Boema - amintiri necenzurate din presa cenzurata  Era moda, cu vreo 40 de ani in urma, ca, imediat ce iti incasai primele drepturi de autor pentru niscai doua-trei notite iscalite la reviste cu renume - Contemporanul, Viata Romaneasca, Luceafarul, Amfiteatru sau Gazeta literara - sa te imbraci in hainele cele bune si sa te infiintezi, neaparat seara, dupa orele 7 fix trecute, "la Scriitori".
Adica la restaurantul Casei Scriitorilor din Calea Victoriei, acolo unde puteau fi vazuti sau (cu oarecare sansa... ori tupeu!) abordati mai-marii literelor romanesti. Fireste, nu chiar toti, dar, orisicat, un Eugen Jebeleanu, un Geo Bogza, un Marin Preda ori un Geo Dumitrescu, nu erau de ici de acolo.  Se mai numarau insa printre clientii serviti cu maxima curtoazie de doamna Candrea si ajutoarele sale, cateva personaje de o cu totul alta factura. Erau, ne sopteau mai bine stiutorii, cei din categoria "fostilor", adica a scriitorilor si gazetarilor care, doar cu putina vreme in urma, iesisera de sub embargo sau, multi dintre ei, din temnitele regimului de sorginte bolsevica.   PERSONAJUL. Ne-a atras de la inceput atentia un personaj cu totul aparte din multe puncte de vedere. Un domn mai degraba scund, cu o privire vioaie, deschisa, raspunzand, fara ifose si pretiozitati studiate, la fiecare salut. De cele mai multe ori, venea insotit de un domn inalt si slabut, o prezenta foarte discreta. De la Victor Ivanovici, de felul sau din Tulcea, aveam sa aflam ca cel dintai se numeste "dl. Nicu Carandino" si ca este un mare gazetar "de dreapta", in vreme ce tovarasul sau nedespartit, Silvan Ionescu, este un caricaturist de rasa rara. De fapt, cele doua nume nu erau necunoscute pentru noi, cititori impatimiti ai Gazetei literare, unde N. Carandino tinea saptamanal cronica dramatica, pe care i-o ilustra Silvan Ionescu. Daca nu ma insel, tot lui Victor Ivanovici i-a apartinut si ideea de a-l aborda pe dl Carandino, acesta, la randu-i, neavand nici cea mai mica obiectie la ideea noastra de a ne autoinvita la masa domniei sale. Iar cand dl Silvan a aflat ca subsemnatul este de bastina din Caracal, lucrurile s-au legat si mai bine. Si asta pentru ca dl Silvan, de loc fiind din Dobrunu, la o azvarlitura de loc de "orasul meu natal, cu flori in gara,/ cu chiosc in parc si festival urmat de bal" (dupa cum suna textul unei melodii dedicate Caracalului de compozitorul  Radu Serban - el insusi caracalean), nu ne-a fost prea greu spre a  reinnoi visul renasterii judetului nostru de bastina - Romanati.   CURIOZITATE. Intre timp, profitand de permisul de acces la Biblioteca Academiei, am prins a citi gazetele din mult-hulita "vreme a regimului burghezo-mosieresc", de la Adevarul la Curentul si de la Dimineata la Universul. Si, aflat fiind sub apasarea cliseelor prolectultiste, imi era aproape de neconceput, caldura si simpatia cu care  un gazetar de dreapta, cum fusese N. Carandino, ii evoca deseori in discutiile cu noi, pe cei cu care ar fi fost de banuit ca ii erau dusmani de clasa jurati. Sa il vorbeasca de bine pe Zaharia Stancu - mai treaca-mearga, ca doar era ditai presedinte al Uniunii Scriitorilor din RS Romania!... Dar de unde atata simpatie si caldura in vocea domnului Carandino atunci cand ne vorbea despre Al. Sahia,  Teodorescu-Braniste, Petre Pandrea sau chiar F. Brunea-Fox?  Intr-o zi, mi-am calcat pe suflet si l-am intrebat, fara ocolisuri, care sa fie pricina acestei neobisnuite atitudini? "Domnul Nicu" mi-a raspuns calm: - Domnul meu, noi, cu cei din presa de stanga, din Sarindar (actuala, Strada C. Mille, unde se aflau redactiile celor mai puternice gazete de stanga: Adevarul si Dimineata - n.n.) dimineata, in gazete, ne injuram de mama focului, dar seara, la Capsa, ne intalneam si schimbam idei. Stiu si eu ce sa mai spun? Ce-i drept, la acea vreme, in limbajul gazetaresc nu circulau sintagme precum  "pluralism ideologic" sau "toleranta", dar, in viata de fiecare zi a marilor gazetari ai timpului, aceste idei, cu adevarat democratice, se practicau. Au trecut de atunci patru decenii, dar de aceste vorbe imi amintesc din ce in ce mai des, ori de cate ori pontifi ai autoproclamatei societati civile agita halebardele intolerantei politico-ideologice sub jalnica egida a "anticomunismului cu fata bolsevica".