In urma unei sedinte la care au participat reprezentanti ai institutiilor implicate in rezolvarea crizei s-a dec
In urma unei sedinte la care au participat reprezentanti ai institutiilor implicate in rezolvarea crizei s-a decis ca, pana la finalizarea lucrarilor de reabilitare, copiii sa fie repartizati in alte statiuni. Conducerea taberei s-a supus imediat deciziei si s-a ocupat de transferul elevilor in mai putin de 24 de ore. "30 de persoane au fost cazate la Hotelul Delfin din Navodari, 115 au fost cazate la Hotelul din Eforie al agentiei SIND, iar restul elevilor au fost dusi la Tabara Victoria din Navodari", a spus directorul SIND Navodari, Dan Nicolae Rahau. 55 de copii au plecat acasa. Pentru reamenajarea unitatii, SIND Romania a alocat 1 milion de lei. Rahau spera ca lucrarile sa fie finalizate in maxim zece zile, moment in care tabara va putea gazdui alti elevi.
Cele mai multe plangeri ale parintilor care si-au luat copiii acasa au vizat grupurile sanitare. O alta acuzatie adusa de parinti se refera la modul de organizare a activitatii cantinei. Copiii erau obligati sa manance in doua serii deoarece o singura cantina era deschisa. In intervalul dintre cele doua serii, mancarea nu era tinuta la rece. Profesorii au sustinut pana in ultimul moment ca vin in acest loc de ani de zile si nu au avut niciodata probleme legate de conditiile de cazare si igiena. Nici copiii nu s-au lasat mai prejos si s-au adunat in curtea unitatii, refuzand categoric sa plece. In momentul in care li s-a stabilit noua destinatie de vacanta, elevii au inceput sa recunoasca faptul ca igiena lasa de dorit.
La Tabara Navodari neregulile nu s-au oprit la mizeria si starea avansata de degradare in care se afla cladirea. Autoritatea Nationala pentru Tineret a verificat tabara inainte de deschidere si a decis ca in complexul respectiv sa fie primiti maximum 160 de elevi. Cu toate acestea, in momentul in care au fost demarate cercetarile in cazul focarului de Salmonella, aici erau cazati aproximativ 1000 de elevi.
Despre autor:
Sursa: Romania Libera
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro