Dosarul generalul in rezerva Nicolae Plesita, fostul sef al DIE, instrumentat de generalul magistrat Dan Voinea este "in faza avansata de finalizare", potrivit Ministerului Public, relateaza Mediafax.
Biroul de presa al Ministerului Public a anuntat ca dosarul privindu-l pe generalul Nicolae Plesita, invinuit ca ar fi fost implicat in angajarea teroristului Carlos Sacalul in sapte atentate, la ordinul lui Nicolae Ceausescu, este "in faza avansata de finalizare", conform declaratiei generalului Dan Voinea.
La sfarsitul anului trecut, procurorul militar Dan Voinea era in asteptarea unor documente - printre care si rechizitoriul prin care teroristul Carlos a fost deferit justitiei franceze si condamnat la detentie pe viata - pentru a putea continua ancheta in cazul fostului sef al DIE.
Actele au fost solitate de procurorii romani in urma cu peste doi ani. Insa, din cauza ca Ilici Ramirez Sanchez, alias Carlos Sacalul, a facut obiectul unor alte cercetari in Franta, pentru uciderea a 11 persoane si ranirea altor 200, in anii '80, demersurile au fost intarziate.
Intre timp, alte documente transmise de autoritati judiciare din alte state europene, le-au parvenit anchetatorilor romani.
Anchetatorii Sectiei Parchetelor Militare ar fi primit raspunsurile la comisia rogatorie transmita catre autoritatile judiciare din Franta.
La inceputul lunii noiembrie anul trecut, procurorii francezi au cerut judecatorului sa aprobe trimiterea teroristului in fata instantei, intr-un al doilea dosar, pentru uciderea a 11 persoane si ranirea altor 200, in anii '80.
Carlos este acuzat de atentatul cu bomba din trenul Paris-Toulouse, de la data de 29 martie 1982, atacurile asupra birourilor ziarului Al Watan, din 22 aprilie 1982, precum si de atacul asupra trenului de mare viteza, din statia Marseille, de la data de 31 decembrie 1983.
De asemenea, procurorii au afirmat ca teroristul Carlos Sacalul a organizat un atac cu bomba pentru eliberarea prietenei sale Magdalena Kopp, o fosta revolutionara germana care la momentul respectiv era detinuta in Franta.
In 1997, Carlos a fost condamnat la inchisoare pe viata in Franta, pentru uciderea a doi agenti secreti in anul 1975.
Autoritatile judiciare romane au transmis magistratilor francezi informatii referitoare la activitatea lui Carlos ca urmare a angajarii acestuia de catre fosta Securitate si, dupa incheierea procesului teroristului, autoritatile din Franta au comunicat date importante pentru continuarea anchetei de la Bucuresti, sustin surse judiciare.
Primele cercetari in privinta legaturilor lui Carlos cu Securitatea romana au inceput in 1990, din ordinul adjunctului procurorului general, Gheorghe Diaconescu, in baza unui raport facut de colonelul Sergiu Nica, fost sef serviciu in cadrul DIE si a plingerii scriitorului Paul Goma.
Astfel, generalul in rezerva Nicolae Plesita, seful Departamentului de Informatii Externe (DIE) al fostei Securitati, a fost pus sub acuzare, pentru complicitate la asasinatele executate de Carlos Sacalul.
Plesita ar fi fost una dintre persoanele de contact ale lui Carlos in Romania comunista, alaturi de generalul Iulian Vlad (seful fostei Securitati), Tudor Postelnicu (fost ministru de Interne) si Gisela Vass (adjuncta a sefului departamentului pentru relatii internationale a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman, care s-a ocupat in mod special de relatiile cu "organizatiile revolutioare din intreaga lume").