Moto: "Un crestin nu poate fi decat fericit. Un crestin nefericit e o contradictie in termeni". (Nicolae Steinhardt) Noua virtute a noului mileniu: sa fii sofisticat. Daca nu esti sofisticat, esti chiar naspa si sa-ti fie rusine obrazului. S
Moto: "Un crestin nu poate fi decat fericit. Un crestin nefericit e o contradictie in termeni". (Nicolae Steinhardt) Noua virtute a noului mileniu: sa fii sofisticat. Daca nu esti sofisticat, esti chiar naspa si sa-ti fie rusine obrazului. Sofisticareala se pupa deplin cu provocarea. Trebuie sa fii sofisticat si provocator. Intr-un cuvant, ah. PE URMA. Am observat ca toti sofisticatii lumii invoca foarte adesea termenul "simplu", cu tot neamul lui de cuvinte. Sofisticatul vrea simplitate, ba nu, o cauta cu disperare, zice c-o are si apoi, de la inaltimea sofisticarelii lui, isi declama simplitatea. Nu se poate sa nu fi observat paradoxul asta care se complica in matele sofisticatului. Sofisticatul? complicatul? pretiosul? rafinatul, dar insetatul de simplitate. Pentru sofisticat, simplitatea e o calitate pe care o admira de la distanta. E chiar un risc. Brrrr. N-ar vrea sa faca cunostinta cu simplitatea sofisticatul, chiar daca el o invoca mereu, si-si creeaza astfel senzatia ca o are, ca a gasit-o. Pentru sofisticat, simplitatea e la fel de greu de gasit precum ii e nefericitului sa conceapa ca el, el insusi, el, cel de acum, ar putea fi cu adevarat fericit daca ar renunta brusc la toate incrancenarile lui. "Fii sofisticat". Sau "provocator". Sloganuri care articuleaza vanitatea omului postmodern, ducandu-l parsiv pe calea amagirii de sine. Complicatul sufera filosofic nefericirea, ba chiar o cultiva constiincios. Foarte multi oameni si-au facut din nefericire un mod de viata, un crez. Pentru ei, fericirea e un aprozar. Fericitul? Un cartof. Sa nu care cumva sa fii fericit pentru ca nu care cumva sa fii catalogat drept cartof. Incapabil sa conceapa ca fericirea e aici si acum, nefericitul prefera sa se raporteze la fericire ca la un concept abstract si gata. Si mai bine asa cum e el, sa nu faca nici un efort cu sine insusi si sa dea vina pe altii. E cel mai comod. In mod cu totul si cu totul paradoxal, atat pentru nefericit, cat si pentru sofisticat, toate conceptele astea abstracte (fericirea pentru primul caz, simplitatea pentru al doilea) devin valori cu atat mai concrete in capul lor, cu cat ele nu exista deloc. Exemplu: sunt un mascul feroce si am dintii atroce, n-am succes la femei pe barba mea, asa ca-mi cumpar un Bentley (sa zicem), carlig cum nu se poate mai sigur pentru agatamente rafinate. Agat supertipe, ma dau cu ele pe bulevard, ma vede lumea, sunt fericit. Iha. D-asta invoca sofisticatul simplitatea. Pentru ca stie ca nu e (si nu poate fi) simplu. Ca e incapabil sa fie simplu, dar da bine sa spuna "e simplu", sub umbrela lui sofisticata. Toata harababura postmoderna a sofisticarelii decanteaza foarte bine simplitatea. Si, o data cu ea, toate valorile cu adevarat viabile. Sofisticatul nu are valoare in sine, pe cata vreme omul simplu da. Pentru sofisticat valorile vin din afara inspre inauntru si, negasind loc fertil, se cara din el. Pentru omul simplu, valorile solide sunt cele interioare. Odata iesite afara, ele dau samanta buna.
Despre autor:
