ar sti ca asta ajuta, el, arogantul Nastase, chiar s-ar umili, macar asa, de forma, ca sa fie reintrodus in circuitul politic. Numai ca asta nu se va intimpla. Pentru ca electoratul nu e prost. Nici macar Prostanac!