Vineri, 13 iulie 2007, Traian Basescu a acordat un interviu lui Paul Grigoriu, la o editie speciala a Sfertului academic de la Radio Romania Actualitati. N-am putut sa-l ascult in direct. Nici nu m-am napustit insa ca sa-l citesc.


Dupa doi ani si jumatate de mandat, Traian Basescu se repeta in interviuri in special si in declaratiile sale publice in general. Lucru absolut explicabil. De la inceputul mandatului de presedinte, Traian Basescu si-a asezat prestatia in principal pe Spunere. Cea dintai prerogativa smulsa Curtii Constitutionale a fost dreptul de a vorbi despre toti si despre toate.


In ianuarie 2005, cand Curtea a decis ca presedintele poate spune orice, interventiile publice ale lui Traian Basescu se constituiau in evenimente mediatice senzationale.
Interviul cap de serie - ca sa-i spune asa - , cel din Adevarul, condus la vremea respectiva de Cristian Tudor Popescu, a starnit un interes mai mare decat un anunt privind sfarsitul lumii. Imi amintesc si acum atatarea cu care nu numai jurnalistii si politicienii, dar si cetatenii de rand au asteptat varianta online a ziarului.


Despre interviu s-a discutat zile intregi dupa aceea. Cristian Tudor Popescu, autorul interviului, a fost asaltat de confrati pentru a da amanunte despre circumstantele in care Traian Basescu si-a expus socantele sale puncte de vedere:


Acel prim interviu dat de Traian Basescu in ipostaza de presedinte a avut un impact urias prin raportare la traditia presedintilor postdecembristi. Ion Iliescu (in ambele mandate) si Emil Constantinescu au fost extrem de atenti, daca nu chiar prudenti in interventiile lor publice. Si-au asumat ipostaza asta nu pentru ca n-ar fi avut opinii despre tot ce se intampla in partide, in presa, in guvern si, in general, in viata. Dimpotriva, asa cum s-a vazut dupa incheierea mandatului, atat liderul CDR, cat si presedintele PSD aveau ce sa spuna ca personalitati.


Cantarirea fiecarui cuvant inainte de-al rosti in aerul mediatic al tarii si-a avut explicatia intr-o intelegere profunda a ipostazei de sef la statului:

1) Chiar daca, prin Constitutie, presedintele n-are prea multa putere, imaginea publica, venita din traditia Conducatorului, e cea de om cu influenta.
In consecinta, critica unei nereguli de catre seful statului e vazuta ca prefata unor masuri practice de corectare a acesteia.
Constienti de acest lucru, ceilalti presedinti s-au straduit sa critice doar ceea ce stiau ca pot corecta prin influenta lor discreta asupra formatiunilor de guvernamant.

2) Tot prin traditie, presedintele beneficiaza de o aura de personalitate aflata deasupra vietii politice marunte.


Daca s-ar fi coborat sa atace direct o anume persoana, un ziar sau un anume partid, cei doi presedinti stiau ca se pot astepta la replici extrem de dure.
Replici la care ei nu puteau raspunde decat doar cu duritati. Traian Basescu a rupt cu aceasta traditie. Chiar din primele zile ale mandatului, el si-a asumat dreptul de a spune orice.


Un timp criticile, ba chiar si injuraturile lui Traian Basescu au avut un impact major.
Alianta DA, al carei sef incontestabil era Traian Basescu, se afla la guvernare.
Spusele lui Traian Basescu erau primite ca avanpremiera unor acte de guvernare.
Ruptura de premier, mai ales in faza sa directa, si plecarea PD din Executiv l-au lasat pe Traian Basescu fara principalul instrument al predecesorilor: influenta prin intermediul formatiunii de la guvernare. Domnia sa a ramas cu prerogativele constitutionale, destul de sarace, de altfel. A continuat insa sa se pronunte public in acelasi stil.


Atacurile sale au primit replici pe masura din partea premierului, din partea jurnalistilor atacati, din partea partidelor. In buna traditie a Conducatorului, romanii au asteptat sa vada reactia presedintelui. Nu una la nivelul vorbelor, ci la nivelul faptelor. Si descoperind ca Traian Basescu nu poate face nimic drept replica, romanii au inceput sa-l considere drept unul care vorbeste.

Degeaba!