Interviu - Wilfried H. Lang, observator economic pentru Europa de Sud-Est  O analiza la rece a situatiei din tara in care Wilfried H. Lang, observator economic pentru zona Europei de Sud-Est, a trait cateva decenii. De-a lungul anil
Interviu - Wilfried H. Lang, observator economic pentru Europa de Sud-Est  O analiza la rece a situatiei din tara in care Wilfried H. Lang, observator economic pentru zona Europei de Sud-Est, a trait cateva decenii. De-a lungul anilor, analizele sale au fost publicate in mai multe ziare din Romania. Acum, Lang revine pentru a trage semnale de alarma, ca un ecou al ingrijorarilor europene. Jurnalul National: Dle Lang, cum se vede Romania din Germania, din Europa de Vest? Wilfried H. Lang: La 19 mai, cotidianul de mare tiraj Süddeutsche Zeitung din Germania a publicat un articol intitulat "Romanii au de ales intre ciuma si holera". Cam dura aceasta comparatie, totusi nu prea departe de adevar. Repunerea in functie a presedintelui Basescu a avut ca rezultat in primul rand continuarea certurilor meschine si a diferentelor in mai toate sectoarele politice si economice. Pe plan international, tot acest spectacol a inceput sa devina de-a dreptul ridicol, reliefand totala lipsa de raspundere si seriozitate a celor din conducerea tarii.  Daca pe plan politic ei au produs doar ilaritate si uneori chiar batjocura, pe plan economic pierderile statului roman sunt imense. Din calcule recente reiese ca economia romaneasca sufera pierderi intre 20 si 23 milioane de dolari pe zi. Si aceasta nu prin coruptie, obisnuitele matrapazlacuri, furturi si inselatorii de tot soiul, ci doar prin inactivitate, diletantism, lipsa de organizare si nepasare pe mai toate treptele ierarhiei sociale.  Intr-un articol pe care l-ati publicat cu cativa ani in urma in presa romaneasca despre Romania interbelica. Scriati ca "ministrii veneau din elita societatii romanesti, iar populatia era harnica si cumpatata. Salariile erau mari si coruptia foarte redusa. Se muncea mult si se fura putin"... Cred ca aici se ascunde secretul, de ce coruptia in Romania a luat o amploare ametitoare in zilele noastre: salariile sunt extrem de mici, se munceste putin si se fura mult! Nu se cauta castigul prin eforturi sporite, o productie bine organizata cu un randament maxim calitativ si cantitativ, ci doar prin pricopseala ordinara, rezultata din furturi, inselatorii, abuzuri si trafic de influenta. De faptul ca multi factori de decizie si alti demnitari nu poseda macar un minim de educatie civica corespunzatoare functiilor lor si cei sapte ani de acasa.  Matrapazlacuri rusinoase Departe de a cauta scuze pentru fenomenul in sine, trebuie totusi sa analizam cauzele si sursa acestei rusinoase evolutii a lucrurilor... Argumentul, cum ca mai peste tot in lume ar exista coruptie, este partial valabil. Nu numai in tarile Americii Latine, unde coruptia a devenit o componenta naturala a vietii publice si chiar un fundament al economiei cotidiane, dar si in tarile Europei Occidentale se observa din ce in ce mai multa coruptie pe toate planurile. Diferenta insa care se iveste in acest context o reprezinta doar proportia, raspandirea si frecventa cu care se produc asemenea scenarii.  De ce? Coruptia premeditata si bine planificata in mod strategic, cu repercusiuni considerabile pentru economia nationala, este un capitol cu totul diferit, a carei motivatie si baza de plecare nu pot fi comparate cu vamesul, care in schimbul unui pachet de tigari straine trece cu vederea cele doua sticle de coniac nevamuite. Combaterea acestei racile insa prin Politie, Parchet si Justitie, cu aceiasi functionari prost platiti si supusi tentatiei de a-si completa leafa in mod ilicit, nu poate da roade si nici nu are vreo perspectiva pe viitor. Nemaivorbind de crima organizata cu ierarhiile ei bine consolidate, sprijinite pe vechile cadre si relatii pana in cele mai inalte cercuri ale oligarhiei actuale. Infiltrarea din ce in ce mai dinamica a unor elemente provenite in special din Orientul Apropiat si cel Indepartat, dar si din alte parti ale lumii, cu caracter mafiot, constituie un factor extrem de periculos chiar si pentru cercurile politice superioare, care la un moment dat vrand-nevrand, vor juca dupa fluierul acestor banditi bine organizati. Tigareta II, crahurile bancare, IMGB, Iasi, Resita si alte matrapazlacuri de tot felul sunt mostre concludente pentru aceasta subminare a sigurantei economice nationale.  Combaterea coruptiei prin mijloace represive cu un aparat de stat demn de compatimire va ramane o iluzie puerila... Aveti dreptate.  Solutii de rezolvare a problemelor Singura alternativa la aceasta situatie ar fi ridicarea nivelului economic, in special al industriei exportatoare de bunuri tehnice si de marfuri finite, alaturi de prestarea de servicii pe plan international? Asa este. Trebuie atrasa atentia marelui public si a factorilor de decizie din Romania ca UE nu este doar un donator generos de fonduri de tot felul, ci si un for tutelar foarte aspru, in special pentru sectorul agrar, care va impune o serie de masuri neconvenabile si chiar foarte costisitoare pentru economia romaneasca. Cred ca ciobanii si negustorii de produse lactate din Obor pot confirma pe deplin aceasta stare de lucruri. Naivitatea cu care se trateaza acest subiect in Romania ma surprinde de fiecare data cand un ministru sau alt demnitar face declaratii, din care reiese clar ca nu a inteles fondul lucrurilor si dedesubturile parteneriatului cu UE. Atragerea de parteneri majori, mari miliardari si concerne mondiale insa necesita o iscusinta deosebita, de care Romania nu a dat dovada pana in prezent sub nici o forma. Nemaivorbind de legislatia confuza, infrastructura total depasita si oricum insuficienta, neseriozitatea pe toate planurile si lipsa de coordonare si organizare a aparatului administrativ al tarii.  Cum va reusi Romania sa se dezvolte? Fara investitii masive, un progres economic cat de modest cu salarii adaptate cheltuielilor de zi cu zi ale cetatenilor, saracia va creste in continuare, iar discrepanta dintre diversele grupari si categorii sociale va contribui si mai mult la cresterea coruptiei in mai toate sectoarele economiei si administratiei de stat.  Atat timp cat lefurile si pensiile vor fi de tip "Est", iar preturile si cheltuielile pentru hrana, energie si intretinere vor fi de tip "Vest", treburile nu vor putea evolua spre bine. In concluzie, se poate spune pe scurt: "Cu cat este mai mare saracia - cu atat e mai mare si coruptia!"   CV de specialist Wilfried H. Lang a trait o mare parte a vietii in Romania. In perioada interbelica, dar si in perioada comunista. A fost detinut in anii a€™50 la lagarul de munca de la mina de carbuni Lonea din Valea Jiului. Tatal sau, care a lucrat la Astra Romana, a fost ucis in aprilie 1952, dupa ce facuse niste planuri de detaliu pentru subsolurile Ministerului de Interne, cladirea fostului sediu al CC al PCR - azi Senatul Romaniei. In 1969, W.H Lang pleaca din  Romania la Viena, unde face studii economice pe care le continua apoi in Germania, apoi la celebra Universitate Stanford, dar si la Boston si Texas. Intre 1974 si 1998 a fost consilier si observator economic la un consortiu de companii petroliere. In prezent traieste in Germania, unde este consultant pentru Europa de Sud-Est.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.