Biroul Politic Central al PNL a decis ieri sa-l someze pe presedintele Basescu sa grabeasca promulgarea Legii pensiilor. "Il avertizam pe presedinte ca este mai bine sa semneze proiectul de lege in forma in care este astazi, pentru ca, in cazul in ca
Biroul Politic Central al PNL a decis ieri sa-l someze pe presedintele Basescu sa grabeasca promulgarea Legii pensiilor. "Il avertizam pe presedinte ca este mai bine sa semneze proiectul de lege in forma in care este astazi, pentru ca, in cazul in care il va transmite spre reexaminare Parlamentului, deputatii si senatorii PNL sunt pregatiti sa participe la sesiunea extraordinara", a declarat vicepresedintele liberal Ludovic Orban (foto). In ceea ce priveste fundamentarea cresterii pensiilor, acesta a sustinut ca este realizata, dar nu stie daca a ajuns la "chiriasul de la Cotroceni". In cursul zilei de ieri urma ca ministrii Economiei si Muncii sa stabileasca forma finala a scrisorii privind sursele de majorare a pensiilor, pe care sa o trimita sefului statului. Surse din Ministerul Economiei au declarat pentru Mediafax ca au fost fundamentate toate pozitiile bugetare, efectele masurii si resursele si ca scrisoarea va fi prezentata intai premierului si apoi transmisa presedintelui. Intre timp, seful statului a cerut Guvernului sa accelereze elaborarea documentatiei privind legea pensiilor. Purtatorul de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcan, a precizat ieri ca "avand in vedere ca elaborarea documentatiei dureaza atat de mult, este evident ca pana la interventia presedintelui aceasta fundamentare nu a existat nici o secunda".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.