De la proiectele de voluntariat pentru cause umanitare la dreapta presedintelui Mikheil Saakashvili, Sandra Roelofs-Saakashvili isi povesteste viata pentru Jurnalul National.


A fost intotdeauna atrasa de perspectiva misiunilor umanit
De la proiectele de voluntariat pentru cause umanitare la dreapta presedintelui Mikheil Saakashvili, Sandra Roelofs-Saakashvili isi povesteste viata pentru Jurnalul National.


A fost intotdeauna atrasa de perspectiva misiunilor umanitare, ne destainuie fermecatoarea Prima Doamna a Georgiei, olandeza Sandra Roelofs-Saakashvili, sosita intr-o vizita de cateva zile in Romania pentru a promova o agenda de prioritati social-medicale, dar si culturale. Dupa o zi in care a vizitat un numar impresionant de spitale si asezaminte sociale din Bucuresti, sotia presedintelui georgian, despre care Ambasada Georgiei la Bucuresti ne-a informat ca efectueaza "prima vizita de stat al unei prime doamne", a avut amabilitatea sa stea de vorba cu Jurnalul National, in incercarea de a schita un portret mai detaliat al celei care ii este alaturi presedintelui Saakashvili cu mult inainte ca studentul georgian de la Columbia Law School sa ajunga liderul tarii sale. Intrebata in ce directie isi vedea viata evoluand inainte de a-l intalni pe Mikhail Saakashvili, Sandra Roelofs ne-a raspuns: "Visam sa merg in Africa, cunosteam bine franceza, ma atragea acest continent, dar nu am ajuns niciodata acolo, nici pana in prezent. Cred ca as fi mers in cateva misiuni ca expat prin intermediul Crucii Rosii, sau prin intermediul altor organizatii internationale, pentru a lucra in tarile sarace". Insa doamna Roelofs mai nutrea un alt interes, dupa cum ne-a destainuit, pentru tarile din Europa de Est si pentru tarile in care se vorbeste limba rusa. "Ca atare, am invatat un pic de rusa, am calatorit prima oara in Tarile Baltice, am fost la Moscova, am ajuns si in Romania. Pentru mine era o lume noua, interesanta si destul de asemanatoare, in multe privinte, dar cu toate acestea inca suficient de diferita". Ca atare, concluzioneaza Sandra Roelofs la prima intrebare, "as fi mers in Africa vreo cativa ani, apoi in Europa de Est alti cativa, iar dupa aceea in mod sigur as fi intemeiat o familie pe undeva".


"ERA DOAR MICHAEL". Daca in Africa nu a ajuns nici pana in prezent, prima doamna a Georgiei merge mai departe pe firul povestirii propriei vieti si ne relateaza intalnirea cu cel ce avea sa devina in 2004 presedintele de la Tbilisi. "L-ati intalnit pe presedintele Saakasvili si ati mers impreuna la New York...". Razand, Sandra Roelofs nuanteaza: "Era pur si simplu Michael pe vremea aceeaa€¦ Era doar un student, care trecuse examenul de admitere la Columbia University. Castigase o bursa. Trebuia sa petreaca un an acolo. Eu l-am insotit la New York si ne-am si casatorit in America. Si eu mi-am gasit un loc de munca acolo, mai intai la Columbia University, apoi la o companie olandeza, o firma de avocatura, iar eu, cum terminasem institutul de economie si de limbi straine, aveam o multime de cunostinte de drept. Am mai petrecut inca un an in Statele Unite, apoi sotul meu a trebuit sa plece, deoarece figura pe listele Parlamentului si urma sa fie ales. Eu ramasesem gravida, am nascut copilul in Olanda, el m-a vizitat de cateva ori si apoi am mers sa ma alatur lui in Georgia, unde am inceput o noua viata." Fluenta in germana, franceza, rusa, engleza georgiana si megrela, doamna Roelofs face o mica pauza pentru a discuta rapid in georgiana cateva detalii de organizare cu stafful sau care o insoteste in vizita oficiala.


PREZIDENTIAL. "Cand va ganditi la Mikhail Saakashvili in calitatea sa de presedinte, care este trasatura pe care o admirati cel mai mult la el, ca om politic?". Prima doamna a Georgiei raspunde fara nici o ezitare: "Principiile. Are principiile lui pe care nu si le tradeaza. Isi iubeste tara, iar asta este foarte important. Este inteligent, are un instinct politic strategic extraordinar, ca atare o multime de insusiri care il fac un lider patriot pentru tara sa". Intrebata despre activitatile pe care le desfasoara in cadrul retelei primelor doamne in Europa, Sandra Roelofs accentueaza cele doua campanii pe care sotiile presedintilor europeni le sustin: campania pentru combaterea cancerului de san si cea pentru combaterea TBC si SIDA. "Dar asta nu inseamna ca nu sunt interesata si de alte subiecte. Saptamana trecuta (sfarsitul lunii iunie - n.r.) am fost la Varsovia, am discutat cu Prima Doamna a Poloniei, Maria Kaczynska, si am sustinut o conferinta despre mame si profesii. Prima Doamna a Germaniei, doamna Köhler, a fost acolo, Prima Doamna a Muntenegrului a fost si ea, precum si Prima Doamna a Ucrainei. Am discutat cu partea poloneza despre legislatia privitoare la mamele care lucreaza, despre reglementari, despre posibilitatile pentru mamele care au copii si lucreaza. Alte subiecte care ma intereseaza sunt stilul de viata sanatos, muzica clasica, bunele relatii cu vecinii. Am condus si o organizatie umanitara, se numea SOCO, dar domeniile de activitate pe care le acoperea erau prea vaste, de la ingrijirea copiilor, a batranilor pana la plasarea persoanelor refugiate din Abhazia, proiecte educationale pentru copii, renovari de scoli sau spitale. Asa ca am decis sa ma concentrez pe doua domenii mari: combaterea mortalitatii infantile si a mortalitatii materne. Sunt niste probleme mari in Georgia, si cifrele ar trebui injumatatite pana in 2015".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.